Deși acum are 300 de oi și 100 de berbecuți, Liviu Poparad, fermier din Sâmbăta de Jos, se jură că este și va rămâne cartofar, ca mulți alți agricultori din Țara Făgărașului. Saivanul oilor este chiar lângă Herghelia de la Sâmbăta de Jos, doar un pârâu și ceva grâu îi desparte. Iar sediul fermei este peste drum de ruinele castelului Brukenthal, aflat în curtea aceleiași herghelii.

A început acum 36 de ani cu 2 mieluțe primite în dar

De atunci le-a tot înmulțit. Dar cultivarea cartofului i-a adus cele mai mari satisfacții de-a lungul anilor. A câștigat bani frumoși și pe vremea „împușcatului“, dar și acum. Nu se poate plânge, mai ales că „anul acesta cartoful s-a vândut la un preț dublu față de anul trecut și a fost și o recoltă bună“, susține fermierul născut în Drăguș. Nu îi prea înțelege pe marii cultivatori de cartof care se tot plâng că e vai și amar. „Măcar să aibă puterea să recunoască că datorită cartofului ne-am ridicat“, spune fermierul cu mâinile bătătorite de muncă.

Dar, vorbind despre oi, anul trecut și-a construit un alt saivan (celălalt saivan i-a luat foc chiar în joia Paștelui, „cu voia cuiva“, susține Liviu Poparad) pentru iernatul oilor. Un saivan generos, care l-a costat o spinare de bani, cu o suprafață construită de 800 metri pătrați (40 m x 20 m). Chiar pe terenul de 47 ha comasat pentru această activitate. A supraînsămânțat pajiștea şi a târlit din loc în loc pentru a-i ridica valoarea. Acum așteaptă să culeagă roadele. Oile sunt Țurcane, dar a cumpărat berbeci de Carabaș din Serbia (cu 1.700 lei, inclusiv transportul) ca să le metiseze cu scopul declarat de a crește valoarea carcasei. După ce înțarcă berbecuții, în luna iulie, o să introducă berbecii mai devreme în turmă ca să obțină 3 fătări la doi ani. E un deziderat de urmat într-o fermă de oi pentru carne pentru creșterea profitului.

Liviu Poparad, un ardelean atipic

L-am cunoscut la Poiana Brașov, la o conferință a cartofarilor organizată de Federația Națională CARTOFUL din România împreună cu INCD pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov și Centrul de Comunicare al Fermierilor din România. Mi-a plăcut atitudinea lui combatantă și când am auzit că este și din Sâmbăta de Jos, unde tot voiam să ajung să văd la el acasă calul lipițan, mi-am zis că împușc doi iepuri dintr-o dată.

Poparad are 64 de ani și e plin de viață pentru un proaspăt pensionar (are o pensie de 750 lei). Este tatăl a două fete. „Cea mare are două facultăți și este jurista Spitalului Făgăraș, iar cea mică este inginer protecția mediului, dar are o afacere conexă turismului, adică o spălătorie modernă și un atelier de croitorie prin care deservește aproape toate pensiunile din zonă, dar și Unitatea Militară de la Cincu“, spune mândru de copiii săi Liviu Poparad.

Dacă nu l-aș fi cunoscut dinainte aș fi putut spune că vine ori din Oltenia, ori de undeva de prin Buzău. E genul „Speddy Gonzales“. Chiar și la vorbă. Nici nu apuc să pun întrebările că, aproape instantaneu, de parcă ar fi la vreun examen cu termen limită pentru răspuns, începe să mitralieze cu răspunsurile. Poate unde avea și mult de lucru.

Dacă tot vorbim de sfârșitul campaniei de semănat trebuie să spun că fermierul făgărășean a însămânțat cele aproape 60 ha de teren arabil cu cartofi (18 ha cu soiuri de la Agrico - Riviera, Carera, Evolution, Arizona), grâu (20 ha cu soiuri extratimpurii ungurești, care au un procent mare de gluten și dau producții locale de circa 5.000 kg/ha), porumb (10 ha), ovăz (5 ha) și pe 3 ha lucernă. Mai avea de plantat și arpagicul pe 2,5 ha pentru a încheia campania de primăvară.

„Cartoful mi-a adus aproape tot ce am“

Cartoful, zootehnia și turismul definesc Țara Făgărașului. De altfel, când spun Țara Făgărașului mă gândesc aproape instantaneu la cutia albă de carton din copilărie (cu munții albaștri desenați pe ea) cu renumita brânză Făgăraș (brand existent și acum), dar și la cartoful de aici. Mai ales că acum a devenit și el un brand vândut în retail de grupul de producători cu același nume condus de Cleonic Sucaciu (unul dintre vicepreședinții FN C - R). Iar Liviu Poparad susține că „aici, în Țara Făgărașului, cine a cultivat cartoful are bunăstare. Tot ceea ce vedeți am făcut datorită cartofilor!“ Chiar dacă de formație este tehnician veterinar (a funcționat 27 de ani pe această funcție în localitatea Voila), abia de curând s-a reîntors la matcă. Acum a luat și mioare pentru care a cumpărat 40 ha de pășune vecine cu drumul național, cu terenurile lui Cleonic Sucaciu, liderul grupului de producători de cartof „Țara Făgărașului“, dar și cu terenul fraților Șoneriu de la CarmOlimp. Din păcate, ca mai peste tot în România, are probleme cu tulburările de posesie. „Oamenii nu vor să înțeleagă că nu mai suntem în comunism și că proprietatea trebuie respectată. Dar și mai grav este că autoritățile reacționează slab și ne lasă pe mâna celor care s-au obișnuit că noi, ca proprietari, nu putem să facem mai nimic să ne apărăm proprietatea“, își spune oful fermierul.

Parcul de utilaje este pe măsura afacerii

Are 2 tractoare U 650 și încă trei mai mici (un DT 450, un L 450, dar și un John Deere vechi, luat la second-hand, de toată frumusețea). Deține tot felul de freze pentru pregătirea terenului, pluguri și discuri românești, o mașină de scos cartofii, una de plantat (pe patru rânduri), dar și un sortator. Utilaje pentru tratamente, cositoare, greblă mecanică, dar și multe scule pentru a interveni rapid atunci când apar defecte. Inclusiv un strung. Anul trecut a avut la cartofi o producție medie de 30-35 t/ha. Are o hală de 1.000 t unde, împreună cu alți doi asociați, își depozitează cartofii. Prețul a fost mai mult decât bun și nu se poate plânge de venituri. Mai ales că „am vândut foarte bine și absolut toată recolta. Dacă aș mai fi avut vreo 4-500 t nici că mai aveam nevoie de vreo subvenție. Doar într-o singură zi am încărcat 45 t“. De trei ani a ieșit din grupul de producători, dar se gândește serios să intre în Dor de Gust deoarece consideră că a venit vremea când trebuie să se concentreze doar pe producție“, își detaliază hotărârea Liviu Poparad. De asemenea, își dorește să stea cât mai mult cu oile, poate să se apuce și de fluierat și de doinit. Doar e în țara mioriței!

Tudor CALOTESCU

Revista Lumea Satului nr. 12,16-30 iunie 2016 – pag. 38-40