Mai întâi menţionăm un moto lansat de un iscusit agronom al Bărăganului:

„Pe teren trebuie să intri numai când te primeşte, dar să nu-l faci să te aştepte.“

Rezultă de aici momentul optim când trebuie lucrat solul în funcţie de umiditate.

Totodată, trebuie să avem în vedere că, aşa cum apreciază pedologii, solul este un organism viu care digeră substanţele organice, asimilează substanţele nutritive şi respiră consumând oxigen şi eliminând CO2.

Şi, ca orice organism viu, trebuie tratat cu delicateţe, nu trebuie bruscat, nu trebuie lucrat agresiv cu unelte de tip freză care lovesc energic şi distrug structura solului.

Se apreciază că prin arătură stratul de sol prelucrat este desprins din mediul său natural şi se schimbă radical condiţiile de stabilitate, de aerisire, de umezire, iar procesele biologice sunt în derută totală.

Prin lucrări solul devine un corp artificial, având alt regim al infiltrării şi scurgerilor superficiale ale precipitaţiilor, cu consecinţă directă în spălarea orizonturilor superioare şi producerea eroziunii, cu mari posibilităţi de pierdere a apei prin evaporare. Orice cultivator cunoaşte că un teren luat de curând în cultură, prin desţelenirea unei păşuni, este mult mai productiv decât terenurile aflate în exploatare. Aceasta deoarece are o structură mai bună şi un conţinut ridicat în materie organică, în primul rând în humus.

Rezultă deci că terenurile lucrate sunt mai puţin fertile şi aceasta este consecinţa în principal a lucrărilor solului neraţionale.

Ţinând seama de cele de mai sus, iată care ar fi principalele reguli care trebuie respectate când se execută lucrările solului:

a) Să se efectueze cât mai puţine lucrări, strictul necesar, cu agregate complexe care la o singură trecere realizează mai multe operaţiuni (de exemplu pregătirea terenului + semănat + fertilizat + eventual erbicidat).

Unde este posibil, se va executa semănatul direct în teren nelucrat.

b) Lucrările solului să se execute la umiditatea optimă (maturitatea fizică), care diferă în funcţie de textura solului. Pe solurile grele, argiloase intervalul optim de umiditate este scurt, între 19% şi 21%, iar pe cele uşoare, nisipoase, acest interval este lung, între 7% şi 21% şi chiar 28%.

Solurile lutoase se găsesc într-o situaţie intermediară umidităţii optime.

Când arătura este efectuată la umiditatea optimă, când pământul este reavăn, acesta se revarsă în urma plugului, se desface în agregatele structurale, nu se lipeşte de unelte şi opune cea mai mică rezistenţă la înaintarea plugului.

Rezistenţa specifică la arat, la umiditatea optimă, este de 35-45 kgf/dm2 pe solurile uşoare şi de 61-75 kgf/dm2 pe solurile grele. Această rezistenţă creşte cu 10% pe solurile tasate şi cu 30% pe solurile compactate.

Pe solurile foarte umede sau foarte uscate rezistenţa creşte cu 30-50%.

Lucrat pe sol umed se taie felii (curele) care prin uscare se întăresc foarte mult. Când se lucrează pe sol foarte uscat se rup bolovani, rupere care nu are loc între microagregatele structurii solului, pe linia de minimă rezistenţă, ci cum comandă organele active ale uneltei.

Atât foliile (curelele) foarte dure – precum şi bolovanii – pentru a fi mărunţite se intervine de mai multe ori cu alte utilaje (grape, tăvălugi) care sfarmă solul, îl prăfuieşte, îi distruge structura.

Praful rezultat pătrunde printre porii solului îngreunând circulaţia apei şi aerului. În urma precipitaţiilor, praful respectiv formează o crustă groasă improprie creşterii şi dezvoltării plantelor.

La toate acestea se mai poate adăuga consumul exagerat de combustibil şi uzura utilajelor folosite.

c) Când este necesară o afânare a straturilor tasate-compactate se pot folosi:

– plugul cu scormonitor pentru stratul (hardpan) existent în grosimea arabilă a solului (0-30 cm);

– cizelul pentru straturile existente la 30-40 cm;

– scarificatorul pentru straturile mai adânci – 50-70 cm.

d) Când se urmăreşte o bună valorificare a resturilor vegetale este necesar ca acestea să nu fie încorporate la o adâncime mai mare de 12-15 cm pentru a se descompune în condiţii aerobe, cu brazda răsturnată la 45° şi nu introduse la fundul brazdei, unde are loc o descompunere anaerobă cu eliminarea de substanţe toxice pentru germinarea seminţelor.

e) Toate arăturile, cu excepţia celor de pe terenurile în pantă, se vor efectua cu plugul în agregat cu grapa stelată care asigură o bună mărunţire, nivelare şi aşezare a solului, evitând marile pierderi de apă prin evaporare.

Prin urmare, nu este indicată arătura lăsată în „brazdă crudă“. (Faptul că în acest fel reţine mai bine zăpada nu s-a confirmat.)

f) După culturile recoltate în vară se execută dezmiriştirea care, printre altele, prezintă avantajul că provoacă germinaţia seminţelor de buruieni. Este indicat ca buruienile să fie lăsate să crească (fără a ajunge să producă seminţe) şi apoi se efectuează arătura cu încorporarea lor în sol. Prin aceasta se asigură evitarea levigării nitraţilor care sunt folosiţi de buruieni şi apoi se întorc în sol ca materie organică. Totodată, se asigură protejarea solului de acţiunea mecanică a precipitaţiilor, de vânt şi, cel mai important, se reduce din rezerva de seminţe de buruieni din sol concomitent cu îmbogăţirea solului în materie organică.

g) Se va evita lucrarea cu grapa cu discuri în primăvară deoarece realizează o vânturare a stratului superficial al solului, cu mari pierderi de apă. Totodată, se distruge patul germinativ care trebuie pregătit numai până la adâncimea de încorporare a seminţei, ori grapa cu discuri nu se poate regla la o asemenea adâncime uniformă.

Pregătirea necorespunzătoare a patului germinativ şi tasarea solului în primăvară au dus la mari reduceri de producţii: 11-26% la porumb, 10-29% la floarea-soarelui, 19-44% la sfecla-de-zahăr etc.

h) Afânarea solului nu trebuie efectuată mai adânc decât este necesar. Se urmăreşte ca adâncimea de efectuare a lucrărilor solului să alterneze de la un an la altul şi în funcţie de culturile ce urmează. Se va avea în vedere că solul realizează şi o autoafânare prin procesul de îngheţ-dezgheţ, uscare-umezire (contracţie-gonflare), precum şi prin activitatea râmelor şi a altor vieţuitoare din sol.

i) Este recomandat ca în fiecare an să se schimbe atât direcţia de efectuare a lucrărilor solului, cât şi modul cum se brăzdează (la cormană sau la mijloc) pentru a evita denivelarea solului.

j) Pe terenul în pantă, pe cât posibil să se folosească plugurile reversibile care să lucreze paralel cu curbele de nivel. Aici arătura nu se nivelează şi chiar se recomandă „arătura în spinări“ pentru a stăvili curgerea apelor la vale şi a evita astfel eroziunea solului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU