Imprimati articolul

Arta de a cultiva furaje

Când vorbim de furaje mulţi cred că, fiind în fapt iarbă, ele cresc oricum şi oriunde. Din spusele specialiştilor reiese însă că lucrurile stau puţin diferit. Inginerul Vasile Zdrenghia, consilier pe probleme tehnice la o firmă olandeză ce se ocupă cu vânzarea seminţelor de plante furajere, susţine că pentru a produce astăzi un furaj valoros este nevoie de ştiinţă. În funcţie de specie, de categoria biologică şi de fiziologie, dumnealui recomandă crescătorilor de animale diferite amestecuri furajere care ţin cont şi de condiţiile nutritive pe care le au, dar mai ales de cele pedologice.

Lucerna-i sfântă, dar...

Domnul inginer este nemulţumit de faptul că la noi, în România, atunci când vine vorba de plante furajere toată lumea vrea lucernă. „Şi eu sunt de acord că lucerna-i sfântă, dar încerc să-i lămuresc pe oameni că, fiind regina plantelor furajere, are şi pretenţii de regină. Dacă i le acorzi, îţi dă şi satisfacţii foarte mari în ceea ce priveşte producţia, dar dacă nu, te îngroapă. La noi, în unele zone din Transilvania, unde sunt foarte multe terenuri acide, această plantă chiar nu merge. Fapt pentru care aici sunt recomandate amestecurile complexe din trei-patru specii de iarbă şi una-două de leguminoase care, în condiţiile de umiditate din această zonă, dau rezultate foarte bune.“

Amestecurile au luat  locul culturilor pure

De la domnul Zdrenghia am aflat şi care este motivaţia pentru care fermierii trebuie să aleagă amestecurile de plante furajere şi nu speciile în cultură pură.
„În primul rând, trebuie să ne gândim la echilibrul energo-proteic pe care îl dau anumite specii. La fel de importantă este şi valorificarea condiţiilor de sol. Gândiţi-vă că pe un teren neuniform, destinat culturilor furajere, putem avea de exemplu 10% exces de umiditate, 30% râpă, 20% piatră şi în aceste condiţii rezistă cine poate, adică plantele care s-au adaptat la aceste condiţii. Aşa se face că, dacă folosim amestecuri, din cele patru plante una poate nu rezistă la secetă, dar rezistă celelalte trei.“ Despre cultura pură de lucernă specialistul afirmă că este dezechilibrată, are proteină dar îi lipsesc hidraţii de carbon.

Un exemplu de amestec care dă rezultate bune pe solurile uscate din Transilvania este alcătuit din Dolomăţ, Festuca arundinacea, Lolium Perene şi Ghizdei. Destinat vacilor de lapte, acest amestec poate fi cosit, dar şi păşunat.

Noile tendinţe

Programele de ameliorare derulate în prezent
şi-au schimbat obiectivele faţă de acum treizeci de ani. Calitatea a trecut pe primul loc şi ea este dată de producţia ridicată de substanţă uscată, conţinutul în fibră, aminoacizii pe care îi conţine proteina, digestibilitatea şi calitatea nitraţilor de carbon importanţi în stimularea fermentaţiilor. Aceste tendinţe se vor materializa prin noile soiuri care sunt pe cale să apară.

Nostalgia tehnologiilor de altădată

Domnul Zdrenghia îşi aminteşte şi acum cu melancolie de vremea în care încă se mai făcea tehnologie adevărată la Staţiunea de Cercetări Zootehnice de la Târgu-Mureş. Produceau şi sămânţă pe care la ora asta o aduc din afară.

O urmă de speranţă se întrevede însă şi acum, când cei care vor să facă tehnologie sunt mai atenţi la pregătirea solului, la amplasament, la asolamente, la structura plantelor furajere. Ei pun preţ pe calitate şi asta vor să obţină atunci când dau bani. Costul unui hectar de iarbă cultivată cu respectarea strictă a tehnologiei ajunge la 2.500 de lei. Durata de exploatare este însă de patru ani şi în final se dovedeşte mai rentabilă decât o cultură de borceag sau de porumb.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2009

֩ Comentarii