Imprimati articolul

Ardelenii sărbătoresc împreună

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este una dintre cele mai mari şi importante sărbători ale creştinătăţii. Modul în care creştinii îşi manifestă bucuria pentru acest înălţător şi sfânt eveniment diferă atât de la o religie la alta cât şi de la o etnie la alta sau de la o zonă geografică la alta. În zona Ardealului de nord-vest convieţuiesc în pace şi bucurie români, maghiari, germanei, ucraineni, şvabi, etc. Tradiţiile acestei sărbători sunt unice. În cele ce urmează vom încerca să redăm cât mai succint tradiţiile şi obiceiurile de Sfintele Paşti în funcţie de religie şi etnie.

Paşte colorat şi vesel

În peisajul muntenesc de la graniţa cu Ucraina şi Ungaria, printre păduri de fagi, oşenii din Ţara Oaşului păstrează cu sfinţenie tradiţiile de Paşte. Zona este populată, în special de creştini ortodocşi, dar şi de greco-catolici, romano-catolici şi reformaţi. Trăind împreună, obiceiurile sunt în general aceleaşi. Cu câteva zile înainte de marea sărbătoare, locuitorii acestor ţinuturi încep pregătirile pentru un Paşte vesel şi zgomotos.

Pe lângă bucatele alese şi pregătite de gospodari, o mare mândrie este portul popular. Oşencele se îmbracă în costume colorate, în care roşul şi verdele primează. Baticul femeilor mândru înflorat este zestre de la părinţi. Pe cămaşă şi pe fustă se cos zeci şi sute de mărgele. Culoarea hainelor este dată de vârsta celor care o poartă, povesteşte mândră Lusca din Camarzana, judeţul Satu-Mare. În mod tradiţional, bărbaţii poartă cămăşi albe, traistă neagră şi clop cu pietre strălucitoare.

În Duminica Învierii se duc la biserică coşurile pline de bunătăţi, pe care preotul le sfinţeşte. Fac excepţie doar etnicii maghiari de religie reformată, care nu sfinţesc bucatele. Coşurile sunt pline cu colaci, ouă roşii, cârnaţi, vin, şuncă şi alte bunătăţi. În fiecare an preotul numără coşurile să vadă câţi credincioşi au venit anul acela la biserică. Nimeni nu se înfruptă din specialităţi până la întoarcerea de la slujba religioasă. Duminică seara, oamenii îmbrăcaţi frumos revin la biserică, de unde pornesc spre centrul localităţii pentru a se întâlni şi a mai schimba vreo două vorbe cu consătenii.  Aceleaşi obiceiuri le au, doar că îmbrăcămintea diferă, şi etnicii germani, ucraineni, şvabi, maghiari. În localităţile cu populaţie de mai multe etnii, cetăţenii se strâng laolaltă în centrul comunei, unde îşi deapănă amintirile şi îşi fac planuri pentru viitor.

Stropitul fetelor cu parfum

A doua zi de Paşte începe cu Sfânta Liturghie de la biserică, unde se adună întreaga suflare a comunităţii. După Sfânta Liturghie şi ospăţul de acasă, tinerii flăcăi se adună în „găşti“ şi, înarmaţi cu parfumuri frumos mirositoare, pleacă spre casele fetelor din sat să le stropească. Fata nestropită se  ofileşte, nu are iubit. Cu cât este stropită de mai mulţi flăcăi cu atât este mai drăgăstoasă şi mai iubită. Flăcăii, în schimb, sunt cinstiţi cu vin, palincă şi alte bunătăţi din coş.  Acest obicei al stropitului fetelor cu parfum este unic în România. Se practică doar în zona Ardealului, având originea încă de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. În ultima perioadă, acest obicei a fost preluat şi de către bărbaţii însuraţi care îşi stropesc vecinele, cunoştinţele şi rudele. În această zi este musai ca toate fetele şi femeile să stea acasă.

Ioan Vezentan
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 7, 1-15 APRILIE 2010

֩ Comentarii