Imprimati articolul

Apel disperat al cercetătorilor

Până la această dată au fost devastate şi transformate în pârloagă sau lăcaşuri de dezmăţ aproape 125.000 hectare din cele 160.000 care formau patrimoniul funciar al unităţilor de cercetare din România. Primele atacuri au fost semnalate încă din 1990, când un anume domn cu funcţie mare în Ministerul Agriculturii semna „de acord“ pe cererile întemeiate sau false ale unor proprietari care revendicau hăcuirea patrimoniului staţiunilor de cercetare. De atunci şi până astăzi, cercetarea şi-a restrâns terenurile la o suprafaţă care abia îi mai permite să-şi organizeze câmpurile experimentale. Fapt este că, din 121 de unităţi de cercetare moştenite de la comunişti, mai funcţionează 62, majoritatea lor aflându-se în pragul colapsului financiar.

Guvernanţii de până acum, inclusiv parlamentarii, au mimat emiterea unor legi sau ordonanţe care nu numai că nu au fost respectate, dar nici măcar nu au fost publicate în Monitorul Oficial. Grav, foarte grav este că aceste abuzuri poartă pecetea unor înalte oficialităţi, inclusiv a funcţionarilor Autorităţii Domeniilor Statului, care în destule cazuri au fost copărtaşi la devastarea patrimoniului cercetării agricole.

Scriam anul trecut despre abuzurile de la Staţiunea de Cercetări Băneasa, în care era implicat fostul director general al ADS, un anume domn Drăgan, înscăunat în această funcţie după ce a fost recuperat de undeva din părţile Vasluiului, unde avea ca ocupaţie de bază gestionarea gunoaielor orăşeneşti. Până la el au fost alţi şefi ADS-işti, cu experienţă zero în agricultură, dar sculptori adevăraţi în hăcuirea patrimoniului funciar al cercetării.

Mecanismul abuzurilor

Mecanismul a fost acelaşi în toată ţara. În urma sforilor trase de diferiţi dezvoltatori imobiliari, în cârdăşie cu funcţionari din administraţia publică locală şi chiar cu primari, unii proprietari de terenuri sunt împroprietăriţi cu câmpurile experimentale ale statului, cu toate că mulţi dintre ei au avut proprietăţile în cu totul altă parte. În final, acei dezvoltatori cumpără loturile şi toarnă betoane. Ca să nu mai vorbim de cei care nu au un act funciar valabil. Respectiv de indivizii care au cotizat serios la un partid sau altul ori la o persoană influentă.

Unora nu le place cartoful românesc

Să începem cu abuzurile de la Staţiunea din Târgu Secuiesc, care aparţine de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov.  Staţiunea de la Târgul Secuiesc, unica din ţară pentru cercetări în acest domeniu, a pierdut deja 240 ha din suprafaţa sa şi este gata să mai piardă din teren, şi asta după ce autorităţile locale au dat drept de compensare terenuri ale staţiunii, fără documente de certificare.

Domnia sa susţine că s-au dat adeverinţe de proprietate pe terenuri aflate în centrul unor staţiuni de cercetare agricole, dedicate porumbului, grâului sau pomiculturii, astfel încât unele riscă să rămână fără domeniu de activitate. Mai mult, una dintre adeverinţe s-a dat pentru terenuri din centrul campusului Universităţii de Agronomie din Timişoara, care nu au aparţinut niciodată unei persoane fizice.

Ce a fost, ce a mai rămas

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă – Fundulea, cel mai mare din ţară şi unul dintre cele mai importante din Uniunea Europeană, are în folosinţă mai puţin de 1.700 ha, din cele 7.600 ha existente în 1990. Din puţinul rămas, 400 ha sunt solicitate acum de persoane străine de zona în care se găseşte institutul. Peste 3.000 ha au fost pur şi simplu furate, prin retrocedări abuzive, ilegale, generate de comisia locală Fundulea şi comisia judeţeană Călăraşi.

Prăpădul se întinde din Moldova până în Transilvania

Într-o altă zonă a ţării, în Moldova, Staţiunea de Cercetare Secuieni a avut în 1990 o suprafaţă de 1.442 ha, din care a cedat 748 ha, rămânând cu 694 ha. Acestea din urmă sunt solicitate în continuare de  către persoane care nu au avut proprietăţi pe această suprafaţă. Menţionăm că în judeţ există suficiente suprafeţe disponibile, din domeniul privat al statului, pentru retrocedări.

În mare pericol se află Staţiunea de Cercetări din Turda, care, de-a lungul anilor, a dat ţării cele mai valoroase soiuri de grâu. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni a avut 654 ha, iar în prezent administrează 305 ha, din care se solicită, prin hotărâri judecătoreşti, alte suprafeţe pe care se găsesc amplasate laboratoarele institutului şi depozitul de fructe. Este de precizat că solicitanţii nu au avut proprietăţi pe amplasamentele respective. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Calugărească a avut 705 ha, din care a cedat 326 ha. Comisia judeţeană a validat pentru retrocedare inclusiv suprafeţe pe care se află amplasate colecţiile naţionale de soiuri autohtone de viţă-de-vie.

Finanţarea, catastrofală!

O problemă deosebit de gravă, de neimaginat în comparaţie cu celelalte ţări europene, este finanţarea. În anul 2009, fondurile de cercetare obţinute în urma licitaţiilor organizate de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi confirmate prin contracte au fost reduse cu peste 70%.

În prezent, pentru finanţarea temelor de cercetare contractate în anul 2007 ar trebui să se primească 30,5 milioane de lei, dar se preconizează a se atribui numai 10 milioane de lei.  Temele contractate în anul 2008, cu valoarea de 28 milioane lei, au fost scoase de la finanţare, iar în anul 2009 nu s-a organizat nicio competiţie de proiecte. Acest mod de finanţare afectează grav activitatea de cercetare agricolă, întrucât pe baza contractelor încheiate s-au angajat cheltuieli, s-au luat credite, s-au amplasat experienţe, toate acestea urmând a fi pierdute irecuperabil, ştiinţific şi financiar.

Prezenţi la o dezbatere pe tema abuzurilor la care sunt supuse unităţile de cercetare, am înţeles că oamenii din acest sector se află la capătul puterilor. Dacă ar da dovadă de laşitate, ei ar abandona, îndreptându-se spre marile companii agricole care au acută nevoie de oameni de ştiinţă. Ascultându-i, am realizat faptul că nu pot face acest pas pentru că acolo, în câmpurile experimentale, se află munca lor de o viaţă. În băncile de date se află tot ce a acumulat în ultimul secol ştiinţa agricolă românească.

Teodor MARIAN, Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 7, 1-15 APRILIE 2010

֩ Comentarii