Imprimati articolul

Agricultura României, între posibilităţi şi realitate

Potenţial nevalorificat

De la „Noi vrem pământ!“ şi până la „Noi vrem fonduri europene!“, istoria a lăsat pe plaiul mioritic răni adânci, în urma sistemului colectivist, de o jumătate de veac, aberant pus în practică.

Fondurile de aderare, aplicate pe post de bandaj unei agriculturi aflate în colaps, încep să redea încrederea în „fertilitatea financiară“ a brazdelor, care încă mai contribuie cu circa 8% la formarea PIB.

La 1 ianuarie 2007, Europa a primit la pachet, odată cu aderarea României, pe lângă cele 0,84 de procente din PIB, respectiv 4,4 procente de populaţie şi aproape o treime din totalul populaţiei ocupate în agricultură, împreună cu doar 4,84% din valoarea adăugată agregată, provenită din producţia agricolă. Drept pentru care, în următorii doi ani ţara noastră urma să aibă alocate de la bugetul comunitar 4.037 miliarde euro pentru a fi cheltuite în sprijinul agricultorilor, din care 60% în scopul dezvoltării rurale.

Pe lângă deja obişnuitele controverse legate de extrem limitata „capacitate de absorbţie“ a acestor bani alocaţi după criterii europene pentru a satisface nişte nevoi româneşti, agricultura se zbate la marginea domeniilor de afaceri considerate finanţabile de către sistemul bancar.

Performanţe modeste

România are o poziţie privilegiată din punctul de vedere al resurselor agricole. Terenul arabil reprezintă 39,5% din suprafaţa totală a teritoriului şi numai alte cinci state din lume au o poziţie mai confortabilă decât cea a ţării noastre din această privinţă.

Sectorul agricol autohton este privit, în mod frecvent, drept un principal beneficiar al aderării României la Uniunea Europeană. Oportunităţile reies din fondurile europene importante, care pot fi atrase în cadrul Politicii Agricole Comune, aproximativ 7,5 miliarde euro, în perioada 2007-2013.

Dincolo de fondurile europene, oportunităţile la nivel local pot apărea şi din aplicarea unui cadru de reglementare mai stabil şi mai predictibil, ca urmare a implementării Politicii Agricole Comune, cu efecte pozitive în ceea ce priveşte stabilizarea preţurilor. Valorificarea deplină a avantajelor integrării României în UE ar putea deschide noi oportunităţi pentru fermierii români, ce vor putea aproviziona o piaţă cu 500 milioane de consumatori.

Ţara noastră poate deveni a treia putere agricolă a Europei, după Franţa şi Germania, în condiţiile unei absorbţii bune a fondurilor europene până în 2013, a unor investiţii străine directe şi a unui anumit sprijin guvernamental.

Un peisaj agricol atipic

România are cel mai înalt nivel de utilizare a lucrătorilor pe cont propriu şi a lucrătorilor familiali neremuneraţi în agricultură din întreaga UE (circa trei milioane de persoane în 2005). Diferenţa semnificativă dintre România şi marile puteri agricole europene, precum Franţa şi Spania, reflectă structura proprietăţii în agricultură – lucrători pe cont propriu ce muncesc pământul proprietate personală în România, faţă de salariaţi ce lucrează pământul altor proprietari, în alte ţări.

Această structură a forţei de muncă, precum şi investiţiile reduse din agricultură au determinat o productivitate foarte scăzută.

Recolta medie la hectar pentru cereale este cu mult sub standardele europene (doar 40% din recolta medie obţinută de Franţa, de exemplu). În plus, la nivelul economiei naţionale, valoarea adăugată brută, raportată la o persoană ocupată, este cea mai redusă din sectorul agricol.

Ponderea agriculturii în valoarea adăugată brută este semnificativă în România (7,5%), în comparaţie cu media UE – 27 de 1,9%, o situaţie similară fiind întâlnită în Bulgaria, Lituania şi Polonia.

Piaţa, o mare necunoscută  pentru ţărani

Peste 81% din exploataţiile agricole individuale folosesc mai mult de jumătate din producţia obţinută pentru autoconsum. Micile ferme nu sunt capabile încă să vândă producţia vegetală şi animală în reţelele moderne de comerţ retail.

Pentru remedierea acestui aspect, sprijinul guvernamental şi european este esenţial. Implicaţiile macroeconomice ar fi majore, în viitor putând avea loc o creştere a standardului de viaţă în zonele rurale, precum şi continuarea dezvoltării industriei alimentare, concomitent cu declinul importurilor de produse agricole.

Potenţialul semnificativ de creştere a agriculturii româneşti este combinat cu un proces investiţional intens sprijinit de transferurile de la Bugetul Uniunii Europene şi extinderea politicilor agricole dincolo de graniţele naţionale, unele companii putând obţine credite cu dobânzi foarte scăzute şi pe termene lungi pentru achiziţionarea de teren agricol în alte ţări din Uniunea Europeană.

Criză financiară la orizont!

Chiar dacă în general România a fost o ţintă a investiţiilor străine directe în ultima vreme, criza internaţională ar putea afecta, în primul rând, sectoarele cel mai puţin dezvoltate ale economiei, aşa cum este agricultura.

Acest sector are o importanţă majoră pentru îmbunătăţirea unor indicatori macroeconomici, cum ar fi rata inflaţiei, produsele alimentare având în România cea mai mare pondere în coşul de consum (peste 37%, în comparaţie cu 15% în zona euro).

Până în prezent, România a fost afectată doar indirect de criza internaţională, investiţiile străine directe menţinându-şi trendul ascendent (+66% în primele şapte luni). Este posibil însă ca, pe termen scurt, situaţia din agricultură să nu se schimbe prea mult, dacă se ia în calcul o acutizare a actualei crize financiare şi o posibilă extindere a acesteia spre UE, principalul investitor şi partener comercial al României.

Sursa graficelor: bănci centrale, institute de statistică,
BCR Cercetare, Eurostat.

Viorica MORARU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2009

֩ Comentarii