Abia înfiinţate în România fermele de melci dispar rând pe rând

Este adevărat faptul că gusturile românilor în ceea ce priveşte preparatele culinare nu sunt la fel de excentrice precum cele ale europenilor. În locul fructelor de mare sau a tot felul de vieţuitoare marine noi, românii, preferăm tradiţionalele sărmăluţe cu mămăligă sau brânza de oaie preparată cu atâta sârg de ciobanii munţilor. Asta e! Gusturile nu se discută, dar se pot schimba, cel puţin parţial.

Dacă vorbim totuşi despre o activitate ce implică creşterea unor animale ce vor pleca spre export şi din care să avem un profit semnificativ, românii nu mai au niciun fel de reţineri. Apetitul occidentalilor pentru diferite mâncăruri preparate din carne de melc a făcut ca românii să-şi îndrepte atenţia către o îndeletnicire mai puţin obişnuită, şi anume creşterea melcilor. Printre cei care şi-au propus să producă o asemenea schimbare se numără şi fermierii care au organizat în România primele ferme de melci. Raţiunile de la care au pornit ţin de consumul mare al occidentalilor, dar şi de profitabilitatea asigurată crescătorilor de melci.

În 2004, la iniţiativa inginerului Ion Bejan, a fost înfiinţată prima organizaţie profesională, care avea să se ocupe de promovarea construirii fermelor de creştere intensivă a melcilor comestibili. Activitatea domniei sale cuprindea şi oferirea consultanţei în acest domeniu. Ideea înfiinţării unor astfel de ferme a fost, totuşi, îmbrăţişată de câţiva mici fermieri care cresc şi promovează această activitate. În România, la ora actuală, există 20 de promotori ai acestui sector, dar cu siguranţă numărul crescătorilor de melci este incomparabil mai mare.

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Melci, Ion Bejan, susţine că pentru o astfel de fermă este necesară o sumă relativ mică, dacă ţinem cont de costurile ridicate pentru construirea unei ferme zootehnice. În funcţie de condiţiile locaţiei, aceste costuri pot varia între 6.000 şi 10.000 de euro, investiţie ce se poate recupera în cel puţin doi ani, în cele mai fericite cazuri.

Pentru cei care îşi doresc să construiască o astfel de fermă este bine să ştie că melcii, ca şi alte animale, au nevoie de anumite condiţii. Pentru început, sunt necesari aproximativ 2.500 m pătraţi care trebuie împrejmuiţi, de preferat cu tablă zincată, pentru a preveni intrarea diferiţilor prădători din pământ. Munca într-o astfel de fermă nu este una dificilă dar, ca şi în cazul altor ferme, este necesară prezenţa îngrijitorului zi de zi. În funcţie de dimensiunile fermei, programul de lucru este de 2-3 ore dimineaţa şi de alte 2-3 ore seara.

O problemă serioasă, de care trebuie să se ţină cont, o ridică prădătorii din natură ai melcilor. Printre aceştia se numără coţofenele, ciorile, graurii, piţigoii, împotriva cărora pot fi puse plase de protecţie. În ceea ce priveşte şerpii, şopârlele şi broaştele, momentan nu există o metodă de eradicare a lor din fermă. Împotriva şoarecilor şi a şobolanilor, care sunt de asemenea nişte gurmanzi ai melcilor, se poate folosi un raticid introdus într-un tub de plastic pentru a fi ferit de ploaie. Alţi duşmani redutabili sunt gândacii din familiile Carabidae (gândacul carnivor), Silphidae, Stafinidae, Gryllotalpidae (coropişniţa). Pentru combaterea lor se fac lucrările agricole specifice de pregătire a terenului, precum şi tratamente chimice. În cazul acesta, melcii vor fi aduşi în fermă după trei săptămâni.

În fermele din ţara noastră sunt crescuţi melcii din specia Helix Pomatia. Este drept că s-a încercat şi creşterea celor din specia Helix Aspersa dar, dat fiind faptul că este o specie mediteraneană, nu a supravieţuit temperaturilor scăzute din timpul iernii.

Caracteristica principală a rasei Helix Pomatia este capacitatea de adaptare în crescătorie chiar şi în zonele cu iarna foarte grea, datorită unui înveliş calcaros numit opercul. Melcul de talie foarte mare este dotat cu o cochilie ce măsoară 30-45 mm diametrul; culoarea cochiliei este maro-roşcat, cu benzi spiralate bine evidenţiate (maximum 5), de multe ori difuze sau aproape şterse. Spirala cochiliară constă în 4-5 volute, cu dezvoltare în jurul axei columelă. Deşi ritmul său reproductiv este scăzut, numărul de ouă fiind mic, acesta rămâne cel mai important de pe piaţa internaţională datorită dimensiunii mari comestibile.

Despre cât de rentabilă este creşterea melcilor comestibili, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Melci afirmă că această îndeletnicire poate deveni cu adevărat profitabilă doar dacă producţiile sunt corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ. În lipsa unei hrăniri corespunzătoare şi a unei temperaturi adecvate, se produc nişte procese morfologice ce constau în calcifierea unor segmente din masa comestibilă a melcului care, după preparare, are o consistenţă nisipoasă. În cazul acesta, valoarea calitativă şi gustativă este inferioară. Dacă toate aceste condiţii de creştere sunt întrunite, preţul de valorificare variază între următoarele cote: minimum 0,5 şi 5,5 euro/kg. În Europa, din punctul de vedere al producţiilor vândute, România se află sub 1% din piaţa actuală.

Ţările ale căror populaţii consumă carne de melc sunt Franţa, Italia, Spania, dar liderul în ceea ce priveşte importul şi consumul de carne de melc este, fără îndoială, America.
Unul dintre cei mai puternici adversari pe piaţa mondială este, ca în multe alte domenii, China. O ţară ale cărei produse au mari deficienţe calitative şi gustative şi care nu se ridică la valoarea produselor obţinute în ţara noastră. Cu toate acestea, China continuă să fie un concurent greu de învins.

Din păcate, previziunile pentru acest sector sunt destul de sumbre. Dacă la începutul apariţiei heliciculturii lucrurile păreau să meargă pe drumul cel bun, acum specialiştii în domeniu sunt mult mai rezervaţi în a da şanse de reuşită în practicarea pe scară largă a acestei îndeletniciri. Modificările climatice din ţara noastră nu sunt de partea crescătorilor de melci, care au întâmpinat probleme grave în ceea ce priveşte asigurarea continuităţii vieţii melcilor în ferme. Multe ferme au dispărut ca urmare a inundaţiilor din zonele unde erau amplasate. Seceta este, de asemenea, un factor important al decimării populaţiilor de melci, care nu pot supravieţui în lipsa unei surse permanente de apă.

Ion Bejan admite că toate aceste lucruri au determinat o involuţie a heliciculturii şi că secţia de reproducere a melcilor din cadrul Asociaţiei Crescătorilor de Melci va fi închisă pentru că, în momentul de faţă această activitate nu mai este rentabilă. Singura şansă ca ea să reuşească ar fi efectuarea unor investiţii complexe în care să fie implicate şi instituţiile de mediu. Investiţiile sunt mari, dar ele pot fi recuperate în timp, iar România ar putea beneficia din plin de pe urma acestui efect natural.

֩ Comentarii

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

֩ Comentarii

-

--> Click aici pentru a adauga un comentariu