Imprimati articolul

Înalt Prea Sfinţia Sa Iustinian Chira,

Episcopul Maramureşului şi Sătmarului ne reaminteşte că Rădăcinile creştinătăţii se află în ortodoxie

Este noaptea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, clipa în care cerul şi pământul se contopesc pentru a pogorî asupra suflării omeneşti cel mai de preţ dar divin. Din sfântul altar lumina învierii pleacă spre mântuirea sufletelor noastre. În toate colţurile ţării preoţii ne îndeamnă să venim să luăm lumină. În Maramureş, în Mănăstirea Rohia, cel mai de seamă păstor al sufletelor se roagă pentru binecuvântarea oamenilor, aşa cum o face de atâta vreme.  Astăzi, în acest ceas sfânt, de pe scaunul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Înalt Prea Sfinţia Sa Iustinian Chira a transmis credincioşilor din ţara noastră şi din întreaga lume cel mai ales şi mai trainic mesaj „Hristos a înviat!“

Rugă pentru îndurare şi iertare

– Înalt Prea Sfinţia Voastră, ce urări aveţi pentru poporul român în acest ceas de mare sărbătoare?

–„Hristos a înviat!“ pentru toată suflarea creştinească din ţara noastră şi din lume. Acesta este salutul cel mai temeinic. Din Mănăstirea Rohia, care este maica sufletului meu, am înălţat rugi ca Dumnezeu să ne ajute să petrecem anul acesta Sfintele Sărbători de Paşti împreună, cu îmbunătăţiri în viaţa spirituală şi economică.

– Cum sărbătoresc maramureşenii Învierea Domnului nostru?

– Respectând rânduiala creştină întocmai după datina românească. Cu toate gândurile bune, cu pasca dusă în braţe la biserică, cu ouă roşii, cu mielul sacrificat. În Maramureş se păstrează rânduiala şi tradiţiile în toată frumuseţea lor. Mai ales pentru că toate acestea vin după sfântul post, sfânta spovedanie şi împărtăşanie. Numai după ce ne-am rugat lui Dumnezeu simţim cu adevărat bucuria Paştelui, atunci când ne-am pregătit sufleteşte pentru această sărbătoare.

Suntem un popor creştin model

În Maramureş oamenii au rămas cu sufletul sănătos şi sunt sigur că în toată ţara oamenii au credinţă. Suntem un popor creştin model, avem preoţi vrednici care împlinesc datoria, avem biserici vechi şi noi de mare frumuseţe. Cele vechi sunt frumoase şi sacre, iar cele noi parcă vor să le întreacă pe primele. Biserica română pare să ţină pasul cu vremurile bune ce vor veni.

– Alături de creştinii ortodocşi din Maramureş trăiesc greco-catolici şi romano-catolici. Cum convieţuiesc aceştia?

– Toate cultele şi confesiunile cresc din rădăcina credinţei ortodoxe, reprezentând ramurile ei. Unele sunt mai frumoase, altele mai serbede, dar toate luptă să-şi facă datoria. Nu trebuie să privim cu dispreţ spre oamenii ce au ales altă cale, ci cu smerenie. Trebuie să înţelegem că tot ce avem noi ne este dat de Dumnezeu, iar valorile care ne calăuzesc paşii prin viaţă nu sunt meritul nostru, ci tot al Tatălui Ceresc.

Înaintea ultimei confesiuni

– Învierea Domnului este o sărbătoare care ar trebui să ne amintească sacrificiul enorm din care am fost plămădiţi creştineşte. Mai înţeleg oamenii acest lucru?

– Fără urmă de îndoială. Asta pentru că pe toţi ne aşteaptă un mare păcat: moartea. Fără speranţa învierii, moartea ar fi înspăimântătoare. Dar trebuie să o privim mai degrabă ca pe momentul în care ne reîntoarcem la casa Tatălui nostru ceresc, la îngeri şi la Hristos, la părinţii şi prietenii care au plecat. Toţi se vor bucura şi vor spune: „Mort a fost şi a înviat“. Aşadar, viaţa noastră trece de la moarte la viaţă.

Privind cu smerenie spre Tatăl Ceresc

–Credeţi că mai are poporul român credinţa nestrămutată de altădată?

– Noaptea Învierii Domnului este cea mai temeinică mărturie că oamenii privesc cu smerenie spre Tatăl Ceresc. În această noapte sfântă, fiecare se îndreaptă spre biserică. Păgâni şi credincioşi laolaltă. În alte zile poate oamenii nu merg atât de des pe cât ar trebui la biserică, dar în această seară fiecare suflet se deschide în faţa acestui dar dumnezeiesc, lumina sfântă care prevesteşte Învierea. Copiii, tinerii, pe care uneori îi condamnăm pentru zburdălnicia lor, şi bătrânii, toţi se grăbesc spre milostivenia şi iubirea lui Dumnezeu şi a Fiului Său. Eu aştept cu emoţie noaptea Învierii, să văd oamenii domoliţi ca nişte miei sub mângâierea blajină a păstorului lor. Este un sentiment de neînchipuită bucurie să fiu alături de ei, să înconjurăm cu smerenie biserica, iar lumânările aprinse să vestească cea mai mare minune. După această rânduială creştină, oamenii se întorc la casele lor parcă vindecaţi de durerile sufleteşti, luminaţi şi fericiţi. Paştele este sărbătoarea fericirii tuturor.

Credinţa este aceeaşi

– S-a schimbat relaţia oamenilor cu Dumnezeu?

–Toate sunt la vremea lor. La aproape 90 de ani, pot spune că nu sunt timpurile de acum altfel decât în trecut. Şi acum ca şi atunci lucrurile merg după un plan al lui Dumnezeu. El poartă grija timpurilor şi a oamenilor şi toate sunt în mâna Lui. El are grijă ca pământul să rodească şi să ne dea pâinea cea de toate zilele. Toate sunt la locul lor, aşa că să nu disperăm şi să ne întărim credinţa. Atunci când suntem vrednici de binecuvântarea Lui, Dumnezeu ne binecuvântează, când greşim ne pedepseşte. Este asemeni relaţiei unui părinte cu copilul său, pe care fie îl binecuvântează, fie îl mustră. Asta ar trebui să facă un părinte bun şi asta este Dumnezeu pentru noi.

– Cum ne putem întări credinţa în aceste vremuri împovărate de greutatea păcatelor şi a deznădejdii?

– Credinţa este un lucru foarte important, înălţător, iar pentru a o întări trebuie să împlinim faptele ei: să postim, să ne rugăm şi să fim milostivi. Acestea sunt cele trei mari puteri fără de care credinţa ar pieri.

– Ce acte de milostivenie şi caritate împlineşte Biserica Ortodoxă în perioada Sfintelor Sărbători de Paşte?

– Biserica este la datorie tot timpul şi peste tot în ţară. Fiecare suflet rătăcit, fiecare mână întinsă găseşte alinare, chiar dacă Biserica Ortodoxă este una modestă. Nu avem bogăţiile bisericilor apusene, dar avem suflet mare şi multă credinţă în Dumnezeu.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 7, 1-15 APRILIE 2010

֩ Comentarii