Imprimati articolul

Icoanele pe sticlă, o rugăciune plăsmuită din creaţie

Nimic nu este mai preţios decât rugăciunea care prinde formă. Speranţele şi toate gândurile unui om se înfiripează în culoare, umbre şi artă. Din penelul fin purtat cu o grijă părintească se nasc formele cele mai sublime ale divinităţii. Alaiuri de îngeri, înfăţişaţi în fel şi chip, se desprind din imaginaţie şi dau lumină vieţii noastre. Nici nu ştii câtă linişte poate strecura în sufletul tău imaginea unei icoane senine. Este un dar să o priveşti, aşa cum este un dar să îţi poţi descătuşa imaginaţia şi să dai viaţă acestui miracol numit pictură.

Un sat autentic transilvănean

Undeva, în inima Transilvaniei, se ascunde un sătuc ce păstrează sub hotarele sale o nepreţuită comoară. Sibielul, căci despre el este vorba, este asemeni unei moşteniri lăsate de vremuri. Cei care au ajuns aici au înţeles semnificaţia noţiunii de „autentic transilvănean“. Satul însuşi pare a fi un monument cultural, un stâlp al existenţei transilvănene pe pământ românesc.

Fireşte că nu este singurul care ne defineşte identitatea naţională, dar acesta are ceva aparte. Un lăcaş în care creaţia şi spiritualitatea se contopesc pentru a dezvălui privitorilor cele mai strălucitoare plăsmuiri ale minţii. Muzeul icoanelor pe sticlă din Sibiel s-a înfiinţat din dorinţa părintelui Zosim Oancea de a da satului o lumină nouă, o conotaţie a cărei profunzime să fie înţeleasă de către toţi cei care vor trece hotarele sale. În urma strădaniilor părintelui, Sibielul avea să fie introdus în circuitul regiunilor de interes cultural şi spiritual. Nimeni nu ştia atunci că peste vremuri muzeul icoanelor pe sticlă avea să devină cea mai de seamă emblemă a satului.

Lăcaşul spiritual

Practic, temelia muzeului a fost pusă în 1969, an în care părintele Oancea a hotărât că acest lăcaş plin de sfinţenia icoanelor pictate trebuie să fie ridicat. Om cu trecere printre săteni, preotul a apelat la bunăvoinţa lor şi i-a îndemnat să doneze în acest scop o parte dintre icoanele pe care aceştia le aveau. Unele dintre cele ce aveau să ajungă pe pereţii muzeului fuseseră ascunse privirii în colţurile cele mai întunecate ale podurilor caselor. Aşa a reuşit părintele Zosim Oancea să strângă o colecţie de icoane pictate pe sticlă.

Aproape 200 de tablouri au ajuns pe pereţii muzeului, care era în fapt o veche magazie aflată în spatele bisericii unde acesta slujea. În timp, tot mai mulţi oameni au trecut pragul umilei magazii pentru a se delecta cu imaginea feerică a icoanelor. Strădaniile părintelui şi ale sătenilor de a înfiinţa acest muzeu i-au impresionat şi pe străini. În 1976, din sumele strânse de la donatori, dar şi cu ajutorul Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva a fost ridicată o a doua clădire, care şi în prezent este locul de păstrare a picturilor. Astăzi, vizitatorii muzeului pot admira peste 600 de icoane, venite din multe colţuri ale ţării, dar şi din afara ei.

Sub cupola muzeului mai este adăpostită şi o colecţie importantă de cărţi vechi. Unul dintre cele mai vechi manuscrise care se regăsesc aici este un text liturgic slavon din secolul al XVI-lea, un exemplar al Bibliei lui Şerban Cantacuzino, Noul Testament de la Bălgrad, dar şi obiecte specifice zonei, cum ar fi ţesăturile brodate cu motive populare, vasele de ceramică sau obiecte tradiţionale de uz casnic.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 7, 1-15 APRILIE 2010

֩ Comentarii