Imprimati articolul

Doamne, ce frumos este la alţii!

Întors de curând din Tenerife mi-am pus această întrebare nu pentru că ţinutul acesta este mai frumos decât decorul geografic al României, ci pentru că am rămas impresionat de eforturile făcute de oameni năpăstuiţi de natură de a-şi face „ţărişoara“ atractivă pentru turişti.

Tenerife este o mică insulă vulcanică, cu relief frământat, foarte arid în partea de sud şi mult mai verde în partea de nord. Face parte din arhipelagul insulelor Canare şi este cea mai mare dintre suratele sale. În Tenerife nu plouă aproape niciodată, iar temperatura medie anuală de cca 20°C permite să se practice turismul tot timpul anului. Lipsa apei i-a determinat pe localnici să desalinizeze apa din ocean, pe care o utilizează în scopuri menajere şi pentru irigarea plantelor pe care le prind şi le îngrijesc cu greutate.

Toată insula este plină de conducte, care nu se fură şi care aduc apa şi o distribuie cu picătura la fiecare plantă (fie la pinii de Canare, plantaţi peste tot, fie la flori, fie la culturi agricole ca: viţa-de-vie, bananieri, citrice, măslini etc.).
Autorităţile au folosit fondurile europene şi le-au investit în infrastructură, construcţii şi turism, iar localnicii şi-au unit eforturile pentru a-şi face insula mai frumoasă şi mai interesantă pentru turişti.

Arta de a transforma  urâtul în frumos

Şi atunci stau şi mă întreb: cum pot unii să transforme urâtul în frumos, iar noi facem tocmai invers? Cu ţara pe care ne-a dăruit-o Bunul Dumnezeu, cu atâtea frumuseţi, cu o varietate de relief, climă, floră şi faună am putea fi primii în Europa, cel puţin în turism şi agricultură, dar, spre surprinderea mea, am aflat şi am constatat ca suntem printre ultimii în ambele domenii.

Eu cred că nu reuşim să facem mai mult pentru că în permanenţă irosim, cu bună ştiinţă, fondurile pe care le primim sau le avem, precum şi posibilităţile care ni se ivesc deoarece nu ducem bunele intenţii până la capăt şi ne duşmănim în loc să ne iubim sau măcar să ne toleram.

Este foarte greu de a ajunge ca alţii, în situaţia de a ne vedea fiecare de treburile noastre, de a nu mai duce în permanenţă grija vecinului sau, dacă tot suntem obişnuiţi să o facem, ar fi foarte bine dacă măcar i-am putea întreba pe vecini de ce nu-şi cultivă pământul pe care-l au în proprietate, fie că sunt proprietari mari sau mici.

„Permisul“ de a ne bate joc de pământ

Revin din nou cu oful meu vechi, de ce ne este permis unora dintre noi să ne batem joc de pământul ţării? De ce o treime din suprafaţa arabilă a României este o paragină, o savană de buruieni deosebit de periculoase (costrei, palamidă, cornuţi, bunghişor etc.) care în curând vor invada şi suprafeţele care se mai lucrează?

La nivelul la care a ajuns tehnica actuală, cu fotografierea din sateliţi a fiecărei parcele, nu mai putem să minţim pe nimeni şi îi derutăm şi pe cei mai mari botanişti şi specialişti care nu pot descifra ce culturi de buruieni avem peste tot în România, dar în special în jurul oraşelor.

Consider că este urgent necesar să se dea o ordonanţă sau o lege prin care fiecare proprietar să fie obligat să-şi întreţină pământul curat, dar ideal este ca el să fie cultivat. Să nu uităm că normele UE ne vor obliga să facem acest lucru şi ne va fi mult mai greu, pentru că vom fi sufocaţi de buruieni. Aş încheia cu versurile poetului Alexandru Brad:

,,Şi până când să tot întreb de ce
Pământul nu-i muncit cum se cuvine?
Că nu se poate-altundeva trăi
Mai bine şi mai demn ca-n sat la tine!“

Dr. Alecsandru Pascu, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu – Şişeşti“
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2008

֩ Comentarii