Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Puterea şi opoziţia se adună, şi se scade, la Vălenii de Munte

Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Teodor Meleşcanu, Traian Băsescu, Adrian Păunescu, Petre Roman, Corneliu Vadim Tudor, dar şi alţi politicieni, toţi la o masă. Vă vine să credeţi? Poate părea ireal ca ei, opoziţie şi putere, să stea alături, cum spune românul, la bine şi la rău. Şi totuşi îi putem găsi, ce-i drept nu în carne şi oase, în casa sculptorului Dumitru Muşel, un bucureştean stabilit de mulţi ani la Vălenii de Munte.  Lucrările acestuia sunt unicate.

Lemn de cais şi argilă ceramizată

Deja localnicii micului orăşel prahovean Vălenii de Munte îl cunosc pe bucureştenul cu barbă care şi-a cumpărat casă aproape de centrul urbei lor. Ce nu înţeleg oamenii este faptul că bucureşteanul stă cât este ziua de mare cu tot felul de unelte în mână şi ciopleşte chipuri peste chipuri. Chiar de la poarta locuinţei ochii privitorului sunt atraşi de primele lucrări ale sculptorului Dumitru Muşel: „Inima“ şi „Mintea“, aşezate de o parte şi de alta a aleii. Prima este prinsă, aşa cum spune cu înţelepciune poporul, într-o aţă. S-a rupt aţa, s-a dus naibii şi viaţa…

Dumitru Muşel, sculptor renumit, are, de fapt, mai bine de 250 de lucrări, realizate în peste 30 de ani de muncă. Multe sunt intitulate sugestiv „Demagogia“, „Tusea şi Sughiţul“, „Flacăra minţii“. Materialul din care sunt făcute lucrările este lemnul de cais sau nuc, dar şi argila ceramizată natural, din care sunt modelate pe îndelete chipuri. Dumitru Muşel are în acest sens o întreagă pleiadă de personalităţi ale momentului, fie ele politice sau artistice. Astfel, alături, fără patimi neostoite de nicio alegere trecută şi viitoare, fără ranchiună şi fără ură stau Iliescu, Meleşcanu, Roman, Constantinescu, Vadim Tudor, Păunescu. Uniţi, cum spune sculptorul, prin aceeaşi argilă din care sunt făcuţi şi-n care, mai devreme sau mai târziu, ne vom întoarce toţi.

„Nasul lui Constantinescu era prea mare“

„Pe Iliescu – spune sculptorul – trebuia să-l fac cu zâmbetul pe buze. Că doar aşa s-a evidenţiat, prin zâmbet. Dar am ţinut să-l reprezint şi pe Constantinescu tot zâmbind. Nu că ar fi avut cine ştie ce motive de reuşită ca să zâmbească, dar este muscelean de-al meu şi am vrut să-l fac şi pe el zâmbind. Zâmbetul a ieşit, dar nu vă spun ce-am păţit cu nasul. Am avut mult de muncă şi de cioplit la el pentru că este prea mare. Printre politicieni, cred că i-aţi remarcat pe actorii Beligan şi Albulescu, pe sportivii Hagi şi Szabo, vedete de televiziune precum Tucă, Esca sau Călinescu. Eu zic că aceste copii seamănă cu originalele.“

Peste toate lucrările, fie cele din galeria cu personalităţi, fie celelalte, veghează tăcută şi impasibilă cea intitulată „Sfârşit de mileniu“. Lângă ea, „Singur“, singurătatea fiind un episod, în opinia sculptorului, pe care îl atingem cu toţii: „Din diverse motive, singurătatea ne place uneori. Alteori nu reuşim să scăpăm de ea. Face parte din noi. Într-o zi, toţi ajungem să fim singuri. Te naşti singur, mori singur şi, uneori, trăieşti singur.“ Galeria cu personalităţi a sculptorului Dumitru Muşel aşteaptă să fie expusă undeva, într-un salon, unde să fie văzută şi apreciată de lume, dar şi de cei pe care îi reprezintă.

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2008

Vizualizari: 331



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI