Imprimati articolul

Neamul lui Hristos

Sunt oameni care nu-şi cunosc nici măcar descendenţii apropiaţi, nu au vrut să ştie, nu i-a interesat, nu au fost curioşi. Alţii şi-au făcut, din aceeaşi curiozitate cărora primilor le lipseşte, întreg arborele genealogic. Părintele Nicolae Ionescu, zis Nuţu, din localitatea prahoveană Zănoaga, ştie istoria neamului din care face parte, mai ales prin prisma celor peste 200 de ani de când primul din neam a devenit preot în sat. Anii 1700, „spre sfârşitul lor“, cum ţine să precizeze părintele, erau grei pentru popor. Biruri, lipsuri, dureri şi neîmpliniri. Singura alinare era, de fapt ca şi azi, în foarte multe cazuri, biserica. Pe atunci omul făcea semnul crucii şi când se trezea, şi când se culca, şi când pleca la arat, şi când se ducea la război, şi când se aşeza sau se ridica de la masă.

Părintele Nuţu era, la ora sosirii noastre în localitate, plecat să facă sfeştanii pe la săteni. „Că e bine, primim lămuriri de la coana preoteasă, să-ţi citească preotul de binele casei şi al familiei.“ Când vine, preotul e mirat: cum de ştim de cei 200 de ani de continuitate şi tradiţie? De fapt, aşa e tradiţia: cel mai mic dintre fii să preia destinele parohiei în mâinile lui. Mezinul e, de altfel, şi cel care rămâne în casa părintească. „Fiul meu cel mic îşi doreşte, desigur, să vină preot aici, dar nu depinde doar de dorinţa lui asta.“

Preoţi huliţi, biserici dărâmate

În timp ce vorbim, părintele Nuţu mai răspunde la un telefon care sună, în treacăt fie spus, cu insistenţă, mai dirijează o remorcă încărcată cu piatră pentru cimitir şi continuă: „Mie tata mi-a spus, când eram elev în clasa a VII-a – şi erau vremuri tare tulburi atunci – că nu poate să hotărască în locul meu ce voi face în viaţă. I-ar plăcea să duc mai departe tradiţia familiei, dar s-ar părea că nu se poate. Mi-a spus, cu discreţie şi durere, că se aude că în Rusia fuseseră arse bisericile, prigoniţi preoţii, îndreptaţi, de mulţi ani, credincioşii către ateism. Dacă m-aş naşte de o sută de ori, tot preot m-aş face. Eu slujesc, ca să zic aşa, la doi stăpâni: Dumnezeu şi enoriaşii.“

Două bijuterii

Am simţit că interlocutorul meu o cârmeşte uşor spre un alt domeniu. Nu puteam încheia discuţia fără să vorbim despre biserică: „La fel ca şi înaintaşii mei, de-a lungul celor peste 200 de ani de când avem în grijă această localitate eu am două parohii: în Zănoaga şi în Dumbrava. Amândouă sunt micuţe, una are 150 de familii, cealaltă 300. Pe amândouă le-am renovat, pe amândouă le-am îmbrăcat în haine noi. Am făcut cu mâna mea stranele.

Unii zic că e greu să ţii două parohii, dar dacă atâţia preoţi au reuşit în timp să aibă grijă de ambele, cu siguranţă pot şi eu. Cea de la Zănoaga este datată, după Iorga, de la 1450. Este o bijuterie. A fost, de altfel, declarată monument istoric. Cea din Dumbrava este mai nouă. Şi satul e mai nou. Oamenii vin la biserică, şi la Dumbrava, şi la Zănoaga tot cu aceleaşi vorbe pe buze şi în suflet.“

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2008

֩ Comentarii