Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Vinurile de Murfatlar, pe piaţa internaţională

• Murfatlar trimite 20% din producţia de vinuri la export

Cunoscuta podgorie Murfatlar, una dintre cele mai mari din România, a izbutit să se afirme pe piaţa internaţională, graţie calităţii vinurilor obţinute, şi ieri, şi astăzi. Fapt este că, în 2008, peste 20% din producţie se îndreaptă spre export. Specialiştii companiei se aşteaptă să obţină în această toamnă aproximativ 21 milioane de litri, cu cinci milioane mai mult decât în anul trecut.

Dintre vinurile medaliate recent, menţionăm numai „Lacrima lui Ovidiu“ care a primit aur, iar „Conu Alecu“ şi „Muscat Ottonel“ argint, toate premiate în Franţa, ţara vinului. Mai amintim „Muscat du Monde“, care a luat aur anul trecut, tot în Franţa. Precizăm că sortimentul „Conu Alecu“, din gama vinurilor demiseci, a fost creat abia în 2007, iar în prima jumătate a anului 2008 şi-a dublat vânzările, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

O creştere spectaculoasă

Acest producător intern de vinuri a înregistrat, în primele şapte luni ale anului în curs, o cifră de afaceri de 72 milioane lei, în creştere cu 31% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ne-a informat Laura Muşat, PR manager la Murfatlar.

„Această creştere este puţin mai mică decât ne-am propus. Din acest motiv, în ultimele luni ale anului eforturile noastre vor fi mai susţinute, pentru a putea recupera şi a atinge obiectivele propuse. Condiţiile economice actuale au impus adaptarea strategiei şi schimbarea din mers a planurilor şi a programelor noastre“, a afirmat Daniel Negrescu, managerul companiei.

În acest scop, firma lansează în toamnă noi produse premium. S-a relansat şi cunoscutul bitter „Mamaia“, preparat pe bază de vin, dispărut din producţie imediat după 1990.

Domnia sa a mai spus că vinurile cele mai bine vândute sunt: „Zestrea de Murfatlar“, „Lacrima lui Ovidiu“, „Trei Hectare“, „Sec de Murfatlar“ sau  „Babanu“. Lor li se adaugă „Rai de Murfatlar“, „Zaraza“ ori „La Răcoare“. Cele mai multe sunt produse noi, obţinute după anul 1998.

Vă reamintim că Murfatlar face parte din Grupul Euro, ai cărui acţionari principali sunt mai mulţi investitori autohtoni. Din acelaşi grup mai fac parte compania Euroavipo, producătorul mărcilor „Unirea“ şi „Hanul Ars“, producătorul de ape minerale „Bibco Biborţeni“ şi producătorul de mezeluri Principal Construct Prahova.

Un adevărat tezaur

Pe lângă via de peste 3.000 ha din judeţul Constanţa, acţionarii mai au o vinotecă „de aur“, a cărei valoare este estimată la aproape nouă milioane de euro. Conţine la ora actuală 438.922 de sticle cu vin.

Cele mai vechi au fost îmbuteliate în anii ’40, iar preţul unei astfel de sticle ajunge la 1.500 de euro, dar cele mai solicitate vinuri vechi sunt din perioada 1970-1985, care au un preţ mediu de numai… 100 de euro. Stocul de Sauvignon Blanc, din 1970, este cel mai valoros, fiind evaluat la 350.000 de euro, iar cel de Chardonnay din 1982, la 330.000 euro.

În România, piaţa internă a vinurilor depăşeşte 450 milioane de euro, din care Murfatlar deţine 28% din cota valorică de piaţă şi 25% din cantitatea obţinută. În acest an, producătorii de vin consideră că producţia va înregistra o creştere medie de aproximativ 15%, la nivel naţional. Ca şi în alte ramuri ale agriculturii, viticultura se bucură de recolte bune, atât cantitativ, cât şi calitativ.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2008

Vizualizari: 1355



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI