Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Derventul, „loc de trecere“ între prezent şi trecut

La câţiva km de satul Galiţa, în partea de sud a judeţului Constanţa, se află Mănăstirea Dervent. Aşezată într-o zonă pustie, undeva pe malul Dunării, şi înconjurată de câteva dealuri sterpe, aşezarea monahală oferă o privelişte uimitoare: ai senzaţia că ai ajuns la capătul Lumii sau la începutul ei.

De Bobotează, la Dervent animalele sunt purificate

Derventul, care, pe vremuri se traducea ca „loc de trecere“, încă mai păstrează dovezi ale creştinismului de început. Mănăstirea este cunoscută şi datorită unor obiecte de cult considerate miraculoase: o icoană făcătoare de minuni, două cruci vindecătoare, dar şi un izvor tămăduitor.

Icoana Maicii Domnului, considerată făcătoare de minuni, a fost donată Mănăstirii Dervent în anul 1940 de către o familie din Cadrilater. În prezent este aşezată în partea stângă a pronaosului din biserica mănăstirii şi există numeroase mărturii care atestă puterile sale miraculoase.

Crucile vindecătoare, denumite şi Cruci de Leac, datorită puterilor tămăduitoare atrag, anual, mii de turişti în această zonă a Dobrogei. Aflată în curtea mănăstirii, crucea fără braţe „din afara bisericii“ este cunoscută în special pentru vindecarea animalelor.

Pe întreg parcursul anului, localnicii din satele învecinate aşază lângă această cruce hrana animalelor bolnave. Cea de-a doua cruce, aşezată în paraclisul bisericii, este mai căutată de credincioşi, deoarece se spune că are puteri tămăduitoare asupra oamenilor. Este mai mare decât prima şi pare, în permanenţă, umedă de mir. De-a lungul timpului, crucile şi-au dovedit renumele, fiind purtătoare de har tămăduitor.

Izvorul tămăduitor se află în imediata apropiere a mănăstirii. Tradiţia spune că Sfântul Andrei trecea pe acolo însoţit de ucenicii săi şi pentru că în împrejurimi nu exista nicio sursă de apă sfântul a înfipt toiagul în piatră, iar din acel loc a izvorât apă. Aşa s-a născut izvorul tămăduitor, la care vin credincioşi de pretutindeni. Apa acestui izvor este „pură“ pentru că nu se strică, întocmai ca agheazma.

Se crede despre această apă că este purtătoare de har, iar bolnavii care o folosesc cu credinţă se vindecă dacă o beau sau îşi stropesc trupul cu ea. Pentru sătenii din jurul mănăstirii, Boboteaza este un eveniment foarte important, deoarece ei aduc atunci la Dervent animalele pentru purificare cu apă sfinţită.

Crucile de Leac

Este ştiut faptul că, în secolul I după Hristos, Sfântul Apostol Andrei a ajuns în Dobrogea şi a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu, lăsând în urma sa ucenicii. Prin secolul al III-lea, în vremea lui Diocleţian, în locul unde acum se află biserica mănăstirii, au fost martirizaţi patru mucenici: un bărbat şi trei fecioare. Corpurile lor au fost batjocorite, iar în locul unde au fost ucişi s-au găsit patru cruci de piatră, denumite şi Cruci de Leac datorită puterilor vindecătoare.

Credinţa populară spune că aceste cruci ar fi crescut din pământ. Prin secolul al XIV-lea mai apar anumite referiri despre aceste obiecte de cult, iar până la începerea Războiului de Independenţă aflăm că două cruci au fost distruse, iar celelalte două au fost deteriorate. Câţiva creştini au ascuns crucile rămase, iar după Războiul de Independenţă le-au redescoperit, obiectele devenind un motiv de pelerinaj pentru credincioşi.

Ridicată pe o veche vatră monahală, actuala Mănăstire Dervent a fost înfiinţată la începutul secolului al XX-lea, biserica fiind zidită în 1936 şi condusă de părintele Elefterie Mihail, considerat şi ctitorul lăcaşului de credinţă. În perioada comunistă, mănăstirea a fost transformată în fermă a IAS-ului, iar după 1990 a fost redeschisă. Mănăstirea are patru hramuri: Izvorul Tămăduirii, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Dana DUMITRIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2008

Vizualizari: 359



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI