Imprimati articolul

Aproape totul despre ciupercile medicinale

Din circa un milion de specii, subspecii, varietăţi şi forme ale acestor unităţi sistematice de plante care populează Terra, ciupercile numără aproape 200.000 (20%), din care cca. 8.700 numai în ţara noastră. Se estimează că, din cele 10.000 specii de ciuperci cunoscute, în mod curent sunt consumate cam 700, iar mai mult de 200 pot avea valoare medicinală.

Din motive obiective, dar şi subiective, numai 50 din ciupercile medicinale sunt studiate şi disponibile. Ar mai fi de evidenţiat faptul că, prin munca de identificare şi studiere, an de an se descoperă noi specii care se adaugă la cele existente.

În ceea ce priveşte mărimea, ciupercile variază de la câţiva zeci de microni (la cele inferioare) până la peste 50 cm (diametrul pălăriei şi înălţimea piciorului) la unele specii superioare.

Valoarea alimentară a ciupercilor

Consumul ciupercilor de către oameni se pierde în negura vremurilor. La început acestea au fost consumate în stare proaspătă, apoi uscate sau congelate în mod natural, iar după descoperirea focului, prin preparare.

Printre scrierile rămase se menţionează că romanii preţuiau în mod deosebit ciupercile, din care pregăteau cu fast diferite preparate culinare care erau servite la anumite serbări, cum ar fi cea a primăverii, „Robigalia“.

Valoarea nutritivă a ciupercilor Pleurotus spp este dată de conţinutul ridicat în proteine (2,7-4,0% s.u.), de hidraţii de carbon (3,5-5,0% s.u.) şi de sărurile minerale.

Ciuperca – cel mai hrănitor aliment

Ciupercile conţin apă, substanţe organice şi săruri minerale în procente diferite, în funcţie de specie.

Proporţia hidraţilor de carbon este de 6% în ciupercile uscate şi de 0,9-1,4% în cele proaspete. Glucidele din ciuperci sunt formate din glicogen, asemănător cu cel din carnea animalelor.

Ciupercile sunt singurele plante ce conţin Vitamina D (colecalciferol). Din acest grup, cea mai importantă este vitamina D2 (calciferol), al cărei rol esenţial este resorbţia calciului şi a fosforului alimentar, fiind specifică în carnea de peşte.

SCURT ISTORIC AL CIUPERCILOR MEDICINALE

Ciupercile de fermentaţie

În urmă cu 4 ani a fost tradusă în limba română o lucrare a unei autoare din Republica Moldova care prezintă, ca o şansă pentru fiecare, ciupercile orientale. În număr de trei, acestea sunt denumite: orezul de mare indian, ciuperca de lapte tibetană, ciuperca de ceai.

Efectele terapeutice ale orezului de mare indian au fost puse în evidenţă în Rusia, Cehia, Polonia, Franţa, Marea Britanie, China, SUA şi Canada. Această infuzie a fost analizată chimic şi s-a constatat că are în componenţă, pe lângă alcool şi acizi (gluconic, acetic, oxalic, citric, lactic, folic, fosforic), vitamine (C şi D), cafeină, polizaharide, aldehide, substanţe lipidice, alcaloizi, glicozide, enzime (fermenţi).

Prin consumul acestor ciuperci organismul uman se îmbogăţeşte în fermenţi, care au un rol important în procesul de funcţionare normală. Au un rol decisiv şi în purificarea organismului şi eliminarea reziduurilor toxice.

Vitamina Q sau coenzima Q este produsă de organismul uman numai până la vârsta de 20 ani, după care se diminuează accentuat, lăsând loc apariţiei primelor semne de îmbătrânire.

Recomandări terapeutice

Grupele de afecţiuni ce pot fi tratate şi ameliorate prin consumul de infuzie de orez de mare indian:

• afecţiuni generale – obezitate, dereglarea metabolismului, oboseală cronică;
• afecţiuni ale sistemului nervos central – depresii, nevroze, paralizii cerebrale, epilepsii, diferite ticuri de provenienţă organică etc.;
• afecţiuni ale sistemului imunitar – artrită, lupus eritematos, avitaminoză şi altele;
• afecţiuni ale sistemului cardiovascular şi limfatic – ateroscleroză, aritmie cardiacă, hipertensiune arterială, infarct, ischemie, accident vascular cerebral, tahicardie, tromboflebite etc.;
• afecţiuni ale aparatului respirator – astm bronşic, bronşită, pneumonie, pleurită, faringită, amigdalită, tuberculoză şi altele;
• afecţiuni gastrointestinale, precum colita, pancreatita, diabetul zaharat, ciroza, hepatita, gastrita, ulcerul etc.;
• afecţiuni ale aparatului urogenital – anexita, chisturi ovariene, nefrita, prostatita şi altele;
• tumori - ale tiroidei, pe creier, ale stomacului, intestinelor etc.;
• afecţiuni ale aparatului locomotor – reumatism, artrite;
• stomatologice – paradentoza.

Ciuperci mari – Macromycete

În terapia naturistă pot fi folosite şi unele ciuperci mari sau Macromycete, care în prezent sunt cultivate sau pot fi recoltate din flora spontană.

Ciupercile Agaricus spp. (bisporus şi edulis), prin conţinutul lor în vitamine şi săruri minerale, sunt considerate energizante şi mineralizante, recomandate în perioada de convalescenţă. Unii nutriţionişti menţionează că aceste ciuperci au şi virtuţi antialergice.
Calitatea de aliment complet a ciupercilor a reieşit şi din faptul că unii cercetători s-au hrănit timp îndelungat numai cu ciuperci, fără ca organismul lor să fie afectat.

Cultivatorii francezi de ciuperci nu sunt afectaţi de cancer, de unde s-a emis ipoteza că champignon sunt producători potenţiali ai unor acţiuni metabolice capabile să stopeze şi să vindece afecţiunile canceroase.

Au, de asemenea, gust şi aromă deosebite şi de aceea pot fi consumate ca aliment de bază pentru cei sănătoşi sau ca aliment dietetic pentru diabetici, deoarece nu conţin amidon care în organism se transformă în zahăr. Pentru unele persoane ciupercile pot fi greu digerabile şi în acest caz se recomandă a se consuma cantităţi reduse şi să fie introduse în alimentaţie gradual.

Odată cu introducerea aparaturii de laborator tot mai performante şi mai sensibile s-a reuşit în SUA, la sfârşitul anului 2005, să se determine importante cantităţi de ergotioneină în ciupercile de cultură Agaricus bisporus.

Concluzia care s-a desprins este aceea că cele mai consumate ciuperci din SUA conţin de 12 ori mai mulţi antioxidanţi decât germenii de grâu şi de 4 ori mai mulţi decât ficatul de pasăre, sursele principale de ergotioneină menţionate ca antioxidanţi până în prezent.

În flora spontană a ţării noastre cresc, alături de specii toxice şi otrăvitoare, şi aşa-zisele specii de ciuperci fără valoare alimentară, dar puţini oameni ştiu ce conţin acestea şi cum pot fi utilizate.

Astfel, speciile de ciuperci: Ganoderma lucidum, Ganoderma aplanatum, Schizophyllum commune, Polyporus sulphureus, Hericium erinaceus, Cordyceps spp., Trametes versicolor, Lentinus spp., Lentinellus spp., Fomes fomentarius, Inonotus obliquus, Phellinus spp. se găsesc şi în ţara noastră, dar ele nu au fost studiate şi analizate din punctul de vedere al componentelor chimice.

În curând, în librării va apărea cartea: Ciuperci comestibile şi medicinale.
Pentru consultanţă privind atragerea de fonduri structurale europene pentru înfiinţarea unor ciupercării moderne, autoarea poate fi contactată la tel. 0745.420.536.

Dr. ing. Ioana TUDOR, ICA Bucureşti
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2008

֩ Comentarii