Imprimati articolul

Acad. Răzvan Theodorescu: „Romanitate şi românitate“

La o recentă întâlnire a istoricilor, dedicată împlinirii a 100 ani de la înfiinţarea Universităţii Populare de Vară „Nicolae Iorga“ de la Vălenii de Munte, acad. Răzvan Theodorescu a evocat o temă insolită a istoriei noastre naţionale.

În cele ce urmează reproducem această aserţiune a istoricului şi omului de artă, acad. Răzvan Theodorescu.

„Încă din 1908, anul înfiinţării Universităţii Populare de Vară, Nicolae Iorga a venit cu prezentarea temei privitoare la romanitatea poporului nostru, corelată cu creştinismul latin al unui popor sedentar.

Suntem singurii în această Europă a migratorilor slavi, germani, turanici şi fino-ugrici, care ne-am păstrat această valoare. Suntem singura ortodoxie latină, care îmbină individualismul latinităţii cu spiritul grăitor al Răsăritului şi care face o punte între Orient şi Occident.

În contextul de românitate, uneori, strâmbăm puţin din nas. Românitatea este latinitatea noastră intrată în contact cu valorile creştine medievale, cu ortodoxia bizantină, cu spiritul bizantin, cu ţările balcanice, devenind o valoare care exclude mistica spiritului balcanic. Românitatea – acţiunea aceasta a unei romanităţi intrată în contact cu valorile ortodoxiei – face să se aleagă de către români unele lucruri care sunt ale Răsăritului, unele păstrate, altele eliminate.

Basarabia, sub influenţe ale lumii ruseşti, a dat superbe pilde mistice din spaţiul românesc. Spaţiul Olteniei, de pildă, prin cărţile populare şi picturile religioase – Judecata de Apoi – îl pun în cumpănă pe Scaraoţchi cu Arhanghelul Mihail, în care Scaraoţchi este individul simpatic.

La români, spre deosebire de ruşi, în Judecata de Apoi, iadul este o zonă mişcată, simpatică; elementele acelea care sunt puse sub semnul întrebării sunt simpatice ţăranului care caută şi pe ăla care bea tutun şi pe ăla care-i curvar şi pe ăla care şi-a lepădat credinţa.

Îi caută să-i vadă că nu sunt modele, dar sunt undeva nişte personaje, până la urmă, simpatice.

Românitatea reprezintă ataşamentului faţă de tradiţii. Şi aceasta este chezăşia permanenţei culturii noastre în sistemul culturii europene. Dar, românitatea este astăzi, după mine şi după mulţi sociologi de renume, o cultură a supravieţuirii.

Noi supravieţuim în românitatea noastră. Un fatalism care vine de departe, un paternalism, nevoia de un personaj mesianic; noi avem nevoie în permanenţă de un lider mesianic; exemple sunt şi în istoria modernă şi contemporană, când mereu este nevoie de un lider...

Suntem nestatornici în nestatornicia noastră funciară, care, atenţie, ţine de valori ale romanităţii noastre latine, de individualismul nostru. Unii mi-au reproşat că, în discursul meu de intrare la Academia Română – moment prezentat de acad. Eugen Simion – am vorbit de mentalitatea tranzacţională a românilor.

Arătam că aceasta ne-a făcut bine şi în stabilitatea noastră şi ne-a obligat să negociem la fiecare pas. Să negociem autonomia şi independenţa, să negociem viaţa. Au fost marile exemple de românitate şi de românism. De la începutul modernităţii, începând cu Dimitrie şi Constantin Brâncoveanu şi continuînd cu Ionel Brătianu.

Tranzacţia a fost partea luminoasă şi a politicii noastre externe înainte de 1989. Românismul este uneori esenţa negocierii. Fantezia debordantă, individuală şi colectivă, inteligenţa negocierii sunt părţi ale acestei românităţi. Cu aceste valori am intrat în Uniunea Europeană. La aceste valori ne gândim la conferinţa lui Nicolae Iorga, de acum o sută de ani, de la Vălenii de Munte. Rămânem însă un popor admirabil în singurătatea noastră în această Europă Răsăriteană.“

Cristea BOCIOACĂ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2008

֩ Comentarii