Imprimati articolul

Mama Floarea, sufletul satului din Bărăgan

Adrian Lascăr, arhitectul-şef al judeţului Călăraşi, mă asigură că localitatea Independenţa este cea mai frumoasă din Bărăgan şi argumentează: „Bine sistematizată, asfaltată aproape în întregime, luminată, curată, oameni gospodari şi, mai presus de orice, este înconjurată de păduri (perdele forestiere în limbaj de specialitate)“. Din acest motiv, aerul şi lumina zilei sunt curate, dătătoare de forţă şi speranţă.

Preotul satului, Gheorghe Marcian, adaugă acestei descrieri câteva cuvinte despre săteni: „Cei mai mulţi sunt credincioşi, vin la biserică şi se implică în viaţa comunităţii, fiecare după puterile sale. Acolo unde este credinţă şi se trăieşte după legile strămoşeşti, răul nu îşi găseşte loc. Cele câteva familii care nu au un rost şi nu au posibilitate să se întreţină, să se ţină de colectiv, trag ponoase din toate părţile. Păcat, mare păcat!“

Părintele Marcian mă invită să facem câţiva paşi pe uliţele satului, să mă conving că oamenii sunt gospodari, că se întrec să aibă case frumoase, grădini îmbelşugate... Aleg o casă care mi-a atras atenţia pentru că pare o căsuţă de demult, o ilustrată de pe vremea bunicii. Cine stă aici? Părintele Marcian deschide poarta cu grăbire, iar ea îl ascultă, îl invită parcă în curte... „Aici locuieşte mama Floarea, o bătrânică singură, foarte aproape de biserică şi de familia mea.“

Înţeleg că mama Floarea se află în grija şi sub protecţia părintelui, aşa cum sunt şi alte câteva bunicuţe singure. Ce face părintele?

Le deschide uşa, le întreabă de sănătate, vorbesc despre problemele lor, se sfătuiesc împreună. Ca un fiu bun, ca un copil recunoscător. mama Floarea se luminează când ne vede în grădina ei. Aşează repede câteva preşuri pe bancă şi ne aşezăm la sfat.

Singurătatea, mai grea ca bătrâneţea

Mama Floarea este văduvă de mulţi ani, are o fiică, plecată în Italia împreună cu soţul şi fetiţa ei care învaţă  acolo. Se văd rar. Între ele, mamă şi fiică, este o relaţie bună, nu are nimic de spus sau de reproşat. Fata şi-a urmat destinul, a ales un loc unde poate trăi mai bine. Asta o mulţumeşte şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu că are sănătate, că iată, are cine să-i deschidă uşa...

Mama Floarea este bucuroasă că am venit, că face o pauză, îşi trage sufletul, până atunci a robotit în curte, acum au venit şi câţiva oameni la cules de porumb, are o parcelă bunicică în curte, alături de vie, de grădina de zarzavaturi şi de flori. „Muncesc de dimineaţă până se întunecă. Hrănesc animalele, păsările, îngrijesc viţa, legumele.“
Mama Floarea spune că nu are nevoie de mila nimănui.

Cât poate, munceşte şi se află în rândul lumii. Viaţa ei este simplă, curată, gândurile ei sunt la timpul când soţul şi fetiţa erau alături de ea, când familia lor era cineva în sat. Iar când amintirile dor, când dorul îi îneacă sufletul în lacrimi, mama Floarea rosteşte Tatăl Nostru şi îşi pregăteşte sufletul pentru duminică, ziua de biserică, rugăciune şi smerenie. Dumnezeu, Bunul, i-a trimis în sat pe părintele Gheorghe Marcian, pe soţia lui, preoteasa Mariana.... Are siguranţă că, la greu, la necaz nu o vor lăsa să se piardă.

Acolo, în grădina casei mamei Floarea din localitatea Independenţa am regăsit, prin povestea simplă a unei femei ajunse la vârsta înserării, spiritul, forţa, frumuseţea şi demnitatea ţărancei din Bărăgan, mai vie, mai puternică decât ne închipuim. Adaug deci numele maicii Floarea în lista de motive ale arhitectului Adrian Lascăr, cu precizarea: „Comuna Independenţa este cea mai frumoasă din Bărăgan pentru că are suflet.“

Rodica SIMIONESCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2008

֩ Comentarii