Imprimati articolul

Omul care şi-a legat „căruţa de-o stea“

Prof. Dr. Mircea Diculescu, înainte de a fi o mare personalitate a lumii medicale, este socotit un mare dascăl universitar şi postuniversitar. Mai presus de acestea, el este cel mai credincios prieten al pacienţilor săi.

Gh.V.: Domnule profesor, vi se spune „îngerul“ de către colegi…

M.D.: A, nu, nu trebuie să se vorbească aşa despre mine pentru că sunt un om ca toţi alţii, cu multe slăbiciuni şi poate puţin cam emotiv în anumite situaţii. Sunt un om, nu un înger. Aş vrea să fac mult bine şi doresc ca acest bine să-l pot face prin intermediul colaboratorilor mei. Dacă ei vorbesc frumos despre mine înseamnă că realmente am reuşit să le transmit ceva.

Gh.V.: Aveţi multă experienţă. E greu drumul spre succes, domnule profesor?

M.D.: E greu, dar merită. Nu ştiu dacă am atins succesul, eu am fost crescut de părinţii mei cu anumite idealuri şi, tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, avea o vorbă pe care mi-o repeta mereu, zicea: „Să-ţi legi căruţa de-o stea!“. Scopul în viaţă trebuie să fie un ideal spre care să tinzi. Trebuie să lupţi, drumul este lung.

Sus e tare greu

Gh.V.: Românul hârşâit de vreme şi vremuri a băgat de seamă că e greu să urci pe podiumul învingătorilor, dar şi mai greu este să te menţii.

M.D.: Aşa este, pe culmile cele mai înalte vânturile sunt foarte puternice. E foarte greu să te ţii pe creastă. Dar merită să tinzi pe crestele cele mai înalte. Cred că lucrul acesta nu-l poţi face decât prin oamenii din jurul tău. După părerea mea, în momentul de faţă în România, în 2008, nu poţi să tinzi spre culmi în solitar, cum unii au reuşit să cucerească Himalaia. Izbânda este posibilă numai în echipă.

Gh.V.: Vă urmăresc de o vreme şi am constatat un lucru pe care l-am mai întâlnit şi la alţii, dar destul de rar, aveţi un program draconic. Vă mai rămâne timp şi pentru dumneavoastră?

M.D.: Timp pentru mine nu-mi rămâne foarte mult, trebuie să vă spun sincer. Îmi doresc să fac cât mai mult. Să stau de vorbă cu cât mai mulţi bolnavi. Dar îmi doresc să formez şi tineri care să fie în stare să facă exact ceea ce fac eu. Mă bucur că ei sunt capabili să facă chiar mai mult decât sunt eu în stare la ora actuală.

Bolile care ne macină

Gh.V.: Se spune că eşti ceea ce mănânci; sunt foarte multe boli digestive, foarte multe cancere, există o corelaţie între boală şi hrană?

M.D.: În clipa de faţă medicina a suferit o revoluţie. Ce am învăţat eu în facultate s-a schimbat, în unele zone chiar foarte radical. Tot ce înseamnă boală, suferinţă este o îmbinare între zestrea genetică cu care pornim şi mediul ambiant. În ceea ce priveşte patologia aparatului digestiv este clar că ceea ce mâncăm contează foarte mult. Din păcate, am luat din Occident obiceiurile proaste, mai ales pe cele alimentare.

Pe noi, cei din domeniul bolilor digestive, cel mai mult ne îngrijorează creşterea alarmantă a cancerului de colon. Colonul este o zonă în care alimentele, cu toate structurile lor, bune şi rele, după ce s-a scos ceea ce s-a considerat nutritiv, zăbovesc foarte mult. De aceea este foarte important să dezvoltăm un program de prevenire şi de combatere a cancerului de colon.

Gh.V.: Ce-şi mai poate dori medicul, profesorul, cercetătorul Mircea Diculescu?

M.D.: Din punct de vedere profesional am câteva dorinţe foarte mari: să-mi ajute Dumnezeu să pot ajuta cât mai mulţi pacienţi, să-i fac bine şi să le alin suferinţa.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 17, 1-15 SEPTEMBRIE 2008

֩ Comentarii