Imprimati articolul

Bărăganul - în pericol de a fi cultivat cu iarbă de Sudan!

Mitul grânarului Europei, Bărăganul întins şi mănos de altădată, este pe cale să fie spulberat. Începutul deşertificării unor zone din judeţele Buzău şi Ialomiţa îndeamnă specialiştii să găsească soluţii şi să adapteze culturile agricole tradiţionale la condiţiile climaterice existente acum.

Dacă porumbul, floarea-soarelui sau chiar grâul (care în acest an s-a făcut mai bine ca anul trecut, dar nu cât se aştepta şi nu ca odinoară) dau semne că nu se mai acomodează cu schimbările climaterice la care suntem supuşi, cultivarea întinsei câmpii a Bărăganului trebuie regândită. În miez de iulie, porumbul zace ofilit pe câmpuri.

Frunza, deşi e încă mic de stat, nici cât un copil de clasa a V- a nu e, i s-a uscat şi, nefiresc, a făcut spic, ca şi cum, deşi e mult prea devreme, ne pregătim de cules. Nici floarea galbenă, a soarelui numită, nu mai creşte înaltă şi făloasă ca pe vremuri. Nici roata din vârful ei nu mai e ca altă dată. Ba şi grâul rămâne, cu toată producţia lui mai bună din anul acesta, firav şi şiştav, în comparaţie cu anii de mai demult.

Culturile tradiţionale, tot mai păguboase

Şi ce dacă ţăranul a investit în lucrări agricole, şi ce dacă şi-a luat de la gură ca să plătească aratul şi semănatul, şi ce dacă a muncit de i s-a rupt cămaşa în spate! Şi ce dacă tehnologia modernă a fost pusă şi anul acesta în practică, din plin!

Culturile tradiţionale se dovedesc a fi, din păcate, tot mai nerentabile, tot mai păguboase, tot mai zadarnice. Am crescut la porţi de Bărăgan, am bătut câmpul din marginea satului în lung şi-n lat, pieptiş şi curmeziş, separat şi de-a valma, de la un capăt la altul, am smuls grâului auriu, numai pentru mine, macii însângeraţi, am călcat desculţă pe miriştea însingurată, am cules, acasă ori la şcoală, căci ne duceau în practică la muncile câmpului, hectare de porumb, am furat cu alţi copii seminţe de floarea-soarelui din lan. Şi am învăţat să simt, să aud, să văd la ceasuri de bucurie sau restrişte strigătul pământului. Vaietul lui. Oftatul lui. Preaplinul lui. Fericirea lui. Tristeţea lui. Fără pic de desimulare toate. Aşa că, am aroganţa să susţin, din acest punct de vedere, că ştiu ce spun…

Care ar fi soluţia?

De aceea, zic, specialiştii caută altfel de soluţii, altfel de culturi pentru câmpul secătuit de vlagă al Bărăganului. Pentru zilele nesfârşite în care nu cade, neam, picătură de apă din cer. Pentru vântoasele care zgâlţâie câmpul din senin şi usucă orice urmuliţă de umiditate din sol. În unele localităţi din judeţele Buzău şi Ialomiţa chiar s-a discutat despre culturile de mei furajer şi, straniu, iarbă de Sudan, în locul porumbului şi grâului despre care am învăţat că, cel mai bine, cel mai mult, cel mai productiv, cresc în Bărăgan…

Produse furajere, deci, se discută să fie cultivate… Dar satele din Ialomiţa şi Buzău, ca şi cele din Prahova, de altfel, nu se mai pot lăuda cu un număr însemnat de animale. Ţăranul, care primeşte şapte sau opt mii de lei vechi pe litrul de lapte dus la centrul de colectare, dar plăteşte aproape 80.000 de lei pentru unul de ulei, nu găseşte potrivit să se mai omoare cu crescutul bovinelor. De exemplu, la Călineşti, un sat al comunei prahovene Floreşti, nu mai hălăduie pe islazul comunal decât şapte vaci… Mari şi late…

Şi atunci, nu că zic, dar vreau să spun, vorba unui mare înţelept, la ce ne trebuie plantele furajere? Având în vedere că doamna Europa tot ne pune să aducem din alte ţări ale domniei sale făină albişoară şi mălai gălbior, nu ne-o da şi iarbă de Sudan şi mei furajer? Că, serios, dacă nu mai avem vaci şi cai prin oboare, animale care să fie hrănite cu astea, s-or mai găsi niscaiva papagali prin colivii… Tot mei mănâncă şi papagalii şi o spun, parol, fără urmă de maliţiozitate…

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 17, 1-15 SEPTEMBRIE 2008

֩ Comentarii