Imprimati articolul

Vacanţele începutului de toamnă

Nu de puţine ori, vacanţele din septembrie sunt mai frumoase decât cele din vară. Mai ales la munte, când poţi avea şansa de a găsi locuri de odihnă cu un farmec aparte. Itinerarul pe care vi-l propunem ar putea să vă rămână printre amintirile vieţii.

Ozon de Voineasa şi multe minuni

Dacă te ambiţionezi să ajungi la Drobeta Turnu Severin şi nu faci un popas, e drept, uşor forţat, la Voineasa, degeaba ai făcut drumul. Situată pe valea râului Lotru, înconjurată de munţii cu acelaşi nume, staţiunea este bucuroasă de oaspeţi în orice moment al anului. Aici, vara este răcoroasă iar iarna blândă. Dar fără să bată vântoasele din alte părţi ori să cadă abundenţă de apă din cer. Pădurile de brad şi fag din staţiune fac ca aerul să fie unul curat, propice bolnavilor cu astm ori alte afecţiuni respiratorii, ca şi celor pe care stresul sau surmenajul zilnic i-a învins.

Se spune că aici este cel mai curat aer din ţară, chiar mai curat şi decât cel de la Breaza. Cel puţin, cei care îşi duc existenţa la Voineasa aşa afirmă. Excursiile care se pot face în jur sunt menite să înzdrăvenească turiştii şi să-i facă, aşa cum spun localnicii, ca noi. De la Voineasa se poate ajunge la Şaua Chica Lupului, la Poiana Arsă, la Cabana Pietrimanu, la Mănăileasa Mică. Traseele sunt marcate, urcuşul nu e dificil şi, în câteva ore de mers întins, cei care doresc pot străbate distanţele. Lotrul ascunde în apele sale învolburate păstrăvi, pe care proprietarii de pensiuni din Voineasa se laudă că îi gătesc mai delicios decât în orice altă parte de ţară.

Mănăstirea, dincolo de lăcaşul rugăciunii

Dacă ai ajuns în Vâlcea şi ai respirat aerul curat de la Voineasa, mai fă un lucru pentru sufletul tău: încarcă-te spiritualiceşte la Mănăstirea dintr-un Lemn. Meriţi asta, pentru zilele lungi care vor urma, pentru stresul de la birou, pentru nervii şefului revărsaţi asupra ta, pentru oboseala care te va potopi după concediu. Şi la mănăstire, situată în comuna Frânceşti, la
vreo 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, la maica stareţă Emanuela găseşti găzduire aleasă.

Vorba bună şi caldă a măicuţelor te vor duce cu povestirile lor în mijloc de secol XVI, când dintr-un singur stejar s-a ridicat, în cinstea Măicuţei Domnului şi icoanei sale, găsită aici, în scorbura stejarului, de un călugăr bătrân şi credincios, mănăstirea unde tocmai v-am îndemnat să poposiţi. Ascultându-le pe măicuţe, emoţia vă va creşte când vă vor povesti despre vocea Divină care l-a îndemnat pe călugăr să ridice în locul stejarului o mănăstire frumoasă, de închinăciune pentru tot mireanul. Legenda se întretaie cu realul, căci icoana ascunsă în burta stejarului secular mai există şi azi şi se află zălogită în biserica mare, de piatră, a sfântului lăcaş.

În bisericuţa de lemn, mică, având doar ceva peste zece metri, icoana ar face notă discordantă, date fiind dimensiunile sale: 1,50 metri înălţime şi tot cam pe atât lăţime. Măicuţele spun că icoana a fost adusă din Grecia şi că a fost pictată cu mult înainte să fie găsită, pe la anul de graţie 300, după un model al Sfântului Apostol Luca... Numai trei exemplare, în afară de icoana Fecioarei de la Frânceşti, ar mai fi în lume, cum spune stareţa. Alte însemnări deţinute de mănăstire ar aprecia că anul lucrării icoanei ar fi mai recent, undeva pe la 1400. Dar nimeni nu ştie cum a ajuns icoana din Grecia pe plaiurile Vâlcei.

Cum nu este cert nici cine a construit, lângă bisericuţa de lemn, pe cea de piatră: Matei Basarab, domnitorul care şi-a legat numele de mai multe lăcaşuri de cult decât cele ale lui Ştefan cel Mare sau ruda sa, Preda Brâncoveanu. Dacă sunaţi la numărul 765224, cu prefix de Vâlcea, adică 0250, puteţi să vă rezervaţi dreptul de a afla atât istoria locului, cât şi pe cea a icoanei. Plus, şi nu e lipsit de importanţă, că la mănăstire se mănâncă mai bine ca la cele mai renumite restaurante de lux. Eu n-aş mai sta pe gânduri...

La Dunăre, în cetate

Şi am ajuns şi la Drobeta Turnu Severin... Peste oraşul de la Dunăre se lasă noaptea şi parcă cei de aici mai fac şi acum economie la curentul electric, deşi Porţile de Fier sunt în apropiere de ei. Dunărea se lăfăie grandioasă în coasta oraşului terasat şi cu iz greu de istorie. Da, miroase a Dunăre şi miroase a istorie la Drobeta Turnu Severin. Amândouă sunt nemărginite şi, dacă peste fluviu se văd luminile de la sârbi, din istorie curge până azi legenda vechii cetăţi a Severinului.

Ar fi multe de vorbit despre Drobeta Turnu Severin din punct de vedere istoric, pentru că eu sunt copleşită de trecut şi mă înfior când aflu lucruri noi despre înaintaşi. Dar varietatea biologică din jurul Porţilor de Fier este unică. Numai aici pot fi întâlnite peste 2.000 de specii de plante, numai aici liliacul ciuruieşte munţii, numai aici teiul rămâne în floare, ca niciunde altundeva, 25 de zile. Şi numai aici dai la un loc peste broasca ţestoasă şi vipera cu corn, declarate, deopotrivă, monumente ale naturii. Ba şi scorpionul îşi mai face uneori prezenţa simţită pe aici. Şi tot numai aici trăiesc aproape 1.500 de specii de fluturi. Aşa cum probabil ştiţi, în jurul municipiului Drobeta Turnu Severin se întinde un imens parc naţional...

Poate că luminile moderne sunt cu măsură în Mehedinţiul încărcat de tradiţii şi viaţă veche, dar din trecut luminează prezentul şi viitorul o efuziune de frumos, cum nu mai simţi altundeva.

Pensiunea Ana, cu ţuică de Văleni

Mai vreţi zone de vis şi pensiuni agroturistice care merg la suflet? Păi mai avem! Căci avem, cum nu se pot lăuda mulţi, o ţară fabulos de frumoasă la capitolul peisaje şi ospitalitate. Hai s-o cotim către Vălenii de Munte! Căci parcă nu ai văzut nimic dacă n-ai văzut munţii din Prahova. La Slon, un sat care aparţine de comuna Ceraşu, dai, fără prea multe căutări, peste Pensiunea Ana. Dacă Dumnezeu le-a pus celor de aici mâna în cap şi le-a dat livezile cu pruni şi meri, ei, la rându-le, au decis să împartă fericirea cu turiştii care le calcă pragul. Şi au pus pensiunea în livadă, ca acela care musteşte de dorinţa de a rupe cu mâna lui coada fragilă a unui fruct să poată s-o facă.

Casa, adică pensiunea, e din lemn, anexele din lemn, mobilierul la fel. Şapte camere duble aşteaptă şapte cupluri fericite, sau, mai simplu, 14 persoane. La bucătărie se găteşte ce vrea turistul, de trei ori pe zi. Musai, el este, nu este băutor, trebuie să încerce ţuica de Văleni, mă rog, de Slon, şi vinul din podgoriile prahovene. Intră în meniu şi sticla de un litru de vin şi paharul de 50 ml de ţuică. Dacă deveniţi clienţi fideli ai pensiunii, aveţi, ca la casele mari, şi discount.

Iar dacă vreţi să scăpaţi de stresul organizării zilei onomastice a soţiei în apartamentul personal, să nu mai aveţi covoare de bătut şi vase de spălat, e simplu. Pensiunea Ana se ocupă de tot. Găteşte pentru invitaţi, face tortul, aduce lăutarii şi vesela. Merge? Merge... Veniţi aici pe la Braşov sau pe la Ploieşti. Pe unde vreţi... Sunteţi bine-veniţi.

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 17, 1-15 SEPTEMBRIE 2008

֩ Comentarii