Imprimati articolul

Înălţarea Sfintei Cruci

Taina praznicului

În predica ţinută cu ocazia Înălţării Sfintei Cruci, părintele Cleopa a glăsuit astfel: „Şi acum să începem a spune cum a luat fiinţă taina acestui praznic de astăzi, cum a ajuns să se prăznuiască Înălţarea Sfintei Cruci. Iată cum:

Constantin cel Mare, care a fost primul împărat al creştinilor, mai înainte de a fi el împărat, a fost fiul lui Constantin Clorus, care împărăţea în Galia, Franţa de astăzi, fiind om blând şi nepersecutând pe creştini. Şi a început Constantin război împotriva lui Maxenţiu, care stăpânea o parte a marelui Imperiului roman, cea cu Roma, tiranizând peste măsură pe supuşii săi. Dar era foarte îngrijorat Constantin, căci auzise despre Maxenţiu că are oştiri nenumărate şi este mai bine pregătit decât dânsul.

Şi, trecând munţii din nordul Italiei ca să vie spre Maxenţiu, nu ştia ce să facă: să se întâlnească cu el, să bată război sau mai bine să trimită soli de pace? Şi, în această nedumerire şi grijă a lui, deodată a văzut la amiază, pe cer, o cruce de stele care luminau mai puternic decât razele soarelui şi împrejurul ei erau litere romanice, tot cu stele închipuite, prin care se scria: «Întru acest semn vei învinge!».

Văzând semnul cinstitei cruci, marele Constantin, deşi încă neavând credinţă deplină, a cunoscut că este semnul creştinilor şi a poruncit mai întâi de toate să se facă o cruce de aur, după chipul aceleia care i s-a arătat lui pe cer, ca să se poarte înaintea oştirilor sale. Şi, mergând împotriva lui Maxenţiu, a dobândit biruinţă mare. L-a biruit, i-a sfărâmat oştirile, l-a înecat în apa Tibrului şi a intrat cu mare triumf în Roma, unde până astăzi se află Arcul lui Constantin sau Arcul de Triumf, pe unde Constantin cel Mare a intrat biruitor“.

Lemnul sfânt

„Şi, cunoscând el taina crucii şi puterea Celui răstignit pe dânsa, a cugetat mult la puterea credinţei creştineşti şi s-a botezat de Sfântul Silvestru, şi el, şi maica lui. După aceasta, a trimis pe maica lui, pe Sfânta Elena, la Ierusalim, să caute crucea lui Hristos, semnul biruinţei care i-a ajutat lui împotriva lui Maxenţiu. Şi s-a dus împărăteasa Elena şi a răscolit tot Ierusalimul, că era foarte greu să găsească acest sfânt lemn. Căci unde fusese mormântul Domnului era capiştea zeiţei Venera, şi la Betleem - unde S-a născut Domnul - era zeul Apolon, şi la Golgota erau alţi zei şi alţi idoli, iar cetatea Ierusalimului nu se mai chema Ierusalim, ci Aelia Adriana, după numele păgânului împărat roman Adrian, care făcuse toate aceste schimbări. Deci a venit Elena împărăteasa, căutând şi sfărâmând idolii şi capiştile, şi cu mare greutate a găsit mormântul lui Hristos. A unit aceste două locuri, mormântul Domnului şi Golgota, într-o singură biserică. Când au găsit cele trei cruci, era mare nedumerire şi nu ştiau care dintre ele e a Mântuitorului. Şi când au adus crucea cea de viaţă făcătoare şi celelalte două cruci, fiind în nedumerire împărăteasa Elena, căci nu ştia care e a lui Hristos, a trecut pe acolo un mort, pe care-l duceau la groapă, şi au pus asupra lui mai întâi două dintre cruci şi niciun semn nu s-a făcut. Iar când s-a pus peste mort crucea lui Hristos, acesta s-a sculat din sicriu şi, punând mâna pe cruce, a zis: «Asta-i crucea cea de viaţă făcătoare a lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii». Şi aşa s-a întărit toată lumea în credinţa în Sfânta Cruce a lui Iisus Hristos.“

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 17, 1-15 SEPTEMBRIE 2008

֩ Comentarii