Imprimati articolul

Jocul de-a ţara, jocul de-a tronul

Consemnam în numărul trecut al revistei faptul că legătura prinţului moştenitor şi apoi căsătoria cu Zizi Lambrino au declanşat un imens scandal. Adus în ţară, colonelul Carol ar fi trebuit să răspundă pentru două infracţiuni grave comise în vreme de război: dezertare şi trecerea frauduloasă a frontierei, infracţiune care era şi în Codul Penal: „Să treacă frontiera în mod clandestin sau neclandestin, dar fără aprobarea autorităţii militare, mergând într-o ţară străină“.

Reacţiile politicienilor au fost pe măsură. Generalii Averescu şi Marghiloman au cerut ştergerea principelui Carol din rândurile familiei regale şi proclamarea principelui Nicolae ca moştenitor al tronului. Ţinând partea reginei Maria - care ca mamă mai spera în reabilitarea fiului său - Ionel I. C. Brătianu a reuşit să convingă consiliul politic să nu ia această măsură.

Consiliul militar a hotărât însă că acţiunea prinţului se numeşte dezertare şi că trebuie pedepsit conform legii. Până la urmă, regele a cerut ca prinţul Carol să fie pedepsit cu 75 de zile de arest la Mănăstirea Horaiţa, în judeţul Neamţ.

Renunţarea la tron, şantaj sau...

Neînţelegerile în familia regală continuă, iar de la mănăstire prinţul Carol îşi anunţă familia că este decis să plece în străinătate să refacă actul căsătoriei şi să renunţe la tron.
Cu sprijinul lui Marghiloman, prim-ministrul impus prin Pacea de la Bucureşti, principele Carol trimite regelui, pe 1 august 1919, actul de renunţare la dreptul de moştenire a Tronului:

„Sire,
Pe temeiul unui drept firesc implicitamente recunoscut şi prin art. 83, par. 2 din Constituţie, declar că renunţ la calitatea mea de Principe Moştenitor al Coroanei României, atât pentru mine personal cât şi pentru descendenţii mei, şi la toate avantagiile ce-mi sunt recunoscute de Constituţie în această însuşire de Moştenitor al Tronului.

Rămân slujitor credincios al Ţărei şi, punând spada în serviciul ei, rog pe Majestatea Voastră să-mi desemneze un loc în luptă printre ostaşii care se găsesc azi pe front“.

Obişnuit de acum cu acest joc de-a justiţia, de-a căsătoria, de-a armata, Regele ca şi Parlamentul nu au luat în considerare cererea care a rămas astfel literă moartă.

De la Zizi la Lupeasca

Aventurile prinţului moştenitor continuă; în 1925, Ionel I.C. Brătianu îi cere Elenei Lupescu - Duduia - să părăsească ţara. Motivele au fost implicarea în afacerile prinţului şi activitatea de spionaj. Carol a transformat incidentul într-o tentativă de îndepărtare a iubitei sale şi, profitând de faptul că a fost trimis să participe la funerariile reginei Alexandra a Marii Britanii, principele Carol nu s-a mai întors în ţară.

Se întâlneşte cu Elena Lupescu la Paris, pleacă la Veneţia şi, de aici, trimite regelui Ferdinand o scrisoare: „Vă rog ca prin această declaraţie să primiţi că renunţ la toate drepturile mele de Principe Moştenitor al României.

Conform Statutului familiei regale, rog pe Majestatea Voastră de a-şi da Înalta Sa aprobare acestei hotărâri irevocabile.

Totodată, spre a nu produce vreun neajuns în viitor, să daţi Înaltul Majestăţii Voastre Ordin ca să fiu şters dintre membrii Familiei domnitoare a României şi să mi se acorde numele sub care îmi voi putea alcătui o nouă stare civilă“. Se mai menţiona, în încheiere, şi angajamentul de a nu se mai întoarce în ţară timp de 10 ani „fără a fi chemat de cei în drept şi fără autorizaţia Suveranului“.

Regele este nevoit să accepte printr-o declaraţie solemnă prezentată parlamentului, pe 4 ianuarie 1926, renunţarea la tron a prinţului Carol. Tot atunci a urmat cererea oficială de recunoaştere a lui Mihai drept prinţ moştenitor. Cum şi-a respectat propriile angajamente, ştim.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 17, 1-15 SEPTEMBRIE 2008

֩ Comentarii