Imprimati articolul

Munca, marea vocaţie a maramureşencelor

• Anuţa - vedeta pieţei de zarzavaturi!

Anuţa Mich vine din Sighetul Marmaţiei, din comuna Iapa, cândva inclusă în localitatea Sarasău. Are o casă mare, falnică, aşa cum au toţi oamenii din zonă. A lucrat cot la cot cu soţul ei şi au pus-o la punct, aşa că acum au un cămin după legea maramureşeană. Anuţa, soţul ei şi băiatul muncesc pe rupte în toate anotimpurile. Au livadă de 5 ha, seră de legume, cresc animale, au cal, căruţă şi fel de fel de acareturi ca să se descurce. Să nu ceară de la nimeni. Vine de câţiva ani la Constanţa, în una dintre cele mai mari pieţe. Când este vremea legumelor, o ajută soţul şi fiul. Bărbaţii fac drumuri cu maşina între Constanţa şi Sighet, aduc marfă. Ea vine în zori în piaţă şi încearcă să ţină pasul cu ceilalţi producători din zonă.

La început Anuţa s-a mirat când a văzut cât de „cusurgii“ sunt constănţenii. Se hotărăsc greu să scoată banii să cumpere roşii sau altceva. „Oamenii vin supăraţi de acasă, sunt săraci, nu ştiu ce vor. Bombănesc tot timpul, chiar dacă marfa este frumoasă ei spun că nu le place, să o arunc la gunoi. Bagă unghia în roşie, să o încerce, eu le spun că e roşie de grădină şi se strică dacă e zgâriată, nu e ca aia din străinătate, tare ca un cauciuc; eu am văzut din acelea la supermarket, acolo totul este mai scump de două-trei ori, poţi să alegi cât vrei din grămezile alea, dar şi preţurile sunt pe măsură, nu ca ale noastre...

În cele din urmă ne înţelegem, vin şi altă dată, dar înghit multe... Cei care nu comentează nimic, niciodată, sunt domnii care cumpără palincă. Vin cu o sticlă mare, din acelea de Coca-Cola, şi iau ţuică de două degete, spun că e bună pentru sănătate. Caută, în general, palinca de mere. Au dreptate, aceasta este cea mai bună, noi maramureşenii, când mergem la Cluj, la doctori, cu asta deschidem uşi. Cică nu atacă aşa de tare ficatul.“

Între speranţe şi deziluzii

În rarele momente de răgaz, Anuţa Mich se gândeşte la casa ei, la sat şi îşi face planuri pentru anotimpul care vine. Se înţelege bine cu ai ei, dar şi cu vecinii de la care au învăţat să lucreze în solarii, să dea plantelor ce le trebuie, fără să le otrăvească. În satul ei toţi oamenii muncesc, au de toate, a fost o zonă necooperativizată, aşa că au altă concepţie despre viaţă, despre traiul într-o comunitate.

Cu autorităţile n-au probleme pentru că, atunci când îţi achiţi dările, nimeni nu are nimic cu tine. Cumpărături fac din Ungaria. Trec graniţa cu buletinul şi cumpără de toate: ulei, zahăr, făină... Acolo totul este mai ieftin, iar vânzătorii sunt amabili, nu ca aici, la români. Anuţa Mich, familia ei şi sătenii fac economii la sânge. Banii se câştigă greu, cu sacrificii, n-ai voie să-i prăpădeşti...

Ca o transhumanţă

La 45 de ani, Anuţa Mich (îmi atrage atenţia că o cheamă Mic, dar „ungurii ne-or pus un h în coadă“) este o femeie în plină forţă şi frumuseţe. Are un trai bun, este sănătoasă şi toţi ai ei sunt alături de ea. În ultima vreme se gândeşte că ar trebui să se intereseze cum să facă pentru a avea o pensie la bătrâneţe. Femeile care muncesc ca ea, femei de la ţară, nu au timp niciodată pentru ele. În cele din urmă, o întreb pe Anuţa Mich cum a ajuns pe meleagurile acestea, de ce a ales Constanţa pentru a-şi vinde produsele. „Aici or fost şi socrii mei, şi părinţii mei: au vândut mere! În zona noastră este mai greu, pentru că toţi au livezi. Noi i-am urmat şi, oricât ne-ar fi de greu, nu avem altă soluţie.“

Rodica SIMIONESCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 17, 1-15 SEPTEMBRIE 2008

֩ Comentarii