Imprimati articolul

La mintea cocoşului

Deşi scena se petrecea la nici măcar un metru în faţa mea, în autobuzul către gară, nu-mi venea să-mi cred ochilor. Şi, totuşi, nu era putinţă de dubiu: tânăra - cam scurtuţă fusta şi cam în curcubeu coafura - se ridicase de pe scaun să-i ofere locul unui ţăran bătrân, posesor a două găleţi goale, în care dusese, probabil, la piaţă - spre vânzare - câte ceva din produsele agricole ale propriei gospodării.

- Vă rog să vă aşezaţi - spunea domnişoara - poate aţi obosit, eu pot sta şi în picioare.

- Şezi blândă, o refuzase cu un aer hâtru moşneagul, mulţam frumos, dar eu mi-s bărbat şi, chiar de mi-s albit, în putere încă îs.

Pe un alt scaun, alături de care era semnul care preciza că locul e destinat persoanelor bolnave, invalizilor ori femeilor însărcinate, un june - altfel decent îmbrăcat şi tuns perie, cum se poartă - privea cu un aer tâmp pe fereastră, ignorând, deşi nu-i despărţeau decât câţiva centimetri, o mamă cu un copil în braţe, care abia-abia îşi mai păstra echilibrul.

- Pe ce pui prinsoare - aud o voce în spatele meu - că puştiul care se face că plouă şi stă ca nesimţitul e bucureştean, iar domnişoara, care a oferit locul, e de la ţară, că numai pe acolo mai există - şi nu chiar peste tot - ceea ce se cheamă bună-cuviinţă. În rest, dacă eşti în vârstă, să stai pe prispă şi nu să umbli teleleu prin mijloacele de transport în comun.

Auzind remarca, iniţial am fost de acord cu cel ce o făcuse. Într-adevăr, se pare că, din păcate, prin oraşe, mai ales prin marile metropole, cei 7 ani de-acasă reprezintă ceva de domeniul trecutului, pe când în mediul rural, e la mintea cocoşului, cam altfel stau lucrurile. Aiurea, îi aud pe cârcotaşi. Din aceste gânduri am fost scos brusc datorită unei intervenţii categorice:

- Ridică-te, măi flăcăule, şi lasă femeia să steie pe scaun, că nu aşa te-o crescut el tătâne-tu, că om de ispravă îl ştie lumea la noi în sat, şi nu trândav, cum pare a-i fi odrasla!

Cum băieţandrul decent îmbrăcat şi tuns perie, că aşa se poartă, nu dădea vreun semn că ar fi auzit invitaţia, bătrânul cu găleţile - căci el vorbise - îi pusese palma grea, bătătorită de muncă, mare cât o cazma pe umăr şi-l strânse cu o furie greu stăpânită:

- Cu tine grăiesc, Fănică a lu’ Pricop, şi nu mă fă să-mi răcesc gura de pomană!
Profitând de faptul că maşina tocmai oprise în staţie, junele sărise, cu o figură de câine fugărit, de pe scaun şi o zbughise frumuşel, îmbrâncind pe câţiva călători care îi stăteau în cale.

- … Parcă ziceai că pui rămăşag - am auzit iarăşi pe cel care dădea cu presupusul - parcă spuneai că puştiul e bucureştean, iar fata, care i-a oferit locul bătrânului, e de la ţară…

- Păi, aşa credeam…

Morala: Nu întotdeauna lucrurile sunt aşa cum par, iar cei şapte ani de acasă îi ai ori nu-i ai, indiferent de locul de naştere şi de domiciliu.

Apropo: De unde o fi fost fătuca? Că, oricum, tot rara avis rămâne, pasăre rară, adică, şi nu de noapte. Ca alte surate.

Gogu PINTENOGU’
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 17, 1-15 SEPTEMBRIE 2008

֩ Comentarii