Imprimati articolul

Reflectând asupra unei pilde

Aşadar, vremea secerişului! Un alt fel de anotimp al dreptei judecăţi. Faci palma căuş şi numeri boabele din spic. E bine, e rău? Oricum e mai altfel decât anul trecut, înfloresc speranţele.

Pentru mâine, pentru poimâine ori chiar pentru veşnicirea câmpului pe care îndemnăm spornic şi acum, în zorile verii.

Dar, după vorba poetului: „Nu câte-au fost îmi vin în minte, / Ci câte-ar fi putut să fie“. Mi-aduc aminte deci o poveste. O pildă. Luaţi seama, fiindcă întâmplarea, chiar dacă n-a fost aievea, ar putea fi totuşi într-o bună zi. Deci, se zice, un cinstit şi lăudat gospodar avea un fiu. Deloc însă pe măsură. Feciorul era, prin urmare, nevrednic de părintele lui. Făcea zi după zi numai boacăne. Adică numai lucruri de nefăcut. Tatăl nu-l pedepsi însă pentru nevrednicia sa, cum ar fi făcut poate oricare dintre noi.

El se mulţumi să ia o scândură în care tocmea un cui la oricare nesăbuinţă a feciorului. Şi, vezi bine, curând scândura deveni neîncăpătoare pentru mulţimea de cuie, marcând relele tânărului.

Aşa se face că, într-o bună zi, tatăl îl chemă pe fecior şi-i arătă isprava.

– Dar nu le-am bătut eu! se dezvinovăţeşte acesta.

– Drept este, a răspuns tatăl. Numai că fiecare cui reprezintă un pocinog de-al tău!

– Dacă este aşa, atunci voi îndrepta strâmbătatea.

Şi, zis şi făcut, tânărul se schimbă de-a binelea, devenind curând om de ispravă. La fiecare faptă bună acesta scotea şi câte un cui, încât, în curând, toate semnele nechibzuinţei sale tinereţi dispărură ca prin minune.

Mândru, nevoie mare, acesta se adresă tatălui:
– Vezi?

– Văd. Dar tu vezi, întrebă la rându-i bătrânul, găurile rămase după extragerea cuielor? Cu ele cum rămâne?
Şi tatăl se duse la treburile sale, în vreme ce tânărul rămase pe gânduri.

– Chiar aşa? Cu găurile cum rămâne?

Este întrebarea pe care mi-o pun în acest ceas de bucurie şi bilanţ. Mai reparăm noi câte ceva dintre greşelile trecutului, dar cu suferinţele, cu urmele din suflet, cum rămâne?

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 15, 1-15 AUGUST 2008

֩ Comentarii