Imprimati articolul

Agricultura ecologică, dincolo de prejudecăţi

Aceste prejudecăţi vin şi dintr-o parte şi din alta. Pe de o parte sunt exponenţii agriculturii intensive, care demonstrează cu argumente agrotehnice şi economice că noul tip de agricultură ar reprezenta un moft al celor îmbogăţiţi, care vor să-şi apere sănătatea prin reîntoarcerea la trecut.

Pe cealaltă parte a baricadei se află ecologiştii de bună-credinţă, care nu vor altceva decât să atragă atenţia asupra pericolului la care se expune omenirea promovând sisteme pe cât de ultraperformante, pe atât de periculoase pentru sănătate.

Adevărul este pe undeva la mijloc, cu precizarea absolut necesară că multă vreme de acum încolo agricultura ecologică va putea asigura resursele de hrană doar pentru o infimă parte a omenirii. Oricum, în cazul României, agricultura ecologică poate reprezenta o posibilă afacere pe piaţa comercială occidentală.

Doar 1 la sută

În România, ponderea producţiei ecologice reprezintă doar 1,2% din totalul producţiei agricole globale. Pare infim, dar ecologiştii iau în calcul doar produsele ce corespund reţetelor proprii de clasificare. Pentru că într-o abordare realistă se poate pune şi întrebarea: ce hibă ecologică are telemeaua de oi, obţinută în cei mai curaţi munţi din Europa? Poate faptul că ciobanul din Carpaţii româneşti nu are ştiinţa de carte de a-şi omologa produsele ca atare.

În mod normal, această atestare ar trebui să cadă în răspunderea funcţionarilor publici şcoliţi, că doar pentru asta sunt plătiţi. Dar asupra acestei chestiuni delicate vom reveni.

Cât de durabilă poate fi o agricultură ecologică?

M-am întrebat adesea de ce unii fermieri renunţă la agricultura tradiţională şi trec la cea ecologică. Am aflat recent răspunsul la aniversarea a „10 ani în slujba agriculturii durabile“.

Evenimentul a început în Aula Magna a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ din Bucureşti şi s-a încheiat undeva în locurile mirifice ale Deltei Dunării.

Dincolo de vorbele frumoase, am reţinut punctul de vedere al academicianului Cristian Hera, care, din capul locului avea să precizeze că sistemul ecologic poate să satisfacă, din păcate, numai o infimă parte din necesarul de consum, deoarece agricultura trebuie să hrănească, la nivel planetar, peste şase miliarde de oameni.

Fundulea, laboratorul „verzilor“

Ca orice unitate ştiinţifică respectabilă, Institutul de la Fundulea a rezervat o bază de studiu importantă Centrului Agroecologic de Cercetare, Inovare şi Transfer Tehnologic. Aici ecologiştii, sub îndrumarea lui Ion Toncea, dovedesc că buruienile pot fi ţinute în frâu numai cu prelucrări mecanice, pornind de la utilaje şi terminând cu clasica sapă.

Deci nu este nevoie de erbicide!

Într-adevăr, volumul de muncă este mai mare, ceea ce implică şi costuri mai mari. Însă preţul produselor, după cum vom vedea, compensează pierderea, inclusiv cea provenită din recolte mai mici. Incredibil, dar cercetătorii ecologişti susţin că tipul lor de agricultură aduce chiar un profit mai mare decât cel din agricultura intensivă. O fi sau nu adevărat, vor dovedi actele contabile din producţia practică ecologică.

Export integral în Austria

A urmat un drum lung până la Stupina, în judeţul Constanţa, la Ferma ecologică „Stepa“. Şi aici am văzut recolte bogate şi sănătoase, cu foarte puţine buruieni.

Administratorul fermei, Nicolae Alexe, se laudă cu două culturi: de grâu şi fenicul (plantă erbacee înaltă, cu frunze penate, cu flori mici, galbene, ale cărei seminţe conţin un ulei eteric, folosit în alimentaţie şi farmacie).

Ei bine, roadele ecologice de aici pleacă integral în Austria. Mai mult, partenerul austriac furnizează gratuit seminţele pentru fiecare cultură în parte.

Tulcea, un fel de lider naţional

Cum călătorului îi şade bine cu drumul, am plecat mai departe, spre Tulcea, mai exact spre Babadag (în limba turcă înseamnă Muntele Tatălui). Ne-am oprit în mijlocul unor culturi la Ferma ecologică „Adaflor“, cu 380 ha în regim ecologic din 450 ha, câte are în total.

Administratorul Gheorghe Gheorghe era mândru pentru că se aştepta la 3.500-4.000 kg de grâu ecologic/ha, ceea ce îi va aduce un profit foarte bun. Şi în acest caz, producţia pleacă 100% la export, dar în Italia.

Partenerul străin oferă gratuit toată sămânţa şi apoi cumpără tot, indiferent dacă este vorba de grâu sau de soia. Menţionăm că grâul este din soiul Durum, din care italienii prepară celebrele lor paste făinoase.

L-am întrebat şi pe ing. Gheorghe ce l-a determinat să renunţe la agricultura tradiţională, în favoarea celei organice. „M-am gândit că pot să obţin uşor produse ecologice, pe care să le vând la un preţ mai bun decât al celor tradiţionale. Profitul la culturile ecologice este mai mare cu 15-20%“ – a declarat Gheorghe pentru „Lumea satului“.

Precizăm că, în zonă, s-a format un nucleu, la cererea italienilor, care va ajunge în următorii ani la peste 15.000 ha cultivate în sistem ecologic. Chiar şi în momentul actual, Tulcea deţine 17.000 ha cu culturi ecologice, ceea ce situează judeţul pe locul întâi în ţară.

Date de referinţă

„La ora actuală, agricultura ecologică reprezintă în România numai 1,2% din total, faţă de Italia cu 11%, Austria cu 10% sau Germania cu 5%. Dar suntem încurajaţi, pentru că, în cinci-şase ani, de când am început, suprafeţele cultivate ecologic au ajuns la 150.000 ha certificate şi mai există aproximativ 50.000 ha în faza de compensare (perioadă de aproximativ 2-3 ani necesari pământului, pentru a se curăţa de chimicale – n.n.).

Dacă la început obţineam, de exemplu, numai 1.500-2.000 kg de grâu ecologic/ha, acum am ajuns la 3.500-4.000 kg, dar există posibilitatea de a urca până la 5.000 de kilograme“ – a declarat Ion Toncea pentru „Lumea satului“.

Important este că piaţa de desfacere a produselor ecologice este asigurată. Producţia ecologică a României este exportată în proporţie de 75-80%, iar restul se vinde pe piaţa internă.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 15, 1-15 AUGUST 2008

֩ Comentarii