Imprimati articolul

BAŞPUNAR – satul care aşteaptă învierea

Istoria satului Fântâna Mare, pe numele său vechi Başpunar, din judeţul Constanţa, s-a întipărit în memoria generaţiilor de astăzi prin două repere: Fântâna din centrul satului şi Geamia, construită în anul 1830. Între aceste simboluri aflăm o aşezare străveche, locuită numai de turci. O Turcie arhaică, în miniatură, o cetate cât o nucă în care timpul se măsoară după chemarea  muezinului la rugăciune.

Mulţi dintre musulmanii care trăiesc la Fântâna Mare – Başpunar nu mai sunt la fel de habotnici cum erau străbunii lor, dar asta nu înseamnă că au pierdut măcar un strop de credinţă.

Călătorul care se încumetă să ajungă la Başpunar ca să vadă cum trăieşte o comunitate de turci înconjurată de aşezări cu populaţie românească va găsi un model de convieţuire, în numele lui Allah şi al lui Dumnezeu.

După rânduiala vieţii musulmanilor

Memet Sebatin, reprezentantul locuitorilor din Başpunar, constată cu regret că o mare parte din obiceiurile, tradiţiile turceşti nu se mai respectă întocmai. Tinerii au plecat la oraş să găsească de lucru, s-au căsătorit, s-au adaptat şi trăiesc precum prietenii, vecinii lor, românii.

Dar tot domnia sa, Memet Sebatin, ştie precis că nu există turc plecat din Başpunar să fi uitat rânduiala vieţii musulmanilor. Dacă, printr-un miracol, tinerii s-ar întoarce în sat, în casa părintească, în orice clipă ar putea relua, reconstitui, modul de viaţă al străbunilor. Este o informaţie de care trebuie să ţinem seama!

Ca o fărâmă de poveste

În ceea ce îi priveşte pe bătrâni, datorită lor Başpunar este încă o poveste din 1001 de nopţi, cu legende fermecătoare. Trăiesc liniştiţi, în casele lor tradiţionale, în care n-au admis nicio intervenţie modernă.

Ce-i drept, nici autorităţile nu i-au îmbiat cu oferte menite să le îndulcească viaţa. Nu au apă curentă, drumuri etc... Aşa că se spetesc aducând apă de la Fântâna Mare, îşi afundă picioarele în colb.

Pentru ei civilizaţia a rămas departe. Această situaţie a fost într-un fel benefică pentru că şi-au păstrat neatinse cuptoarele de lut, acareturile, toată zestrea care i-a făcut să trăiască în legea lor. Iată, de pildă, în ceasul morţii turcii din acest sat au parte de ritualul străvechi, mare mângâiere şi alinare pentru sufletul lor.

Tanti hoge Iomer

Au hoge şi pentru bărbaţi, şi pentru femei. Pentru bărbaţi vine hogea de la Cobadin, fiul lui Memet Sebatin care s-a născut în Başpunar. Slujba pentru femei este oficiată, în costumul specific, de tanti Iomer Agear. Tanti Iomer este văduvă, are trei copii, toţi oameni de ispravă. Este iubită şi respectată pentru cinstea, înţelepciunea şi credinţa ei.

Între căsătorie, botez şi înmormântări, la Geamia din Başpunar au loc cursuri de învăţare a Coranului. Alături de geamie este şcoala generală, nou-nouţă după reparaţiile din toamna trecută. Copiii învaţă şi româneşte, şi turceşte. La chioşcul din centrul satului găseşti pufuleţi, coca-cola şi pâine. Sătenii vorbesc între ei turceşte.

Când văd un străin i se adresează politicos în româneşte. Sunt săraci lipiţi pământului şi uitaţi de toată lumea. Primarul le promite că se va lupta să aducă fonduri europene pentru a transforma satul în obiectiv turistic. Au fost vizitaţi şi de oameni de afaceri turci. Au venit, au văzut şi au pus condiţii: „Facem ceva pentru satul ăsta, dar mai întâi să vă pună primarul apă“. La plecare au lăsat câţiva euro, pe care oamenii i-au folosit ca să repare geamia.

Dintr-un rău în altul!

După ce s-au străduit cum s-au priceput, au făcut un rău cum nu se poate mai mare: au pus termopane la geamie, au adus covoare de plastic şi perdele de... magazin. Adică au transformat un monument religios de patrimoniu într-un kitsch. Cine să le spună? Cine să-i îndrume?

Un sat tradiţional turcesc, conservat în proporţie de 80%, o comoară etnografică este în pericol de a fi desfigurat de „modernitate“. Parcă un duh rău dă târcoale acestei aşezări. În loc să se facă proiecte pentru conservarea locuinţelor şi a acareturilor tradiţionale, pentru ca satul să funcţioneze ca un muzeu deschis, un muzeu viu, se intenţionează dotarea unor locuinţe cu „utilităţi“ pentru a fi închiriate.

Punem punct aici, cu precizarea că intenţia noastră nu este de a acuza autorităţile de rea intenţie, de a ne opune dezvoltării satului şi de a acorda locuitorilor o şansă de a munci, de a prospera. Observaţia se referă la faptul că Fântâna Mare (Başpunar) trebuie să rămână un sat autentic în semn de respect pentru generaţiile care l-au păstrat curat, în semn de iubire pentru generaţiile care urmează.

Rodica SIMIONESCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 15, 1-15 AUGUST 2008

֩ Comentarii