Imprimati articolul

Ce mai faceţi, domnule … Nicolae TABACU?

S-a născut în comuna Peştişani-Gorj, la data de 1 decembrie 1929. A urmat cursurile Facultăţii de Finanţe şi Credit din Bucureşti, iar la absolvire, cu diploma de economist în buzunar, şi-a început o carieră care avea să-i aducă mari satisfacţii profesionale, dar şi dezamăgiri.

După numai patru ani de la debut, în 1956, a fost numit şef de serviciu economic la trustul IAS Bucureşti, care coordona activitatea de producţie şi economică a 121 IAS-uri din ţară.

În anul 1971, ca urmare a reorganizării IAS-urilor, a fost încadrat ca director economic la Trustul de sere, legume şi flori Bucureşti, unde avea să-şi exercite profesiunea cu rezultate remarcabile. Aşa se explică promovarea sa ca director economic la Centrala pentru legume şi fructe Bucureşti, funcţie pe care a deţinut-o în perioada 1972-1978.

De aici şi până la birourile de comandă ale Ministerului Agriculturii, au fost doar doi paşi. Doi paşi care aveau să-l ţintuiască un sfert de veac la conducerea compartimentului de preţuri şi tarife, funcţie pe care a deţinut-o până la pensionare.

– Dacă ar fi să faceţi un bilanţ al unei activităţi atât de îndelungate, ce aţi trece mai întâi la capitolul succese?
– Mai ales realizări pe vremea când lucram la Trustul IAS Bucureşti. Îmi amintesc că aveam atâta putere de decizie încât acordam burse pentru elevi şi studenţi care se cifrau la şase milioane de lei pe an.

La Trustul de sere am extins reţeaua de magazine pentru desfacerea florilor în aproape toate marile oraşe din ţară. Ca director în minister, am condus un colectiv de specialişti în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde am sprijinit construirea Complexului de îngrăşare a taurinelor de la Sărata. În aceeaşi calitate, am condus două colective de specialişti în judeţul natal, unde am întocmit programul de dezvoltare a agriculturii Gorjului pe termen mediu.

În acest program au fost prevăzute construirea a 60 hectare de sere, cu agent termic de la Termocentrala Turceni, construirea unui combinat pentru creşterea găinilor ouătoare, a unui depozit pentru mere, cu o capacitate de 5.000 tone, plantarea mai multor hectare de pomi şi vie, construirea unei fabrici de conserve, la Plopşor, şi a două centre de vinificaţie la Turburea şi Cruşeţ etc. pentru livrarea unor cantităţi cât mai mari de legume, fructe şi conserve la export.

Am mers cu specialişti din unităţi producătoare în numeroase ţări precum: Olanda, Danemarca, Suedia, Finlanda, Elveţia, Austria, Egipt.

– După atâta muncă, cred că v-aţi mai potolit…

– Nu mă las chiar bătut, chiar dacă sănătatea s-a cam şubrezit. Mă întâlnesc cu colegi şi „punem ţara la cale“, celor mai tineri le mai dăm sfaturi...

Teodor MARIAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 15, 1-15 AUGUST 2008

֩ Comentarii