Imprimati articolul

Gustul amar al vieţii de cercetător

Dr. ing. Liana Dumitru dezvăluie cu durere povestea piersicului românesc

Nu numai în pieţele libere ale Constanţei, ci şi pretutindeni în România tot omul care doreşte să cumpere fructe, de exemplu, şi-a făcut un obicei care nu mai miră pe nimeni: citeşte cu atenţie etichetele care indică ţara de provenienţă. Dacă are noroc, găseşte şi fructe româneşti. Sunt, invariabil, mai pricăjite, mai ofilite, dar se vând imediat.

Unde sunt livezile copilăriei?

Până în 1990 nici nu ne-ar fi trecut prin minte că vom duce dorul minunilor din livezile copilăriei. De atunci şi până astăzi, românul a avut parte de experienţe care l-au marcat profund. Muşcă dintr-o piersică uriaşă, umflată, odată cu gândul că îşi administrează şi o doză de substanţă care, într-o zi, îl va costa sănătatea. O fi aşa, nu o fi, încă nu ştim cu certitudine.

Sigură este doar frica ce ne bântuie zilele. De ce aducem fructe din ţări care au alt sistem de producere? Unde sunt livezile româneşti, ce s-a întâmplat cu fructele autohtone? Înţelept este să cauţi răspuns la o staţiune de cercetări pomicole. Am ales-o pe cea mai cunoscută din sud-estul României: Constanţa - Valul lui Traian.

Securea din mâna omului rău

Din biroul în care stau de vorbă cu dr. ing. Liana Dumitru se vede prin fereastra deschisă un lan de grâu. Acolo au fost nu demult livezi de vişini şi piersici, soiuri create în această staţiune, rod al cercetărilor excepţionalei echipe de la Valul.

Este greu să descrii gustul unor fructe care, iată, nu mai sunt. Pământurile care au aparţinut staţiunii sunt revendicate de proprietari şi se restituie, bucată cu bucată. Acolo se vor ridica blocuri, locuinţe… Fără comentarii.

Curând vine şi rândul celor 40 ha din poligonul experimental unde sunt sute de soiuri de piersici şi cais. Adevărate comori. Soiuri pentru care cercetătoarele, pentru că majoritatea specialiştilor de aici sunt femei, au lucrat zeci de ani.

Îi propun doamnei dr. ing. Liana Dumitru să vorbim despre piersic. Îmi spune că în staţiune s-au realizat 27 de soiuri de piersic, iar la primele obţinute cercetătoarea Liana Dumitru este coautoare.

Soiurile obţinute sunt apreciate şi de specialiştii români şi de cercetătorii care au venit din întreaga lume. Dr. ing. Liana Dumitru speră să obţină brevete europene pentru soiurile predominant pitice genetic pentru fructe, existente acum în culturile de concurs.

Ce îşi dorea atunci când a hotărât să-şi dedice cercetările pentru aceste culturi? Să obţină ceva mai bun decât tot ce exista atunci în România şi în lume. Fructele să aibă gust bun, să se coacă mai repede decât ce exista atunci în sortiment sau să se coacă mai târziu, să aibă o aromă deosebită şi aspect atrăgător. A reuşit.

Producem mai mult pentru export

Acum există 8 soiuri deosebit de bune de piersici şi de nectarin cu fructe competitive. Piersicul cu fructe plate, în variantă românească, este originar din China. În timp ce Liana Dumitru obţinea piersici cu fructe plate în staţiunea de la Valu lui Traian, acelaşi lucru îl făceau şi americanii, italienii şi francezii. Unele soiuri au fost obţinute în urmă cu 19 ani.

Deşi nu există plantaţii închegate în staţiune, lumea le apreciază. În acest moment, hibrizii sunt testaţi în Republica Moldova, în Bulgaria, Italia şi în Franţa. Se altoiesc din ce în ce mai mulţi piersici, se obţin soiuri bune, dar românii nu beneficiază de ele. Cauza? Unităţile mari nu mai există, micii producători care au pământ şi vor să-şi facă livadă nu sunt încurajaţi, nu sunt ajutaţi de legislaţie.

Aceasta este povestea piersicului românesc, realizat prin strădania doamnei dr. Ing. Liana Dumitru. În final, am întrebat-o pe doamna dr. ing. Liana Dumitru ce gust are viaţa unui cercetător care creează fructe dulci ca mierea. A răspuns doar atât: „Amară, neînchipuit de amară“.

Rodica Simionescu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 15, 1-15 AUGUST 2008

֩ Comentarii