Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Prahoveanul care a văzut lumea cealaltă

Vrând parcă să infirme zicerea din popor cum că de pe lumea cealaltă nu s-a mai întors nimeni, un prahovean s-a ridicat din morţi şi a început să glăsuiască despre toate câte le-a văzut şi auzit dincolo. Omul şi-a revenit din moarte, când neamurile şi vecinii făceau priveghi pe lângă el. A doua zi urmau să-l ducă la groapa pregătită cu grijă în cimitirul din sat.

În satul prahovean Vadul Părului se mai vorbeşte şi azi, după 12 ani de la întâmplare, de Ion Pleşa, zis „Modrogolea“, care a înviat din morţi după două zile şi două nopţi de moarte. Omul, avea atunci 77 de ani, căzuse la pat de câteva săptămâni. Nu mai mânca, nu mai bea, vorbea tot mai puţin. Floarea Pleşa, nevasta lui, s-a sfătuit cu copiii şi au fost toţi de acord să aducă preotul, ca să-l împărtăşească.

Cum l-a văzut, părintele le-a spus: „Nu mai scapă. Moare.“ Familia a început atunci să cumpere orez şi ulei, să scoată hainele de înmormântare din casa mare, a comandat şi coşciugul, ca să nu se înghesuie atunci prea multe cheltuieli. Apoi, într-o seară, Ion a părut că se stinge ca o lumânare. Scăldat cu grijă, îmbrăcat, pieptănat, el a fost aşezat în coşciug, în camera bună.
 
Au trecut două zile şi două nopţi. După cum povesteşte Floarea Pleşa, lumea stătea la priveghi, cu farfuria cu gogoşi şi paharele cu vin în faţă. Pomană de sufletul mortului… Deodată, cineva a observat că Ion - mortul - mişcă buzele ca şi cum ar fi mâncat.

Toţi au înmărmurit. Cum să mişte mortul? Şi când erau convinşi că e o părere generală, de nesomn, Ion a început să zvâcnească şi dintr-un picior. Spaima a copleşit întreaga adunare. Unii au rămas muţi de groază, alţii au început să ţipe dând să iasă afară din încăpere. La un moment dat, Ion Pleşa continuă să se agite în coşciug şi se ridică în capul oaselor. Ţipetele îl sperie. Nu înţelege. Cum nu înţelege ce se întâmplă, ce caută atâtea lumânări şi atâtea candele şi sfeşnice aprinse în casa lui.

După înviere, Ion Pleşa, zis „Modrogolea“, a mai trăit trei ani şi jumătate de la această întâmplare. Familia a urcat coşciugul în pod, a consumat uleiul şi zahărul, a ars lumânările la alţi morţi din sat.

Bătrânul mergea pe picioarele lui, mânca singur şi, uneori, prin curte se ferea să cadă în vreo groapă, deşi nu exista niciuna. Când a murit, toată lumea credea că va învia din nou, dar Ion Pleşa nu s-a mai întors din morţi. De data acesta era pregătit. Ziua de 14 octombrie 2000 a rămas, pentru familia lui, data morţii sale.

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 15, 1-15 AUGUST 2008

Vizualizari: 507



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI