Imprimati articolul

Pe tine, firicel de pătlăgea, cine te-a creat?

Invitatul acestei ediţii, dr. ing. Victor Lăcătuş, este unul dintre creatorii soiurilor şi hibrizilor de legume ce se cultivă în România. În calitate de director ştiinţific al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură de la Vidra, el s-a implicat în dezvoltarea unui sector care a constituit fala agriculturii româneşti.

– Ce este horticultura, mai bine-zis cultura legumelor şi florilor, o ocupaţie, o ştiinţă sau chiar o artă?

– Toate trei la un loc.

– Mie îmi place foarte mult bucătăria şi am observat că toată măiestria unui bucătar se sprijină pe legumicultură.

– Sigur că în alimentaţia omului legumele ar trebui să aibă o pondere foarte mare. Din păcate, astăzi doar vorbim despre creşterea consumului de legume şi fructe, dar nu facem nimic pentru acest deziderat.

În Occident nu există masă fără legume, la noi mai puţin. România oferă condiţii pentru cultivarea legumelor mult mai bune decât alte ţări. Olandezii chiar au recunoscut deunăzi că avem o climă şi un sol cu particularităţi deosebite care ne creează unele avantaje.

– De ce s-a ales Vidra pentru acest institut important; este unul naţional?

– Noi am luat fiinţă în 1967, prin desfiinţarea Institutului de Cercetări Hortiviticole. Sediul iniţial a fost la Ţigăneşti, iar ulterior am fost mutaţi la Vidra pentru că aici era un bazin legumicol.

– Puţini ştiu că multe din legumele pe care le cumpără din piaţă sunt create la Vidra. Cu ce bilanţ aţi venit acum, la 41 ani de cercetare?

– Pot spune că lista noastră de creaţii proprii este impresionantă. Am scos pe piaţă sute de soiuri de legume, iar în ultimii ani şi hibrizi. Creăm mai ales legume pentru cultura în câmp, mai puţin pentru solarii, iar în sere sub nicio formă. Uneori unii hibrizi pe care îi avem dau rezultate bune şi în solarii.

Deţinem cam 70-80% din piaţa legumelor cultivate în câmp. De exemplu, nu cred că avem concurenţă în ceea ce priveşte vinetele. Soiurile noastre au o toleranţă la o boală care decimează aceste culturi. Este vorba de o ciupercă care infectează peste 90% din plante. Paradoxal, vinetele noastre au capacitatea „să moară în picioare“. Şi ele se îmbolnăvesc, dar rezistă până toamna şi putem să le recoltăm fără grijă până în ultima clipă.

– Ştiu că şi la ceapă şi la varză suntem foarte redutabili.

– Îndeosebi la varză. Staţiunea noastră de la Buzău a realizat un soi numit chiar aşa, Varză de Buzău. Este un soi de toamnă care se deosebeşte de tot ce vine din afară, pentru că nervurile nu sunt foarte tari şi atunci pot fi folosite pentru tradiţionalele noastre sarmale. Eu când merg la piaţă să cumpăr varză, pun mâna şi dacă o simt tare şi grea nu o iau. Îmi dau seama că este un hibrid străin şi nu e bun.

– Cam cât durează obţinerea unui soi nou?

– Dacă ar fi să rămânem la varză, cam între 7 şi 10 ani.

– Legumicultura a evoluat faţă de acum douăzeci, treizeci, patruzeci de ani; batem pasul pe loc sau chiar regresăm?

– Dacă mă întrebaţi cu cinci ani în urmă nu aş fi ştiut ce să zic. Dar în ultima perioadă constat că sunt atraşi către legumicultură tot mai mulţi tineri. Spre deosebire de cei mai în vârstă, aceştia încearcă să facă o legumicultură avansată. Cei care au reuşit să pună mâna pe un proiect gen SAPARD şi-au construit sere de plastic cu acoperiş dublu, deci dublu-protejate.

Unele dintre aceste spaţii dispun de încălzire interioară, chiar cu udare prin picurare, iar îngrăşămintele folosite sunt total solubile, lipsite de clor. Dau ceva mai mulţi bani, dar se recuperează din pierderile care sunt mai mici şi, mai ales, din producţia care este mai mare pe metru pătrat. De fapt, asta e problema noastră: faptul că producţia este mică şi deci nu putem fi competitivi.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 13, 1-15 IULIE 2008

֩ Comentarii