Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Evenimente   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Zootehnia emite semnale încurajatoare

Timp de două zile, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi a fost gazda simpozionului ştiinţific internaţional „Oportunităţi şi perspective în producţia animală“.

Organizată de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Facultatea de Zootehnie din cadrul instituţiei de învăţământ ieşene, manifestarea a reunit cadre didactice universitare şi cercetători din întreaga ţară, directori ai direcţiilor agricole şi oficiilor judeţene de consultanţă agricolă, reprezentanţi ai instituţiilor centrale de profil, directori de societăţi comerciale, numeroşi specialişti, precum şi oaspeţi din Franţa, Turcia, Lituania, Statele Unite, Ungaria, Italia, Republica Moldova. La dezbateri au fost prezenţi şi domnii Cristian Mihai Adomniţei, ministrul învăţământului, şi Sorin Sergiu Chelmu, secretar general la Ministerul Agriculturii.

Cele 160 de comunicări şi referate au vizat aspecte privind tehnologiile de creştere a animalelor, procesarea producţiilor animale şi siguranţa alimentară, acvacultura, rolul nutriţionistului în producţia animală, salmonicultura şi agroturismul, ştiinţele economice, dezvoltarea rurală.

Mai mult  decât simple opinii

Iată şi câteva opinii ale participanţilor: „Manifestarea la care participăm, a spus prof. dr. ing. Benone Păsărin, decanul Facultăţii de Zootehnie, continuă o tradiţie începută în urmă cu 51 de ani. Prezenţa atâtor personalităţi din ţară şi străinătate dovedeşte încă o dată prestigiul de care se bucură universitatea noastră.

Pentru noi şi pentru colegii noştri din producţie aflaţi în sală ea constituie, totodată, un minunat prilej de a schimba informaţii, de a afla rezultate de ultimă oră ale cercetărilor în acest domeniu deosebit de important în care ne desfăşurăm activitatea.“

Prof. M. Russell (foto) de la College of Agriculture Purdue University Indiana Statele Unite: „Am avut posibilitatea să cunosc oameni deosebiţi şi cred că multe dintre problemele noastre, a celor care ne ocupăm de cercetarea în zootehnie în Statele Unite, sunt şi ale dumneavoastră. Spun acestea pentru că, iată, agricultura ţării dumneavoastră trebuie şi are toate posibilităţile să fie competitivă cu cele ale ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană.“

Ameliorarea, într-o nouă gândire
Dr. ing. Gheorghe Neaţă, director executiv al ANARZ Bucureşti:

„Am spus în deschiderea lucrărilor acestei importante manifestări ştiinţifice că posibilităţile de care dispune România în ceea ce priveşte dezvoltarea zootehniei sunt deosebite. Avem tot ce este necesar ca, prin ameliorarea raselor de bovine, ovine şi caprine, să obţinem producţii care să ne apropie de cele obţinute în Uniunea Europeană. Mai mult, am fost feriţi de bolile prezente la efectivele de animale din ţările ce ne înconjoară. Să nu uităm că în Uniunea Europeană există un deficit de carne de bovină de peste 500 mii de tone.

Cota de lapte poate fi obţinută la nivelul ţării numai cu un sfert din numărul de vaci pe care îl avem acum. Condiţia este să îmbunătăţim efectivul existent, iar restul animalelor să fie crescute pentru carne. Producătorii trebuie să înţeleagă că numai asociindu-se vor putea obţine preţuri mai bune şi s-ar înlătura astfel şi liota de speculanţi care oferă acum preţuri de batjocură producătorilor.“

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 13, 1-15 IULIE 2008

Vizualizari: 395



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu


AGRO COMERT


MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole

FONDURI EUROPENE PENTRU PESCUIT - GHIDURILE SOLICITANTULUI - CLICK AICI !


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI