Imprimati articolul

Raiul din sălbăticie

În miez de zi toridă de „cireşar“, am pornit a cutreiera mirificele bălţi ale Brăilei. Din Stăncuţa - cea mai facilă cale de acces în Balta Mică - şi până la buza Dunării să tot fie vreun sfert de ceas. O dată ajunşi, urcăm într-o barcă cu motor şi plecăm să descoperim neştiutul: insula din coasta Câmpiei Bărăganului de nord.

Ghidul – „preasfinţia sa“ Lucian

Încet, barca începe a-şi croi drum printre ape, „mânată“ de preotul paroh de la Stăncuţa, Lucian Ciobotaru, un iremediabil îndrăgostit de frumuseţile locului, după cum însuşi mărturiseşte. „Aici se termină insula Crăcănel, iar ce vedeţi în faţă este Insula Mică a Brăilei. Braţul pe care intrăm se numeşte Cremenea“, anunţă preotul, convertit ad-hoc în ghid.

Pe măsură ce înaintăm, peisajul se „umple“. Pescari cu aerul lor detaşat savurând fiecare secundă din marea „aşteptare“, sălcii ce sărută luciul apei, feluritele păsări ce formează incredibila faună a Insulei Mici a Brăilei... „Aceea e egreta mică“, precizează preotul, care apoi continuă entuziast: „Haideţi să vă arăt nişte cuiburi de lăstuni, unice în Europa.“

Chirchineţu, poarta „paradisului“

În sfârşit, intrăm în prăvalul Chirchineţu, una dintre cele mai importante porţi de acces în Insula Mică, după cum aveam să aflăm. De aici dăm într-un alt tărâm de vis - lacul Gâsca.

În simfonia inegalabilă a păsărilor, o ţinem înainte până la Cracii Iepii, asta doar dacă putem înainta din cauza vegetaţiei şi nu numai. „Dau la vâsle. Mi-e frică de plase. Nici măcar n-am ceva la mine în caz că se prinde elicea“, explică temător preotul.

Macaronarii şi marea de nuferi

N-avem încotro şi schimbăm barca cu motor cu o alta pescărească. Dăm să urcăm în lotca veche de când lumea, prilej pentru stăpânul acesteia, un tânăr cu pielea arsă de soarele bălţilor, să ne istorisească păţania unor italieni care, refuzându-i mâna pentru a-şi menţine echilibrul la urcare, au căzut în apă. „Mândria e primul dintre păcate“, a replicat zâmbind preotul, la auzul poveştii.

Înaintăm din ce în ce mai greu din cauza vegetaţiei abundente. Chiar şi aşa ajungem, fără s-o păţim precum mândrii macaronari, la lacul Gâsca, o imensă platformă cu nuferi albi, împietriţi într-o frumuseţe ce-ţi taie respiraţia.

„Cracii iepii“, punctul terminus

Înaintăm cu „paşi“ de melc. Curând ajungem în locul numit de localnici „Cracii iepii“. „Uitaţi aici un crac, iar dincolo al doilea“, ne lămureşte preotul agitând braţul în faţă. „Aici se face o curbă şi intrăm în lacul Curcubeu“. Deşi priveliştea era extrem de ademenitoare, o cotim înapoi spre stăvilarul unde lăsasem în grija băiatului cu pielea de abanos barca cu motor. Abandonăm lotca pe malul bălţii şi urcăm din nou în barca preotului.

La întoarcere, drumu-i parcă mai lung, dar priveliştea-i la fel de frumoasă. În „peisaj“ apare şi un mistreţ ce-şi face veacul printre sălciile înfipte în fâşia de pâmânt înconjurată de ape.

Sat de vacanţă la Stăncuţa

Pentru amatorii de incursiuni în Balta Mică a Brăilei, primăria din Stăncuţa plănuieşte să ridice în următorii cinci ani un sat de vacanţă. „Pentru că aveam multe solicitări în acest sens, la nivel local ne-am pregătit să construim un sat de vacanţă. Asfel, în 2007 am scos din domeniul public 57 ha şi l-am transformat în privat.

Acum ne aflăm în faza de elaborare a planului de urbanism zonal, urmând să construim satul de vacanţă pe o suprafaţă de 50 ha, 7 ha rămânând la dispoziţia Consiliului Local. Construirea acestuia va începe la sfârşitul anului 2008. În caietul de sarcini o să fie prevăzut, drept condiţie, un termen final de execuţie de maximum cinci ani“, ne-a declarat Nicu Turcu, primarul comunei Stăncuţa.

Până la ridicarea satului de vacanţă, turiştii vor putea fi cazaţi în curând, potrivit primarului localităţii, într-o clădire ce urmează să fie reamenajată.

Camelia MOISE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 13, 1-15 IULIE 2008

֩ Comentarii