Imprimati articolul

Cu bacul spre Mireşul Mare

Dacă vii dinspre zona Codrului în ţara Chioarului, din care face parte şi Mireşu Mare, vei avea surpriza să constaţi că trecerea se face şi acum, în secolul XXI, cu bacul. E chiar spectaculos. E un fel de a ne dovedi trainica legătură cu trecutul acestor ţinuturi pe care s-a locuit încă din epoca bronzului. De altfel, unul dintre satele componente, Stejera, este considerat al doilea din judeţ ca vechime, dar din păcate aproape uitat de lume. Aici este şi o biserică foarte veche (cu hramul Cuvioasa Paraschiva) din secolele XVI–XVII.

Potenţial economic există, „se poate face agricultură cu performanţe foarte mari deoarece suntem pe lunca Someşului, iar apa freatică este suficient de accesibilă, fără să provoace excese de umiditate“, spune unul dintre cei mai gospodari, Ioan Mătieş, acelaşi care a pus şi bazele unei mici industrii.

Este vorba de Morile Mătieş, de capacitate mare, cu presă de ulei şi brutărie, având mai bine de 30 angajaţi. Şi pentru că am vorbit de industrie, trebuie să menţionez şi exploatarea lemnului şi balastierele, care asigură loc de muncă pentru o parte din locuitori.

S-ar putea mai mult

Cu toate astea, neîncrederea în principiul unirii, adică al asocierii, îi face pe localnici să privească mai mult în urmă, la vremurile când se obţineau rezultate mai bune. „Până nu de mult erau sute de hectare de livezi, din care se făcea export. Acum sunt doar suprafeţe foarte mici şi nu suficient de organizate“, susţine acelaşi Ioan Mătieş. 

Chiar dacă şi legumicultura a scăzut ca amploare, ţăranii din Lucăceşti şi Dăneşti au rămas furnizori importanţi de legume şi zarzavaturi pentru pieţele băimărene. La rândul ei, zootehnia continuă să fie una dintre sursele de existenţă, cu toate că şi în acest domeniu se poate vorbi la timpul trecut.

Bogăţii ignorate

Un domeniu în general foarte puţin exploatat, chiar la nivelul întregii ţări, este colectarea fructelor de pădure, ciupercilor şi plantelor medicinale pe care cei interesaţi le-ar putea găsi cu uşurinţă în zonele împădurite ale comunei.

O altă bogăţie care ar putea fi exploatată ar fi apa sulfuroasă. O investiţie într-o bază de tratament reumatologic ar determina, în lanţ, apariţia de pensiuni care ar revitaliza zona.

Mai ales că localitatea este frumoasă, cu o arhitectură distinctă, cu tradiţii specifice şi costume aparte. Încă mai sunt câteva bătrâne care ştiu meşteşugul ţesutului şi al cusutului, lucrează broderii pe feţe de masă sau „fironguri în geam“ (perdele). În ciuda faptului că foarte multe lucruri ar fi putut să meargă mai bine, gospodăriile celor de aici sunt aspectuoase, dovadă că totuşi sunt oameni harnici.

Există şi un ansamblu cultural, Doina Codrului, de care s-a ocupat intens acelaşi partener de discuţie, Ioan Mătieş, care a reuşit să le facă rost de o parte din costume. Grupul este condus de instructorul Ghiţă Mureşan, soţia sa fiind fata regretatului Ioan Petreuş. Dintre ei se remarcă tânăra Liliana Mărieş, probabil, cu puţin noroc, o viitoare stea a folclorului românesc. Şcoala din Mireşu Mare are şi ea un mic ansamblu folcloric, al copiilor.

Adrian Nedelcu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 13, 1-15 IULIE 2008

֩ Comentarii