Imprimati articolul

Femeia, la răscruce de vremuri şi vremi

Întâi am cunoscut femeia din satele Bărăganului. Viaţa ei începea înainte de revărsatul zorilor şi se încheia într-o binemeritată odihnă, târziu în miez de noapte. Singura dată în care era socotită femeie cu adevărat, când era privită cu dragoste de toţi cei din jur şi erau de acord că merită laude, era ziua nunţii.

Dincolo de acest moment, o barieră convenţională bloca destinul ei gingaş, doritor de ocrotire, cruţare şi iubire şi o arunca, frumuşel, în cazna vieţii de femeie măritată, născătoare de prunci şi răspunzătoare de tot şi de toate.

Unele, care au avut noroc, şi-au găsit perechea sufletului şi au străbătut mai uşor viaţa: după atâta muncă în casă, în ogradă şi la câmp, au avut parte de o mângâiere pe obraz, înainte de a se adânci în somn. Cele mai multe mâncau pâine îndoită cu sarea lacrimilor, pentru că omul pe care l-au urmat pentru totdeauna nu le rostea nici măcar numele. Pentru el şi pentru toţi acei care găseau firesc să o vadă muncind până la epuizare „femeie“ sau „muiere“ era de ajuns. Am cunoscut-o la câmp, în arşiţa bărăganurilor, săpând cot la cot cu bărbaţii, făcând aceleaşi munci ca şi ei, chiar şi atunci când era înainte de sorocul naşterii.

Doamne, de unde atâta putere?

Este de neînchipuit cum rezistă o femeie într-o astfel de luptă peste puterile ei. Le-am ascultat, am vorbit în decursul anilor cu zeci de femei de la ţară şi am aflat că două motivaţii s-au aflat constant la baza eroismului lor.

Educaţia din străbuni, potrivit căreia o femeie trebuie să fie harnică, altfel ajunge de râsul satului şi, apoi, copiii. Dorinţa lor de a-şi vedea copiii cu şcoli, departe de truda năucitoare pentru o nimica toată, era mai presus de orice. Generaţii întregi de copii din lumea satului au făcut şcoli înalte şi au ajuns oameni cu nume de onoare pentru neamul românesc...

Şocul tranziţiei

În tot acest timp viaţa femeilor nu s-a schimbat aproape deloc. Poate doar decorul în care îşi duc vieţile, la răscruce de vremuri şi de vremi. Vorbesc la telefonul mobil, au televiziune prin cablu, maşini automate de spălat, haine americane de la second-hand...

Tulburător este faptul că acum muncesc mai mult, dar pe degeaba. Pe lege nu se pot bizui pentru că, acolo, în satele în care trăiesc ele, este făcută de cel care ajunge la putere, dar nu ştie să-şi respecte cuvântul. Şocul prin care au trecut în perioada de tranziţie, când ţăranul n-a mai contat pentru nimeni, când experienţa lui nu mai foloseşte nimănui, când cuvântul lui nu mai este ascultat de nimeni, s-a răsfrânt dureros mai ales în starea de sănătate a femeii de la sate. Măcinată de boli, de „inimă rea“, cuprinsă de deznădejde şi de teamă pentru ziua de mâine, are o singură dorinţă: să-şi trimită copiii la oraş.

Aşteptând Lumea Nouă

Muncesc cum pot pe la vecinii care au pământuri şi au nevoie de „braţe“ ieftine. Pleacă în lumea largă şi se fac roabe pentru câţiva euro şi trimit bănuţii acasă, ca să achite taxele la şcoli şi facultăţi particulare pentru copiii lor. Aceştia vor să urmeze dreptul, managementul financiar sau turismul... Copiii stau în gazdă la oraş, plătesc de se rup, toacă banii şi se distrează. Viitorul lor? Unii reuşesc, fără îndoială.

Sunt mulţi copii buni printre ei, care preţuiesc efortul părinţilor. Aceştia sunt, desigur, cei care nu se vor mai întoarce acasă. Ce se întâmplă cu satul, cu părinţii, cu lumea în care au trăit? Iată o întrebare la care foarte puţini sunt în stare să răspundă.

Lumea nouă, pe care o străbatem cu îngrijorare şi nesiguranţă, aşază satul într-o vitrină lustruită cu mărfuri, pe care ţăranul român nu se înghesuie să le cerceteze. El iubeşte aroma pâinii din ţarina lui. Pâine frământată şi coaptă de femeia lui. Dacă îi iei asta, îi iei şi duhul casei, îi iei totul.

Martor tăcut şi răbdător, femeia din satele româneşti, fie ea din Bărăgan, Bucovina sau Oltenia, are de trecut un examen dur şi important al vieţii. Revista noastră îşi propune să o urmeze, să consemneze paşii pe care îi va face în Lumea Nouă.

Rodica SIMIONESCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 13, 1-15 IULIE 2008

֩ Comentarii