Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Jucăm cum ne cântă Europa

Comisia Europeană a prezentat recent statelor membre mai multe măsuri privind reforma Politicii Agricole Comune (PAC), care se vor adopta până în luna noiembrie, astfel încât, în decembrie 2008, să existe şi acordul Consiliului de Miniştri din cele 27 de state membre UE.

În acest scop, la Bucureşti a venit Russell Mildon, director în cadrul Direcţiei Generale pentru Agricultură a CE. Însă comentariile în faţa presei le-a făcut Mihail Dumitru, coordonator de programe în cadrul Direcţiei Generale pentru Agricultură a Comisiei Europene.

De la bun început, Mihail Dumitru a menţionat că măsurile propuse în cadrul reformei PAC vor intra gradual în vigoare după ianuarie 2009, pentru fiecare măsură în parte fiind propus un calendar, iar pentru altele, anumite perioade de tranziţie, până în 2013-2015. Tot coordonatorul de programe a precizat: „Adoptarea acestui pachet este prioritară pentru preşedinţia franceză, care va propune un calendar în acest sens.

În primul rând, vor exista discuţii între statele membre pe propunerile PAC ale CE, astfel încât, până la finele acestui an, pachetul privind reforma PAC să primească acordul Consiliului şi să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2009“.

În timpul discuţiilor s-a spus că eliminarea treptată a cotelor de lapte, până în 2015, este una dintre propunerile CE în avantajul României, pentru că permite eliminarea administrării acestora şi birocraţiei din spatele lor.

Fonduri, doar pentru fermierii eligibili
Una dintre măsurile pe care Comisia Europeană vrea să le impună se referă la creşterea suprafeţei de teren din proprietatea fermierului, pentru a putea primi subvenţii de la UE. Înseamnă că micii proprietari de terenuri ori se asociază, ori nu vor mai primi niciun ban!

De asemenea, Bruxelles-ul vrea să renunţe la obligativitatea impusă proprietarilor, de a menţine 10% din suprafeţele agricole nelucrate. „Este o măsură depăşită“, în opinia lui Mariann Fischer Boel, comisarul european pentru Agricultură. Motivaţia CE susţine că subvenţiile trebuie să ajungă la fermierii eligibili, astfel încât costurile de administrare să nu depăşească nivelul subvenţiilor.

Prioritate dezvoltării rurale
Noile măsuri ale Comisiei Europene urmăresc reducerea subvenţiilor pentru fermele mari şi folosirea banilor economisiţi în proiecte pentru dezvoltare rurală.

„Măsurile propuse în pachetul privind dezvoltarea rurală vizează obţinerea de fonduri suplimentare din procesul de modulare. Acest lucru înseamnă transferul către dezvoltare rurală a sumelor primite de beneficiari la plăţi directe, în cadrul unui stat membru. România nu va fi afectată, deoarece nu va aplica modularea până în 2013.

(...) Dacă România nu deţine fonduri suplimentare decât cele din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, nu va fi afectată de acest sistem de modulare, dar poate obţine modificări pe program dacă vrea să acorde o mai mare atenţie provocărilor existente, legate de schimbările climatice, bioenergie, deficitul resurselor de apă“, a afirmat Dumitru.

Menţionăm că, în conformitate cu noile prevederi, fermierii care primesc o subvenţie mai mare de 5.000 de euro, pe o anumită perioadă de referinţă, trebuie să aloce anumite procente către activităţile de dezvoltare rurală, astfel: 2% – fermele care primesc până la 99.999 de euro pe an; 11% – fermele care primesc între 100.000 şi 300.000 de euro pe an. Procentul maxim va ajunge la 17% în anul 2012.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2008

Vizualizari: 353



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI