Imprimati articolul

Codrii Bucovinei, sub securea...

• Interviu cu Valerian SOLOVĂSTRU, director al Direcţiei Silvice Suceava

– Domnule director, vă propun să începem discuţia asupra stării silviculturii sucevene cu o prezentare a patrimoniului pe care-l gestionaţi.

– Nu spun o noutate atunci când susţin că suntem cel mai mare judeţ silvic nu numai din România, ci şi din ţările învecinate. Cum s-ar spune, noi am moştenit de la comunişti un patrimoniu de 470.000 hectare. Astăzi, direcţia silvică administrează 350.000 hectare, dar trebuie precizat că 40.000 hectare aparţin primăriilor comunale care au încheiat contract de administrare cu noi. Mai gestionăm în jur de 10.000 hectare din păduri private.

– Diferenţa dintre patrimoniul moştenit şi cel gestionat este totuşi foarte mare. Bănuim că acele suprafeţe silvice nu au fost evaporate undeva în eter…

– O discuţie pe această temă este foarte delicată. De aceea vă propun să-mi daţi voie să emit judecăţi doar asupra stării actuale a fondului silvic sucevean. Vă asigur că aceste judecăţi pot constitui obiectul unor investigaţii interesante, inclusiv din partea mijloacelor de informare media serioase.
Nu întotdeauna feţele bisericeşti...

– Concret, despre ce este vorba?

– Noi suntem în prezent într-o situaţie extrem de delicată. Aceea de-a ne afla în litigiu tocmai cu instituţia creştin-ortodoxă care propovăduieşte cu atâta evlavie virtuţile morale ale credincioşilor săi. În cazul nostru, vorba înţeleaptă a oamenilor de rând „să faci ce spune popa, nu ce face el“ cade, cum s-ar spune, ca o mănuşă.

Se pare că între reprezentanţii enoriaşilor a pătruns spiritul rău al lui Aghiuţă, în faţa căruia au căzut victime şi mai-marii clerici din Mitropolia Moldovei. Ei solicită – nici mai mult, nici mai puţin – ca statul român să le retrocedeze un patrimoniu silvic de 168.000 hectare, asupra cărora nu au niciun drept legal.

Admiţând chiar că ar avea, întrebarea este ce ar face preoţimea din Suceava cu un patrimoniu atât de fabulos? Din câte ştim, Episcopia noastră nu dispune nici măcar de o duzină de drujbe pentru exploatarea căzăturilor din pădure, darămite de specialişti silvici şi oameni care să vegheze la integritatea acestui patrimoniu!

– Văd că încercaţi să mă induceţi într-o zonă „minată“, cum s-ar spune. Vă rog să nu vă supăraţi, dar eu refuz să cred că dumneavoastră sunteţi străin de maşinaţiunile celor care i-au îndemnat pe preoţi să recurgă la această diversiune.

– Nu sunt străin, dar nu dispun de dovezi concrete spre a-i nominaliza şi acuza. Ceea ce pot să vă spun e că printre aceştia se află „înalte feţe politice“, care cu un an-doi înainte încercau să se afişeze în faţa naţiunii drept stâlpi ai asanării morale a societăţii româneşti.

O fundaţie ciudată

– Să revenim, totuşi, la fondul litigiului în care vă aflaţi cu Biserica.

– Probabil că sunteţi informat că în zonă a luat fiinţă, cu câţiva ani în urmă, Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina, punct forestier. Convingerea mea este că această fundaţie este nelegală, deoarece este o instituţie de drept privat.

Reprezentanţii acestei fundaţii revendică în mod ilegal un patrimoniu ce ţine de istorie. Cert este că, şi după 1918, acest patrimoniu a rămas tot în posesia statului care, printr-o fundaţie cu caracter privat, a întreprins multe acţiuni cu caracter umanitar şi economic. Băieţii deştepţi de după 1990 au speculat şansa reînfiinţării acestei fundaţii dar, spre deosebire de trecut, ea are ca fondatori persoane fizice, nu instituţia bisericească ortodoxă, în numele căreia acţionează.

Fundaţia care îşi arogă dreptul de-a reprezenta interesele bisericii nu este îndreptăţită să primească această suprafaţă imensă. Documentele de care dispun reprezentanţii fundaţiei sunt foarte ambigue.

Din toate rezultă că suprafaţa pe care o revendică a fost doar în administrarea, şi nu în proprietatea bisericii. Nici într-un document nu rezultă că a fost în proprietatea bisericii sau a fundaţiilor care a reprezentant-o.

– Ce şansă de izbândă aveţi în soluţionarea acestui conflict?

– Ar fi absurd să pierdem. Ar fi poate cel mai mare act de injusteţe şi prăduire din domeniul agriculturii şi silviculturii. Deocamdată însă această stare de turbulenţă ne produce mari dificultăţi în dezvoltarea programului de investiţii la nivelul judeţean.

I. BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2008

֩ Comentarii