Imprimati articolul

Puncte de vedere
Ce a mai rămas din şcoala agricolă românească?

Scriam cu puţină vreme în urmă despre „Oferte ademenitoare pentru candidaţii de la Agronomie“, în legătură cu examenul de admitere. De necrezut, se intra pe bază de dosar, pe care-l prezintă fiecare!

Probele de concurs: un interviu, o discuţie cu cel prezent, care se notează cu admis sau respins. Clasificarea în ordine se făcea 100% pe baza mediei de la bacalaureat. În ordinea mediilor, candidatul îşi alege facultatea pentru care s-a decis, în final, să o urmeze.

După părerea mea, cei mai mulţi tineri care vin să îmbrăţişeze o meserie în agricultură nu ştiu cum arată o cultură agricolă sau un animal. Fapt este că doar 1% dintre candidaţi provin din mediul rural. Pe foarte mulţi îi interesează să obţină diplomă de învăţământ superior.

Cu ce se alege agricultura? Cu aproape nimic! Singurii câştigaţi sunt cei care umflă cifrele de şcolarizare.

Văzând cum stau lucrurile în legătură cu formarea specialiştilor pentru agricultură, mi-am amintit o întâmplare petrecută cu ani în urmă în Danemarca, vizitând un fermier.

Aici, pentru a dobândi calitatea de fermier, adică dreptul de-a lucra pământul, este obligatoriu să faci o şcoală agricolă. Asta este valabil inclusiv pentru membrii familiei regale.

În documentarea mea la fermierul respectiv, pe numele său Arne Paulesen, m-am oprit la grajdul de vite. Era ora de furajare, iar lucrarea era făcută de o singură fată. Aflu de la fermier că are bacalaureatul şi că urmează învăţământul superior agricol. Dar, înainte de a se prezenta la admitere, ea a fost obligată să demonstreze că efectuează practică într-o fermă.

Aşa se pregătesc în Danemarca specialiştii agricoli, iar rezultatele se văd.

Ce-i drept, la noi în agricultură se mai întâlnesc specialişti de mare valoare. Dar ei aparţin unei perioade în care se făcea cu adevărat învăţământ agronomic. Nu numai în facultate, ci şi în liceele agricole sau şcolile profesionale.
Acum, cele mai multe şcoli agricole au numai titulatura, specializările în agricultură fiind aproape inexistente. De fapt, cele mai multe licee cu profil agricol sunt la oraşe, unele la mari distanţe de sat.

I-am întrebat pe unii tineri dacă ştiu ce-i aşteaptă după absolvire şi dacă o să meargă şi în sat să contribuie la modernizarea agriculturii. Se uitau unii la alţii şi parcă le era jenă să răspundă. Ce să spună? Că nu au nici măcar habar de viaţa la ţară, de greutăţile de acolo? Dovadă şi notele lor din carnetul de student.

Poate a sosit vremea ca autorităţile să aplece urechile la doleanţele locuitorilor satelor. Numai aşa satele noastre vor deveni cu adevărat europene, se vor alinia noilor cerinţe. În aceste condiţii, cu siguranţă, tineretul din şcolile cu profil agronomic şi alţii îşi vor aduce mari contribuţii la înflorirea satului românesc, la o agricultură mai eficientă.

Teodor MARIAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2008

֩ Comentarii