Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Evoluţii pe piaţa maşinilor agricole

Ultimele manifestări expoziţionale, le-am numi RomAgroTec, – Agraria – Cluj Napoca, au darul să ne inducă într-o lume virtuală a ofertei pe care giganţii tehnicii mondiale o pun la dispoziţia fermierilor români. Din acest punct de vedere, expoziţia de la marginea Bucureştiului pare a se constitui într-o demonstraţie managerială.

Organizatorii au avut buna inspiraţie de a pune în faţă două tipuri de ofertă tehnică. Prima, şi cea mai impresionantă, se adresa latifundiarilor din România, în timp ce a doua ofertă viza atragerea interesului fermierilor de putere mijlocie.

Spre cinstea lor, în rândul companiilor din a doua categorie se aflau şi puţinele firme autohtone care au reuşit să reziste tăvălugului ce a îngropat cele mai mari unităţi constructoare de maşini agricole. Este pentru al doilea an la rând în care vestitul tractor românesc fabricat la Braşov a lipsit nu numai după platoul expoziţional, ci şi de pe piaţa românească.

La Baloteşti n-a fost prezentă nici uzina constructoare de tractoare şi utilaje grele din Craiova, gest care pune unele semne de întrebare în legătură cu evoluţiile promiţătoare ale acestei uzine.

Prezenţe care onorează

Cei care se încăpăţânează să mai poarte drapelul industriei de maşini agricole româneşti sunt constructorii de la MYO-O, adică de la ceea ce a mai rămas din fosta uzină Semănătoarea, precum şi constructorii de utilaje agricole de la Mecanica Ceahlău.

Sloganul „Alege MYO-O“ nu este un îndemn fără susţinere tehnică. Celebra, de acum, combină DROPIA pare să reziste cu un succes uimitor în faţa coloşilor occidentali. Directorul uzinei, Andrei Mihailov, este mai optimist decât anul trecut, când vânzările au fost scăzute. Speranţa lui stă în fondurile structurale, mai ales în ceea ce priveşte relansarea programului de fabricare a combinelor.

Cererea a sporit şi se întrevede o nişă de piaţă ademenitoare. Mai nou, în fosta uzină Semănătoarea se fabrică şi tractoare. Ce-i drept, noul tractor MYO-O este rezultatul unei cooperări cu uzina Romber Tractor din Belarus.

În competiţia pe piaţă, directorul general Andrei Mihailov mizează atât pe preţul incomparabil mai mic al tractoarelor pe care le livrează, cât mai ales pe cererea mare ce va veni din partea fermierilor mijlocii, inclusiv a producătorilor simpli. Această anticipaţie are la bază implementarea Programului Rabla, în derularea căruia MYO-O are un rol deosebit.

La RomAgroTec, constructorii de la Mecanica Ceahlău au impresionat prin câteva noutăţi ce lasă să se înţeleagă că atacă de acum piaţa utilajelor agricole performante. Noutatea absolută pe care au prezentat-o la târg este o semănătoare de cereale păioase cu 32 de rânduri. Tot o noutate o reprezintă şi combina pneumatică pe 48 de rânduri. Şi una şi alta rivalizează cu tot ce este mai bun pe piaţa românească.

Presiunile din partea marilor companii internaţionale sunt mai evidente ca oricând. În general, ei vor să impresioneze prin oferta unor giganţi tehnici de ultimă generaţie. Spre deosebire de anii trecuţi, reprezentantele acestor firme în România par a-şi fi schimbat strategia.

Oferta lor este acum mult mai diversificată şi accesibilă până şi fermierilor cu o putere financiară medie, respectiv fermierilor eligibili în accesarea fondurilor structurale. Dacă anul trecut strategia de marketing a companiilor transnaţionale viza cu deosebire o ofertă de combine şi maşini agricole de o putere uimitoare, la RomAgroTec am putut vedea în această primăvară şi maşini de putere medie, dar foarte performante.

Luminiţa PANDREA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2008

Vizualizari: 1819



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI