Imprimati articolul

EDITORIAL
„Priviţi în jur şi judecaţi!“

Până pe la vârsta adolescenţei nu prea înţelegeam, mărturisesc, sensul ori rostul poveţelor mamei, tatei şi mai cu seamă ale bunicii mele, mama-mare cum se spune prin părţile locului copilăriei mele, pe care mi le tot repetau mai ales când trebuia… să ies în lume.

Adică atunci când urma să merg la şcoală, la prăvălia din sat, ori cu vacile la păşunat. Mă sfătuiau să dau bineţe oamenilor pe drum, să respect semenii şi mai cu seamă pe cei mai în vârstă, pe domnul şi doamna învăţătoare, să plec îngrijit de-acasă şi câte altele asemenea ce mi se păreau pe atunci străine rosturilor existenţei mele.

Dar eram copil şi trebuia să ascult de părinţii şi buna mea, cărora nu le era deloc uşor, printre atâtea alte griji, s-o mai poarte şi pe a mea. Dar o făceau, socotind asta ca pe o mare responsabilitate, ca pe o investiţie de seamă în „cei şapte ani de-acasă“.

Mi-aduc aminte acum de acele vremuri stârnit poate şi de… puzderia de inovaţii educaţionale pe care sunt obligaţi copiii şi tinerii de astăzi să le recepţioneze, „stimulaţi“ poate şi ei, dar şi părinţii lor de o democraţie prost înţeleasă.

Nu cred că trebuie să mai detaliez rezultatele. Le vedem la fiecare pas, mergând pe oriunde. Gesturi şi comportamente, aş zice, fără teama de a greşi prea tare, apocaliptice; expresii pe care niciun patruped, de-ar gândi şi şti vorbi, n-ar putea a le grăi… Exagerez?

Priviţi în jur şi judecaţi! Mă sperie faptul că până şi în lumea satului a pătruns „fiorul civilizaţiei moderne“. Pe ici, pe colo. Pentru că mai sunt şi locuri în care părinţii sunt încă preocupaţi de viitorul copiilor lor, făcând să perpetueze bunul simţ, curăţenia sufletească şi trupească, respectul faţă de datini şi obiceiuri, de înaintaşi şi contemporani şi, mai cu seamă, de MUNCĂ.

…Trec adeseori prin sate şi văd la fiecare colţ de uliţă câte-o crâşmă, plină ochi din zori şi până-n noapte, şi la fiece pas câte-un „boutique“ cu de-ale gurii. La intrare – sticle goale, pungi şi alte resturi aruncate ca din grabă. Întreb de primărie şi primar, de şcoală şi biserică, de poliţie şi jandarmi, de bibliotecă şi cămin cultural. Nimănui nu-i pasă de cine şi de ceea ce întreb.

Ar prefera să le vii alături şi să le spui câte-o curiozitate politică sau o snoavă care să-i „îmbărbăteze“ pentru încă o sticlă. De unde bani? De la ajutor social cerşit sau de pe câte o zi de muncă prestată pe unde şi când apucă. Dacă are chef.

Cam asta este imaginea multor sate româneşti la început de secol XXI. Este de fapt rezultatul politicilor unor guverne iresponsabile, care mai bine de 15 ani au ignorat, să nu spun mai mult, interesul naţional, distrugând încet dar sigur şcoala, economia, ideea de muncă, până şi conştiinţa umană. Bravăm în griji faţă de ceea ce nu ne trebuie, dar mai puţin în grija faţă de om, de educaţia lui chiar din fragedă pruncie. S-ar putea să mi se spună: Exageraţi!

Dar iarăşi vă îndemn: priviţi în jur şi judecaţi!

I. BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2008

֩ Comentarii