Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Evenimente   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Cătina, „o farmacie într-un arbust“

În rândurile ce urmează vă prezentăm o parte a discuţiei purtate de domnul Alexandru Odeştianu cu aşa-numitul „părinte al cătinei“, prof. univ. dr. Ion Brad, omul de ştiinţă care a dedicat cercetării acestei plante peste 50 de ani din viaţă.

Intenţia noastră este de a vă aduce în casă unul dintre cele mai eficiente şi ieftine medicamente care acoperă un spectru larg de boli şi carenţe. Acest arbust nu ar trebui să lipsească din nicio gospodărie de la sat sau chiar de la oraş.

Efectul miraculos al cătinei

A.O.: Domnule doctor, vă ocupaţi de o viaţă de studiul cătinei albe. De ce este atât de important acest fruct pentru dumneavoastră?

I.B.: Tratamentul pe bază de cătină a dus la rezultate uimitoare, inclusiv în tratarea cancerului şi a unor cazuri de SIDA. Deşi sunt necesare încă multe testări, se poate afirma în mod cert că administrarea extractului de cătină dublează efectul medicamentelor, micşorând semnificativ efectele secundare.

Secretul cătinei constă în capacitatea sa de stimulare a imunităţii, fiind din acest punct de vedere campion în conţinutul de vitamina A şi în întregul complex de vitamine B, atât de importante în lupta cu cancerul. Până acum, în cătină s-au descoperit 60 de substanţe fiziologice active, din care 20 sunt microelemente minerale: calciu, magneziu, zinc, fier etc. Cătina mai conţine o mare cantitate de vitamina C, ce ajută la regenerarea enzimelor şi activarea proceselor imunochimice din organism.

A.O.: În ce afecţiuni este recomandată cătina albă?

I.B.:  Cei cincizeci de ani de studii şi testări m-au convins că efectul său imunoinductor şi de reglare a metabolismului este fără egal. Ea acţionează dublu local în boli de piele, precum Zona Zoster, hipercheratoza, ihtiozele, dar poate vindeca şi arsurile grave. De asemenea, cu extarct de cătină mai pot fi tratate infecţiile oculare, ulcerul, colita, hepatita, ciroza, hipertensiunea, arterita, scleroza, stările depresive, epilepsia, hiperglicemia, tuberculoza, astmul şi chiar Parkinsonul.

Rezultatele apreciabile obţinute în tratarea unor boli precum cancerul  şi SIDA îmi întăresc convingerea că, prin intermediul cătinei, medicina va găsi leacul viitorului, urmând drumul imunităţii, drumul lui Pasteur.

A.O.: Puţini oameni au auzit de această minune a naturii. De ce credeţi totuşi că planta nu a fost apreciată şi cultivată pe o arie mai extinsă?

I.B.: Convingerea mea este că popularizarea a fost foarte deficitară. Sunt zone în România în care cătina creşte cu ajutorul lui Dumnezeu pe cele mai sărace terenuri, pe vârfurile de dealuri, pe terenuri nisipoase, dar nimeni n-a înţeles efectul miraculos al boabelor, al frunzelor, al rădăcinii, al ramurilor, adică al întregii plante.

A.O.: Concret, cum ar putea un om simplu ca badea Ion sau Gheorghe, din vârful muntelui, să se bucure de efectele benefice ale cătinei?

I.B.: Eu, de-a lungul timpului, am reuşit să elaborez 30 de  tratamente pe bază de cătină. Cel mai uşor dintre acestea ar fi simpla sfărâmare a 10-12 boabe de cătină, cu care oamenii să-şi ungă faţa şi mâinile pentru a se proteja de intemperii, mai ales de ger, dar şi de arsuri provocate de soare etc. (Va urma)

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2008

Vizualizari: 1240



֩ Comentarii

 

--> Click aici pentru a adauga un comentariu


AGRO COMERT


MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole

FONDURI EUROPENE PENTRU PESCUIT - GHIDURILE SOLICITANTULUI - CLICK AICI !


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI