Imprimati articolul

Petrică Mâţu STOIAN, un artist „răgicat“ prin muncă

Din zestrea folclorului românesc
În această rubrică, pe care o dedicăm iubitorilor de folclor, continuăm să prezentăm artişti consacraţi din muzica populară românească. Veţi afla amănunte mai puţin cunoscute din cariera acestora. În plus, vă punem la dispoziţie versurile unor cântece de succes şi o parte din partitura acestora.

Petrică Mâţu Stoian este dominat de gustul şi bunul simţ al omului de la munte. Nepot al renumitei interprete Domnica Trop, de la care a preluat o parte din cântece, Petrică este un păstrător al folclorului autentic mehedinţean, din zona de interferenţă cu Banatul de Munte şi cu Gorjul din zona Tismana. Mai apoi, a intrat în intimitatea folclorului românilor din Valea Timocului – Serbia, de unde a preluat „Balada copilului sărac“ şi o serie de cântece de dragoste în care se adună deopotrivă doruri şi dureri şi, ca într-o poveste de demult, se împletesc cu foşnetul pădurii şi cu murmurul apei de izvor.

Petrică Mâţu Stoian a cucerit publicul cu glasul său molcom, dar bărbătesc, şi cu vorba îndulcită ca-n Mehedinţi, care dă parcă mai multă frumuseţe textelor. Melodiile sale sunt adresate omului de rând – cântece de veselie, de înstrăinare, tradiţii de nuntă („Însoră-l, nu-l mai lăsa“ şi „Joacă hora pe câmpie“), ritualuri de înmormântare („Hora de pomană“ şi „Pământe, face-te-ai tină“) şi multe doine, care i se şi potrivesc în voce.

Petrică Mâţu Stoian s-a născut la 18 septembrie 1960 în cunoscuta zonă folclorică Izverna - Plaiul Cloşanilor din judeţul Mehedinţi, dar a apărut târziu în luminile rampei pentru că, spune el într-un cântec: „Eu am fost copil sărac/Prin muncă m-am răgicat.“

Răsplata muncii

În 1993 câştigă Premiul I la Festivalul „Maria Lătăreţu“ din Târgu-Jiu şi Premiul I la Festivalul „Cântecele românilor de pretutindeni“ din Drobeta-Turnu Severin.

– Petrică, îmi amintesc că pe scena Festivalului „Liviu Vasilică“ ai spus ceva… lumea a râs… mie mi-a plăcut! Ţi-aminteşti?! Citez: „…ca să-i liniştesc pe concurenţi, eu nu am luat pe scena aceasta sau pe alte scene de concurs decât Premiul de Popularitate.“

– Aşa este! Aproape întotdeauna am luat Premiul de Popularitate. Asta nu m-a împiedicat să fiu ceea ce sunt. S-a întâmplat la Alexandria, la Buzău, la Bacău. Gândeşte-te! Timp de zece ani la mine, în Mehedinţi, nu am luat niciun premiu important. După 10 ani poate, li s-a făcut milă de mine. Nu ştiu! Specialiştii din juriul format din Gheorghe Oprea, Gruia Stoia şi Steluţa Popa au decis să-mi acorde, în sfârşit, Marele Premiu. Şi, să ştii, că începusem să fiu popular.

– Care e premiul tău cel mai important?

– Păi, cel pe care l-am primit în 1994 la „Topul topurilor“ de la Societatea Română de Radio; el m-a consacrat şi m-a aşezat definitiv în inima iubitorilor de cântec popular. E drept însă că pregătirea pentru acest premiu mi-a făcut-o emisiunea Tezaur Folcloric de la TVR, dar şi emisiunile postului de radio Antena Satelor. Sunt două puncte de referinţă, care m-au ajutat să devin „popularul“ de acum.

„Am cântat şi voi cânta de toate“

– Mi-ai mai spus, într-o împrejurare, că a venit timpul „să cânt şi pentru public, nu numai pentru specialişti“. Ce vrea să însemne asta?

– Ce se înţelege! Vreau să cânt pentru vremurile pe care le trăim – viaţa de zi cu zi, evident, păstrând specificul cântecului popular, folosind limbajul versului popular. La urma urmei, ăsta-i folclorul! Oamenii cultivă pruni ca să facă şi ţuică, oamenii intră în relaţii de toate felurile… şi aceste fapte trebuie povestite undeva, în cazul nostru în cântecul popular. Am cântat de toate – cântece de drag, de joc, de înstrăinare; am cules folclor, l-am pus cum trebuie în cântec şi aşa am şi creat.

– Câte albume de muzică ai?

– 16! Ultimul l-am lansat de curând, în Vinerea Mare a Paştelui, la Teatrul Naţional din Craiova. Poartă titlul „M-aş duce unde mi-e dor“ şi este realizat cu Orchestra „Mugurelul“ de la Chişinău, condusă de maestrul I. Dascălu. Sper să fie extrem de popular. M-am străduit să surprind din nou realitatea satului românesc, cu rele şi bune.

Tudor Ene şi Aurora Dumitrescu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2008

֩ Comentarii