Imprimati articolul

Penticostarul – sărbătoarea biruinţei împotriva păcatului

Fiecare dintre cele trei perioade sau faze ale anului bisericesc are în centrul ei un moment liturgic, către care gravitează toate celelalte sărbători ale ei, şi anume: Octoihul are ca sărbătoare centrală (culminantă) Naşterea Domnului, urmată de Bobotează; Triodul culminează cu Vinerea Patimilor; Penticostarul se începe cu Paştele şi se încheie cu Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh), cele mai mari sărbători ale creştinătăţii răsăritene. Aceste perioade reînnoiesc sau comemorează anual o anumită latură sau parte din viaţa şi activitatea Mântuitorului.

Timpul Penticostarului ţine de la Duminica Paştilor până la Duminica I-a după Rusalii sau a Tuturor Sfinţilor (total opt săptămâni). Perioada Penticostarului reprezintă şi celebrează timpul dintre Înviere şi Înălţarea în slavă a Domnului, urmată de pogorârea Sfântului Duh şi întemeierea Bisericii creştine; ea sărbătoreşte (comemorează) pe Iisus Cel slăvit si transfigurat, de după Înviere, sau pe Mântuitorul ca împărat şi întemeietor al Bisericii Sale. E deci perioada biruinţei asupra păcatului şi a morţii, vremea triumfului şi a bucuriei pascale, care urmează după vremea de luptă cu păcatul, de întristare şi de pocăinţă.

Odată cu învierea întregii naturi din moartea de peste iarnă, odată cu bucuria ce însoţeşte trezirea la viaţă şi vieţuirea din belşug, Biserica se deşteaptă la o altă viaţă, se trezeşte la bucuria pricinuită de zdrobirea morţii prin învierea Mântuitorului, la bucuria împreună-locuirii cu Hristos în Sfântul Duh, pusă în lumină de întregul Penticostar.

Tradiţii şi obiceiuri legate de Săptămâna Luminată

Prin Învierea Domnului nostru Iisus Hristos din morţi cei din popor cred că raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomii.Lunea Albă.

În unele zone se consideră că prima luni de după Paşti, numită şi Lunea Albă, este ziua tuturor sfinţilor şi o mare sărbătoare. Nu se lucrează, fiind pericol mare de boli. Este timpul prielnic ritualurilor de tot felul. Se merge cu pasca mai întâi la rudele foarte apropiate. Astfel, merg mai întâi copiii la părinţi şi finii la naşi. Pe lângă pască se mai aduc ouă roşii, cozonac, vin sau slănină. Pentru a avea un an roditor, mai mulţi tineri strânşi la un loc îl aleg pe unul dintre ei să fie „plugar“.

Oloagele.
 
Cele nouă zile de marţi de după Paşti mai poartă în popor numele de „Oloagele“. Aşa cum le este şi numele, aceste zile constituie un mare pericol pentru cei care se hotărăsc să muncească pe câmp. Pe lângă faptul că nu vor avea recolte bune, fiind lovite de insecte, se vor accidenta grav, rămânând pociţi. Multe farmece sunt eficiente dacă se foloseşte sarea pusă în foc în prima marţi de după Paşti.

Joile Domneşti.

Nouă la număr, sunt respectate cu stricteţe de multă vreme, putând aduce inundaţii şi furtuni însoţite de trăsnete şi fulgere. Povestea spune că, atât timp cât se ţine fiecare zi de joi din cele nouă, duhurile cele rele nu mai au cum să facă piatra şi atunci ogoarele sunt iertate.

Vinerea Scumpă.

Prima vineri de după Paşti contrastează puternic cu Vinerea Neagră, cea a Răstignirii Domnului. Numită şi Vinerea Scumpă, este ziua în care viaţa ţâşneşte din adâncuri prin intermediul apei. Începând cu Vinerea Scumpă, se dă dezlegare la ploi. Oamenii scot icoanele din biserică, iar preoţii fac slujbe pe câmp pentru ca ploaia să se abată şi pe meleagurile lor. Iar pentru a-şi atrage bunăvoinţa lui Dumnezeu, creştinii cinstesc această zi mergând la biserică şi rugându-se.

Octavian GOGA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2008

֩ Comentarii