Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Calvarul unui cioban

Mă numesc Olariu Cristian, am 36 de ani, sunt din comuna Forotic, judeţul Caraş-Severin şi mă ocupam până nu demult cu creşterea oilor, adică eram cioban.
Scriu aceste rânduri cu deosebită tristeţe şi doresc să precizez că planurile pe care mi le făceam în 2006 s-au năruit, alegându-se praful de ele.

În toamna anului 2006 eram în atenţia celor de la OJCA Caraş-Severin, deoarece am accesat un proiect cu finanţare europeană şi reuşisem să semnez contractul cu Agenţia SAPARD pentru cofinanţarea construcţiei fermei de oi pe care am vrut să o realizez.
Deşi SAPARD-ul a semnat contractul cu mine, Banca Carpatica, care a promis finanţarea proiectului eliberându-mi scrisoarea de confort, nu a binevoit să-şi ţină promisiunea.

După semnarea contactului cu agenţia SAPARD am mers la Banca Carpatica pentru finanţare, iar agentul de credite, Pavel Cocora, care ne asigurase că banca ne sprijină, ne-a anunţat că nu are de unde să ne dea bani cu dobândă de 5%, pentru că s-au terminat.

Dar tot acelaşi angajat al băncii ne-a informat că ne facilitează un credit cu dobânda la zi, de 13,5% pe an, fără nicio problemă, depinde doar de mine să accept şi să vreau să plătesc ratele. Această „îndurare“ a băncii ne-a costat în final peste 20.000 lei noi, bani munciţi şi câştigaţi din greu de mine şi familia mea, dar încasaţi de statul român prin reprezentanţii săi.

La începutul anului 2007, am căutat finanţare la toate băncile care au derulat programul Fermierul, dar nimeni nu m-a băgat în seamă. Mai rău, cei care îmi promiseseră ajutor şi consiliere până la terminarea proiectului au început să mă cam uite. Domnii de la Consultanţa Agricolă erau cam stânjeniţi când mergeam pe la ei să le cer sfatul, iar doamna arhitect Laura Sima, cea care a întocmit proiectul, se făcea că nu mă mai cunoaşte.

În acest mod au trecut primele cinci luni ale anului 2007. În luna mai, am auzit că se va face o suplimentare de fonduri de către Guvern. Auzind aceasta, am mers într-un suflet la OJCA Caraş-Severin şi mi s-a confirmat că vor veni oarece fonduri şi mi s-a mai spus să iau legătura cu banca.

Aşa că m-am dus tot la Banca Carpatica, unde aveam depus dosarul de acreditare. Aici am luat legătura cu Pavel Cocora, agentul de credite, care mi-a spus că banca are banii şi că trebuie să-mi reactualizez anumite acte pe care să le aduc la bancă în cel mult 5 zile, deoarece în termen de 2 săptămâni primim banii, fără nicio problemă.

Bucuroşi şi cu multe speranţe, am reactualizat toate actele cerute şi la cinci zile m-am dus personal la bancă.

Din păcate, speranţele au fost deşarte, deoarece de joi şi până marţi situaţia s-a schimbat cu 180°, cum spunem noi, românii. Adică acelaşi Pavel Cocora, care îmi dădea banii joi, marţi nu mai avea bani de dat, doar dacă eu aş fi depus la bancă 200 de milioane lei vechi, sumă de coparticipare, spunea dumnealui, altfel nu aş avea nicio şansă să primesc banii.

Acelaşi angajat al Băncii Carpatica mi-a mai spus că suma pe care o solicitam eu, adică 67.000 de lei noi, era nesemnificativă pentru bancă, deoarece înaintea mea erau persoane care aveau proiecte cu sume mult mai mari şi care trebuiau rezolvate.

După aceste discuţii cu banca am mai încercat să negociez rezolvarea finanţării, dar fără niciun rezultat.

Am rămas cu impresia şi mi s-a sugerat de anumiţi prieteni că doar „şpaga“ ar fi putut rezolva problema, dar eu nu am vrut să uzez de aceste mijloace.
În aceste condiţii, am fost nevoit să renunţ la realizarea proiectului de a construi ferma de oi.

Acest fapt a avut repercusiuni grave asupra mea. Până la urmă, am fost nevoit să-mi vând toate oile pentru ca familia mea să nu se destrame.

La toate acestea se adaugă amărăciunea unei neîmpliniri cauzată de alţii, fără ca eu să fiu vinovat.

Adresându-mă revistei „Lumea Satului“ sunt conştient că vă este greu să mă ajutaţi. Doresc totuşi să-mi daţi posibilitatea să adresez o întrebare: Cine poate trage la răspundere Guvernul României, care practic s-a jucat cu banii mei şi care este singurul câştigător de pe urma acestui proiect, îndemnându-mă să investesc bani munciţi din greu în vorbe goale ca programul Fermierul?

Aş dori, dacă se poate şi aveţi posibilitatea, să-i puneţi în faţă atât domnului Flutur („genial“ fost ministru al agriculturii), cât şi actualului domn prim-ministru Tăriceanu, sub a cărui oblăduire s-a copt, marea strategie a acestui program. Vă mai rog, dacă e posibil, să le prezentaţi cazul meu şi să le cereţi o părere despre cele mai sus arătate, spunându-le că aşa sunt trataţi oamenii care vor să facă ceva în România, pe muncă cinstită.

Cu stimă, Cristian Olariu, fost cioban
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2008

Vizualizari: 374



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI