Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Oameni de nota... 10

Incursiune în tainele geneticii

Cercetările în domeniul „geneticii agricole“ nu au început cu doamna Elena Marcela Badea, profesor universitar şi biolog de excepţie în ştiinţele embrionare ale vegetaţiei. Marele său merit este acela de a fi elaborat prima lucrare a ABC-ului genetic pe înţelesul tuturor. Mai exact spus, a specialiştilor din agricultură care cu 10 ani în urmă se aflau în faţa unei dileme fundamentale: de a accepta sau nu cuceririle de ultimă oră ale geneticii.

Intervenţia sa într-o dispută între ştiinţă şi forţele obscurantiste era una de forţă în favoarea progresului, respectiv a ştiinţei genetice.

Doamna profesor universitar Elena Marcela Badea nu se înfrunta în România cu nişte diletanţi în materie de genetică, ci cu organizaţii internaţionale ce aveau în spate o susţinere financiară măsurată în miliarde de petrodolari. Din nefericire, unele fărâmituri din aceşti verzişori au fost alocaţi şi pentru inversioniştii autohtoni, aciuaţi mai ales în zona „mediului“, pe cât de susţinută financiar de statul român, pe atât de păgubitoare pentru ştiinţă, pentru progres în general.

Lupta dintre gândirea retrogradă şi ultimele cuceriri ale ştiinţei genetice a căpătat dimensiunea saltului de la îndeletnicirile grădinarului Miciurin şi ale tovarăşei Lâsenko la titanii geneticii mondiale Mendel şi Morgan. Cu precizare că cei doi ruşi nu aveau nicio legătură cu marii afacerişti care susţin actuala campanie mediatică împotriva progresului.

Încă de acum 10 ani, doamna Elena Marcela Badea încerca să sensibilizeze organismele cu putere de decizie legislativă şi executivă să privească cu prudenţă atitudinea de respingere a europenilor unionişti a realizărilor mondiale în domeniul plantelor transgenice.

Demersul domniei sale căpăta, la vremea respectivă, o dimensiune de opţiune strategică. Ea s-a numărat printre acei cercetători care au avut intuiţia de a face din România o rampă de lansare a progresului genetic în Europa. În imaginaţia sa, România era singura ţară din Europa capabilă să implementeze un sistem de agricultură producător şi furnizor de material genetic, cu şanse reale de a cuceri piaţa agricolă.

Dacă guvernanţii noştri erau receptivi la nou, nu ar fi fost prima dată când România se impunea ca o purtătoare a progresului agricol în Europa. O incursiune în trecut demonstrează că România a fost prima ţară din Europa care a asimilat metodele de producere a hibrizilor de porumb, de la aceiaşi americani care încearcă astăzi să ne „redeschidă minţile“ – e adevărat, fără succes – spre o altă treaptă a progresului. Primul hibrid de floarea-soarelui din lume a fost creat în România la Institutul de la Fundulea de echipa formidabilă a profesorului Viorel Vrâncean.

Aceste realizări de valoare internaţională au la bază tocmai ceea ce continuă astăzi, în plan superior, geneticienii care au la dispoziţie o bază tehnică şi tehnologică de cercetare care adeseori depăşeşte puterea de imaginaţie a cercetătorilor autohtoni. România avea marea şansă de a importa biotehnologia şi ingineria genetică a zilelor noastre, aproape fără costuri financiare, dar n-a făcut-o. Motivele ţin mai ales de o anumită slugărnicie şi neprofesionalism a celor care au gestionat, în ultimii ani, destinele agriculturii româneşti.

Nu avem motive să credem că pe termen scurt vom asista la o reconsiderare a acestei atitudini slugarnice. Doamna Elena Marcela Badea trage un ultim semnal de alarmă, îndemnându-i pe guvernanţi să privească nu numai spre curtea vecinilor, cât mai ales spre cea a contestatorilor înverşunaţi, care, din punct de vedere ştiinţific, se pare că la ora actuală se întrec de la egal la egal cu politicienii, şi nu numai cu cei americani. Din acest punct de vedere excelează mai ales cercetătorii francezi, care se pretind a fi în avangarda progresului genetic mondial.

Iosif POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 9, 1-15 MAI 2008

Vizualizari: 363



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI