Imprimati articolul

Andivele se conturează ca o mare afacere

Andivele, o specie relativ nouă în cultură, cunoscută şi sub numele de cicoare pentru forţat, a fost folosită la început pentru prepararea surogatului de cafea, pentru ca mai târziu să fie întrebuinţată în arta culinară.

În ţara noastră a fost adusă în 1920 de către nişte misionari belgieni, extinderea culturii fiind însă limitată de costurile ridicate şi de sistemul destul de incomod de forţare a rădăcinilor. Andivele sunt răspândite mai ales în Europa de Vest, la noi în ţară fiind întâlnite pe suprafeţe foarte mici.

Preţul ridicat de valorificare permite obţinerea de către cultivatori a unor venituri importante. Cei care stăpânesc tehnologia cultivării andivelor sunt astăzi în situaţia fericită de a pune la cale o afacere de mare viitor.

Cicoarea pentru forţat, cum se mai numeşte, este o plantă bienală, de la care se consumă frunzele înălbite, sub formă de salate. În primul an formează rădăcinile şi frunzele, iar în al doilea an seminţele.

Există diferite soiuri şi hibrizi de andive, care se pot grupa în funcţie de modul de forţare al acestora şi de gradul de precocitate. În ţara noastră, cel mai cultivat este soiul semitârziu Bacău 3. 

În toamnă, rădăcinile sunt puse la „forţat“, adică în condiţii de întuneric total, la o temperatură constantă, urmând ca din ele să se dezvolte andivele propriu-zise, adică „păpuşile“.

Ca urmare, cultura necesită două faze: obţinerea în câmp a rădăcinilor şi forţarea acestora în vederea producerii aşa-numitelor păpuşi.

Andivele reprezintă, de mai mulţi ani, o cultură tradiţională în bazinul Gherăieştii Noi de lângă Roman, aici existând chiar şi o asociaţie a producătorilor. Astăzi, numărul celor care practică această cultură la nivel comunal este de 240 de persoane, suprafaţa cultivată anual ridicându-se la aproximativ 60 de hectare.

Legumele culese de pe micile suprafeţe particulare sunt comercializate în special la societăţile procesatoare, deoarece pe piaţă nu sunt foarte solicitate. La Bucureşti, kilogramul de andive ajunge la 10 lei.

Producerea rădăcinilor tuberizate

• Semănatul: are loc direct în câmp. Deşi sunt rezistente la temperaturi scăzute, andivele se seamănă începând cu luna aprilie şi până la sfârşitul lui mai, chiar şi în iunie uneori, pe teren plan sau straturi înălţate. La rărit, distanţa între plante trebuie să fie de 8 cm; ea nu trebuie udată prea des, deoarece rădăcina poate putrezi, fapt pentru care necesită un sol uşor, nisipos.

• Recoltarea rădăcinilor începe la sfârşitul lunii august şi  se poate încheia în luna noiembrie. Se sortează rădăcinile, iar cele care au grosimea de cel puţin 3-4 cm la nivelul coletului se păstrează.

Forţarea rădăcinilor

• Forţarea se poate face în şanţuri încălzite, în sere, răsadniţe sau alte adăposturi calde, la întuneric. În primele zile, temperatura se menţine la 12° C, după care creşte treptat la 18°, timp de 20 de zile. La Gherăieşti forţarea se face în şanţuri (bordeie) special amenajate, prevăzute cu guri de aerisire pentru omogenizarea temperaturii şi pentru menţinerea normală a concentraţiei aerului.

• Recoltarea păpuşilor începe după 3-4 săptămâni, când acestea au minimum 10-12 cm lungime. Acestea se taie manual, păstrând o bucată mică din rădăcină şi se pot pune în folii de plastic la frigider, învelite cu hârtie, care să nu permită trecerea luminii (pentru a fi păstrate etiolate).

Pentru obţinerea unei producţii mari de andive de cea mai bună calitate şi care să fie accesibile pe o perioadă mai lungă de timp, forţarea se realizează în mai multe etape.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 9, 1-15 MAI 2008

֩ Comentarii