Imprimati articolul

Şi Basarabia, alături de celelalte provincii româneşti

Încheierea tratatelor de la Trianon, Sevres şi Neuilly a recunoscut formal graniţele României cu statele vecine. Rămăsese în suspensie recunoaşterea unirii Basarabiei cu România. Asta pentru că în Rusia, bântuită de războiul civil, nu exista o guvernare stabilă capabilă să poarte tratative la Conferinţa Păcii.

Pe de altă parte, acţiunile diversioniste ale unor grupuri din care făceau parte membri ai partidului bolşevic, dar şi reprezentanţi ai vechii stăpâniri ţariste, între aceştia şi Comitetul pentru Eliberarea Basarabiei constituit la Odesa şi format din adversari ai unirii din Sfatul Ţării. Odată cu începerea Conferinţei Păcii, membrii acestui comitet – mutaţi la Paris –, împreună cu socialişti din ţara gazdă şi foşti înalţii demnitari ai regimului ţarist, proaspăt emigraţi, au început o campanie activă împotriva României.

Unul dintre aceştia, Maklakov, fost ministru al guvernului Kerenski, a prezentat Conferinţei numeroase memorii din care reieşea, între altele, că răpirea Basarabiei în 1812 era de fapt o „eliberare“ a acestei provincii de sub jugul turcesc, că românii nu ar reprezenta majoritatea populaţiei basarabene, că unirea s-ar fi făcut sub ocupaţia armatei române etc., etc.

La rândul său, delegaţia română a păstrat o atitudine hotărâtă, Brătianu declarând că Basarabia este definitiv unită cu România „care a reluat-o prin foc şi sânge şi că nicio hotărâre străină n-o va putea despărţi decât tot cu foc şi sânge“.

Autorităţile de la Bucureşti au încercat să poarte discuţii cu guvernul sovietic. În februarie 1920, Vaida-Voievod, preşedinte al Consiliului de Miniştri, are discuţiii preliminarii cu reprezentaţi ai guvernului sovietic privind reglementarea problemei Basarabiei.

La Copenhaga, delegatul român Ciotari şi ministrul rus Litvinov au convorbiri neoficiale care vizau dreptul Basarabiei la Unire şi restituirea tezaurului de la Moscova. La 24 februarie 1920, comisarul (ministrul) pentru afaceri externe, Cicerin, telegrafiază lui Vaida-Voievod, subliniind că „Guvernul sovietic crede că toate chestiunile în litigiu între cele două ţări pot fi soluţionate pe calea tratativelor de pace şi că toate chestiunile teritoriale pot fi soluţionate prin buna înţelegere“. Că toate acestea s-au dovedit a fi doar vorbe goale au demonstrat-o evenimentele ulterioare.

Tratatul pentru recunoaşterea unirii Basarabiei cu România s-a semnat la 28 octombrie 1920 de către delegaţii Angliei, Franţei şi României, Italia şi Japonia.

Recunoscând României suveranitatea asupra teritoriului cuprins între Prut şi Nistru, tratatul stipulează în articolul 9 că „părţile contractante vor invita Rusia să adere la acest Tratat de îndată ce va exista un guvern rus recunoscut de ele“.

Datele oficiale atestă faptul că între 1918-1941 autorităţile militare CEKA şi NKVD au organizat ambuscade, atentate, sabotaje sprijinindu-se pe spioni, informatori şi terorişti. Acestor acţiuni criminale le-au căzut victimă 886 de grăniceri, 1.259 jandarmi şi 1.197 poliţişti români căzuţi în luptă sau asasinaţi mişeleşte, adică mai exact 3.342 de militari, o treime din numărul celor căzuţi în Războiul de Independenţă, ca la 28 iunie 1940 Basarabia să fie din nou ruptă din trupul ţării.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 9, 1-15 MAI 2008

֩ Comentarii