Imprimati articolul

EDITORIAL - Agricultura, veriga slabă a economiei?

Cât este adevăr şi cât neprofesionalism în această concluzie a statisticienilor?
Ce-i drept, agricultura a fost în 2007 singura ramură care a înregistrat o aşa-numită creştere negativă în comparaţie cu 2006. În opinia statisticienilor, agricultura a dat înapoi creşterea Produsului Intern Brut cu 1,3%, recul care ar fi ratat realizarea obiectivului economic pe 2007.

Dar, de la aceste nerealizări şi până a afirma că agricultura a fost în 2007 veriga slabă a economiei este o eroare ce pune în discuţie buna credinţă, inclusiv profesionalismul celor care emit o astfel de judecată falsă.

Dincolo de scăderea dramatică a indicatorilor fizici din cele două sectoare de bază – vegetal şi zootehnic – agricultura este totuşi ramura productivă ce dispune de un potenţial material, care printr-o politică judicioasă şi un efort financiar acceptabil poate să-şi dubleze producţia de la un an la altul. Factorul restrictiv fundamental îl reprezintă natura.

La noi este rău şi când natura este darnică, dar şi când culturile sunt pustiite de secetă.
De ce?

În primul rând pentru că nu suntem în stare să ne opunem calamităţilor. Sistemul naţional hidroameliorativ, ce cuprinde peste 60% din suprafaţa arabilă, a fost distrus pe întinderi imense, iar ce a mai rămas din el este funcţionabil într-o foarte mică măsură. În anul de referinţă 2007, calamităţile cele mai mari s-au produs tocmai în zonele agricole unde au fost implementate cele mai mari sisteme de irigaţii.

Întrebarea este: agricultura românească poate înlătura aceste mari distorsiuni?
Cinstit vorbind, nu. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în care se pun atâtea speranţe de progres, are ca obiectiv realizarea şi modernizarea unor investiţii orientate spre aşa-numiţii fermieri eligibili. Adică spre cei care ar putea să constituie clasa agricultorilor virtuali. Doar că, în România, agricultorii eligibili reprezintă cel mult 20% din numărul total al proprietarilor funciari, de peste 4 milioane.

Ce ne facem cu această imensitate de oameni care, în majoritatea lor, practică o agricultură de subzistenţă? Ideea constituirii lor în ferme de tip familial, de care se face atâta caz, a dat rezultate nesemnificative, dacă avem în vedere că numărul total al asociaţiilor agricole este în prezent mai mic decât în urmă cu 10-15 ani.

SAPARD-ul şi programul Fermierul au făcut, ce-i drept, unele lucruri bune pentru cei care compun elita producătorilor agricoli, dar n-au mişcat din loc gospodăriile ţărăneşti, fără de care progresul nu este posibil.

Însă ce vom face cu cei mulţi şi neputincioşi?
Singurii în măsură să rezolve această problemă sunt politicienii şi guvernanţii.

A lăsa numai pe seama echipei ministeriale de la agricultură sarcina înlăturării marilor distorsiuni ce erodează acest sector este foarte periculos. Reabilitarea productivă şi financiară a complexului naţional agroalimentar este, în fond, o opţiune ce trebuie să aparţină forţelor care guvernează această ţară.

Dacă nu se înţelege acest lucru fundamental, atunci şi după ce vom consuma cele 8 miliarde de euro primite de la UE România va rămâne ce este şi acum: cea mai mare importatoare de alimente de pe continent.

I. POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2008

֩ Comentarii