Imprimati articolul

Care zile negre?

De la o vreme, bag de seamă ce mare dreptate avea genialul Ţuţea când spunea că la noi, la noi la români, a te afla în treabă e un mod de lucru.
Cu rost ori, mai ales, fără rost, ne facem că… facem.

Vorba aceea, ce ne pasă! Merge treaba, merge!
Unii zic, nu ştiu vorba lui Moromete – „pe ce se bazează?“ că economia românească „duduie“.

Numai că ori prea s-a încins, ori, ca de obicei, am dat încă o dată cinstea pe ruşine!
Suntem ţara lui Moll împărat, după cum sminteala ne împinge să tot ridicăm ziduri, acareturi adică, dând la spate recolte şi speranţe.
Ne îmbăţoşăm cu vreo 300 de vechili care, asemenea curţilor boiereşti de odinioară, au lăsat de izbelişte adevăraţii stăpâni, pe noi laolaltă adică, şi şi-au pus deoparte bani albi pentru zile negre.
Care negre?

Ziceţi-mi măcar aşa, de fudulie, un nume de pungaş care a înfundat puşcăria şi mă trag deoparte ruşinat că n-am observat eu mai înainte.
Numai că aceia cu pâinea şi cuţitul se dedulcesc şi ei la bunătatea de miere, fiindcă, lucru ştiut, azi eşti – mâine, cine ştie?
E primăvară şi câmpul aromeşte a speranţe şi nelinişti.
Dar, încă o dată!
Cui, ce-i pasă!

Despre ţară, despre ţărani se vorbeşte, de când mă ştiu, doar la timpul viitor.
Vorba lui Tănase – „ce-o să fie, măi să fie!“

Pământul s-a împuţinat, împovărat de semeţia vilelor de tot felul.
Ce-a mai rămas aşteaptă, îndurător, brazdă de plug.
Nu sunt bani, nu e sămânţă, deci, de unde interes pentru lucru?
Fermierii bat obrazul amploaiaţilor care-i jupoaie mai dihai decât odinioară.
Cumpără ieftin, vând scump!

Zootehnia a rămas un fel de capră râioasă a agriculturii.
Cui, ce-i pasă?
Ne lăudăm, în schimb, cu căpşunarii.
Vorba e ce e în propria ogradă.

Fiindcă, zicea un fermier, peste 70% din cele de-ale gurii vin de pe aiurea.
La noi – mai va să vie!

E primăvară şi tare mi-e că anotimpurile ce-o vor urma îi vor semăna leit.
Fiindcă ştiţi spusa biblică: „Unde dragoste nu e, nimic nu e“.

La noi, se observă cu ochiul liber, dragostea de ţară a devenit un sentiment desuet.
Asta era pe vremuri – se zice! Dragostea adică. Şi aşa şi e!
Astăzi am rămas doar cu golul din suflet.
Am murit puţin – adică!

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2008

֩ Comentarii