Imprimati articolul

Oameni de nota... 10

Viaţa în zbor de bumerang

Nu ştim dacă este cel mai potrivit titlu pentru personalitatea ce reprezintă obiectul rubricii „Oameni de nota… 10“. Fapt este că mulţi ani la rând, de după 1990, BERTOK Czege Elisabeta, alintată Ibolyko, avea să suporte incredibila povară de a fi fata celui care a ridicat localitatea Salonta-Bihor la rangul celui mai performant oraş agroindustrial din România. Tatăl său, Czege Alexandru, era, deopotrivă, un previzionar şi un om al realităţilor acelor vremi. Dincolo de ambiţiile sale profesionale, Czege era un umanitar pur-sânge.

Nici până la el şi nici după debarcarea lui, salontenii n-au avut parte de o viaţă atât de îmbelşugată.

Nu există om de bună credinţă în Salonta care să nu condamne faptele celor care l-au determinat pe Czege, în 1990, să plece. „Răsplata“ n-a venit însă din partea românilor din Salonta, ci din a conaţionalilor săi unguri. Mai ales a celor care au fost, în fapt, profitorii colosului agroindustrial clădit de Czege.

Ceea ce a urmat a fost şi mai îngrozitor. Aşa-zişii reformatori cereau surghiunul întregii familii.

O a doua ţintă o reprezentau fata lui Czege şi soţul ei, tot ungur. Cu ei a fost uşor: pur şi simplu au fost daţi afară de la Liceul Agricol din Salonta, unde profesau.
Acesta a însemnat doar începutul calvarului pentru Ibolyko şi familia ei. Rămaşi colduşi, cum se spune prin părţilor locului, cei doi aveau de ales între a părăsi Salonta sau a înfrunta detractorii.

Având în spate o avere personală de zero lei, zero bani, Ibolyko n-a aşteptat îndurarea cerească, ci a pornit în căutarea de bani cinstiţi.

La modă în acea vreme era comerţul cu caii. Şi-a luat bărbatul de mână (zootehnist de profesie), precum şi un consilier de profesie geambaş şi, timp de câteva săptămâni, a „monitorizat“ toate grajdurile din împrejurimi, până ce a înjghebat o herghelie de 54 de capete. Caii au fost plătiţi cu bani împrumutaţi de la bancă. După trei luni de întremare, gloabele au fost vândute în Italia, aducându-i în cont 5.000 de dolari.

Era puţin pentru iniţierea unei afaceri la vremea respectivă: fabricarea pastelor făinoase! Atunci a intervenit în joc „marele bogătaş“ Czege, care a reuşit să acumuleze de-a lungul vieţii „fabuloasa“ avere de 3.000 dolari!

A fost primul semn din partea lui Czege că îşi aprobă fata într-o afacere pe care la început n-o înţelegea. Cu banii în mână şi cu împăcarea în suflet, Ibolyko şi-a cumpărat prima maşină performantă de fabricat paste făinoase şi a demarat rapid afacerea.

A început cu o singură muncitoare, plus ea şi bărbatul său – câte unul pe fiecare din cele trei schimburi.

Cinci zile lucrau în condiţii de foc continuu, sâmbăta şi duminica făceau marketing prin pieţe şi pe unde apucau. Câştigul bun le-a permis să facă investiţii treptate, care au dezvoltat producţia de paste de la 100 kg/zi la 4.000 kg.

Mica făbricuţă de paste din Salonta ar putea produce şi mai mult, dar factorul restrictiv îl reprezintă cererea sau poate chiar unele deficienţe în politica de marketing. În mod ciudat, pastele fabricate la Salonta sub marca Martyber se vând la concurenţă cu specialităţile unor giganţi din panificaţie, ce nu se pot compara calitativ.

În Piaţa Mare din Oradea, producătoarele casnice îşi vând tăieţeii la un preţ dublu faţă de cei importaţi din Ungaria şi nu par a avea nicio problemă cu vânzarea. Fideluţele şi celelalte paste fabricate la Salonta au exact aceeaşi calitate precum a produselor casnice, dar puse pe rafturile îndosite ale supermarketurilor se vând cum se vând: la grămadă şi pe sprânceană!

Este marea problemă care o macină acum pe Ibolyko: cum să-şi facă cunoscute produsele excepţionale pe care le fabrică?

Soarele ar putea străluci din nou pe mica străduţă din Salonta, unde funcţionează una dintre cele mai moderne şi curate fabrici de paste făinoase. Raza de speranţă ar putea apărea imediat după ce fabrica va fi atestată ca furnizoare de produse tradiţionale, apropiate undeva de categoria celor ecologice.

Privind-o şi ascultând-o, Ibolyko nu mai este astăzi fata visătoare de pe vremea lui „tata“. Înfruntarea cu obscurantismul nu i-a afectat însă gena dătătoare de forţă şi nici măcar frumuseţea care ar putea provoca admiraţie până şi în cele mai selecte întâlniri mondene. În sufletul ei, continuă totuşi să sângereze o rană care…

Pentru perseverenţa în a înfrunta viaţa, cu toate ale ei, merită nota pe care am dat-o? Noi credem că da.

I. BANU, I. POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2008

֩ Comentarii